blog.revistacultura.ro

9 Responses to “Cele mai bune romane din ultimii zece ani. Ancheta in Adevarul”

1. dragos c butuzea
   March 18th, 2010 at 9:25 pm

   

   sunt curios cate dintre aceste romane vor mai fi citite si peste 2 decenii.

2. az
   March 18th, 2010 at 10:59 pm

   

   daca macar unu trece, e ok! dar am impresia ca o sa fie mai mult de unu-doua!

3. paul cernat
   March 24th, 2010 at 7:47 pm

   

   Cititi interviul cu Mircea Cartarescu din Adevarul, 1018, 24 martie 2010.
   Din decenta, nu spun decat atit: no comment.

4. paul cernat
   March 24th, 2010 at 7:54 pm

   

   PS. Ordinea titlurilor indicate de mine in clasament a fost una pur alfabetica. Pentru conformitate, stau la dispozitia oricui cu e-mail-ul trimis “Adevarului literar si artistic”, in care indic in mod expres acest lucru.
   Daca in calcularea punctajului nu s-a tinut seama de asta, vina nu-mi apartine.

5. liviu
   March 25th, 2010 at 1:33 am

   

   @paulcernat
   cea mai cool chestie din interviul lui cartarescu e faptul ca spune despre unii critici literari (si chiar nu ma refer la tine) ceea ce oricum toata lumea crede!

6. iustas
   March 25th, 2010 at 3:07 am

   

   Mircea Cartarescu botos si plictisit e chiar amuzant. Un fel de Marcel Reich-Ranicki al acestor ruinuri in floare ne-plicticoase, ne-burgheze usw. (Ich will nicht über die Herta Müller reden. Adieu). (Intre noi fetele, cred ca nici Cartarescu nu ar vrea.)

   Adevarul literar si artistic, 23 martie 2010
   Cum va gaseste primavara lui 2010?

   “Proaspat intors in tara dupa cateva luni berlineze in care intunericul, frigul si umezeala mi-au taiat tot cheful. Plictisit de iarna care nu se mai termina. Ahtiat dupa soare ca o planta care a dat lastari palizi in cine stie ce debara. Dornic de seri calde bucurestene, de intalniri cu prietenii, de viata densa, balcanica din umbra ruinelor in floare. E prima data cand sunt fericit ca m-am intors acasa.”

   Evenimentul zilei, 25 septembrie 2009
   Mircea Cartarescu: “Eu nu sunt consternat. Sunt doar foarte departe. De-aici, din Berlin, unde-o sa stau cateva luni (din pacate nu cu burta la soare), si basescienii, si anti-basescienii, si Basescu insusi se vad foarte mici. Toamna e aurie in Wilmersdorf, arborii sunt patriarhali ca in Mateiu Caragiale, oamenii trec pe biciclete relaxati …

   In parcuri, cate-o mama foarte tanara somnoleaza langa un landou cu gemeni. La Lidl, vanzatoarea-ti zambeste de parca i-ai fi logodnic. Cate-o dupa-amiaza-intreaga circulatia e-ntrerupta fiindca trec maratonistii amatori, impleticindu-se de oboseala. Nimeni nu pare sa nu poata dormi de grija lui Basescu.
   (…)
   Imi doresc si eu alegeri plicticoase, si in general o viata plicticoasa intr-un oras burghez si prosper, sunt satul de freak-shows si badaranie. Il admir mult pe Caragiale pentru tot ce a scris, dar cred ca faptul genial al vietii lui a fost mutarea la Berlin, decizia de a-si trai ultimii ani ai vietii in civilizatie.

   Timp de noua ani, Caragiale a fost fericit aici, cu casuta lui, cu berea lui preferata, cu prietenii care veneau sa-l vada. (…) Din pacate, nu sunt multe Mamuloaie pe lume care sa-ti lase mostenire destul cat sa traiesti la Berlin.”

7. Mircea Ionescu
   March 25th, 2010 at 5:04 am

   

   E nostim sa-l vedem pe Cartarescu reactionar si anti-tineret, dar in fond previzibil. Vlaga optzecista s-a terminat de mult si el este acum un scriitor consacrat, cu opera masiva, si importanta, si tantieme bunicele. Insa asta nu explica toata aroganta lui. Ci succesul lui in strainatate, Franta, Suedia, mai ales Germania. Insa nici acolo nu-l plac toti. La Schweizer Literaturclub in 2008 proza sa a fost complet respinsa de Elke Heidenreich (critica cea mai influenta la ora actuala) si chiar si mai mult de Peter Hamm, un cunoscut poet.

8. iustas
   March 29th, 2010 at 6:14 pm

   

   Irascibilitatea lui Mircea Cartarescu fata de noua generatie de critici literari ar putea fi explicata si prin – potrivit scriitorului – incapacitatea acesteia de a-i situa opera in contextul literaturii universale, mai bine zis, in contextul marii literaturi.

   David Hugendick, intr-un interviu publicat in Die Zeit (28 iulie 2009), il intreaba pe Mircea Cartarescu daca stie ca in Germania criticii il compara cu James Joyce. (Ceva mai inainte Cartarescu afirmase ca nu ar fi un scriitor postmodern, desi modul in care el manipuleaza trecutul este o caracteristica a postmodernismului. Si aici intervine comparatia intre metoda sa de lucru si cea a lui Marcel Proust. Mircea Cartarescu: “Eu nu reconstitui trecutul, ci il construiesc.” In opera sa gigantica Marcel Proust foloseste amintirile emotionale.) Asadar, raspunsul la intrebarea lui Hugendick este: “Nicht übel (not bad). Acasa insa eu nu voi fi niciodata comparat cu acesta, ci numai cu vreun autor de categoria a treia. Sa fii celebru in Romania e cu mult mai greu decat in Apus. Ar trebui sa fii cel putin laureat al premiului Nobel”.

   As spune ca aici nu este vorba despre o simpla irascibilitate, despre ecouri ale unei nefericite ierni berlineze.

   In ALIA Mircea Cartarescu putea sa fie onest si sa-si expuna precis pretentiile in raport cu – oarecum impropriu spus – noua critica (sintagma “critica tanara” mi se pare nepotrivita). Ratoielile sale l-ar face penibil (si este penibil) pana si in fata vesnic-suparatului-Marcel-Reich-Ranicki. Acesta din urma poate sa afirme ca nu vrea sa vorbeasca despre X sau Y sau ca nu mai vrea sa vorbeasca cu Martin Walser si Elke Heidenreich, dar niciodata nu va nega dreptul cuiva (intr-o tara democratica) de a invata si de a profesa o meserie (in cazul acesta de critic literar). Insa ceea ce cu siguranta Reich-Ranicki va spune este ca: Die meisten Dichter verstehen von Literatur nicht mehr als Vögel von Ornithologie.
   (Dictionar: r Dichter – poet; e Vögel – pasare; meisten – majoritate.)

   On the other hand.

   Elke Heidenreich se uita la scriitura lui Mircea Cartarescu exact ca Grisha Perelman la milionul de dolari oferit de Clay Mathematics Institute pentru rezolvarea Conjecturii Poincare. Explicatie: pentru Heidenreich volumul I al Orbitorului este nichts. Concluzie (formulata urmarind linia – lipsa – de argumentare a lui MC): Elke Heidenreich nu are legatura cu literatura, este lasa, penibila, eventual neghioaba (daca ne referim si la textul biblic), cu siguranta “o gluma proasta”. Daca as fi critic literar, nu m-ar deranja deloc sa fiu numit, alaturi de Heidenreich, penibil. Mai ales ca imi dau seama aus welchem Grund au fost rostite invectivele.

   Cu cateva luni in urma, pe acest blog, am vazut puse cap la cap doua notite despre unul si acelasi eveniment: lansarea unei carti de Mircea Cartarescu la Paris. Pe de o parte, Nicolae Manolescu descria o serata literara destul de trista, cu audienta mica, preponderent romaneasca. Din punctul meu de vedere, o asemenea situatie nu este umilitoare. Asta e. Mergi mai departe si poate ca in viitor vei schimba portavionul flotei tale. Pe de alta parte, ICR infigea intr-o librarie din Paris o gramada de indivizi de carton, bineinteles profund interesati de opera lui Mircea Cartarescu (totusi, e cel mai mare scriitor roman – in viata; Humanitasul timp de douazeci de ani i-a pregatit o splendida colectie de lux pentru Stockholm) si batatori din palme. Totul semana atat de mult cu legenda despre guvernatorul Tauridei, contele Grigori Potemkin, care a infipt decoruri cu case si vaci pe malurile inalte ale Niprului pentru a-i crea Ecaterinei a II-a impresia ca teritoriile cucerite in razboiul ruso-turc din 1768-1774 ar fi mai populate decat in realitate.

9. Mircea Ionescu
   March 30th, 2010 at 9:02 pm

   

   Hugendick il cam flata pe Cartarescu. “Criticii” nu il compara pe MC cu Joyce. Poate a facut unul o referire superficiala la Joyce, en passant, dar cam atit. De fapt, Germania are si ea o problema cu criticii: ei nu prea mai exista. Generatia si competenta lui Reich-Ranicki sa cam dus (mai era Sigrid Löffler cu Literaturen, insa si aici sa petrecut o Boulevardisierung, ca in mai toate mediile culturale occidentale, inclusiv The New Yorker, care a devenit ilizibil si boring), si am ramas cu Heidenreich, care este intradevar o neghioaba si ignoranta. Insa eu vroiam numai sa atrag atentia ca nici in Germania MC nu a avut o primire complet entuziasta. (Criticile lui Hamm erau chiar interesante, chiar daca nitel unfair.) El nu este un eveniment-trasnet in Germania, chiar daca si-a lasat amprenta intr-o anumita categorie minoritara, adica in foiletoane, si cei (putini) interesati de literatura romana. Sint sute de autori buni si foarte buni in lume, si multi cu un dram de geniu ca MC, si Germania traduce foarte mult, tot timpul din ei. Mii de titluri in fiecare an. Din fericire, in acest concert MC si-a facut auzita vocea, cel putin in foiletoane, dar nu mult mai mult. Este aproape imposibil altceva, pentru un autor est-european care nu traieste acolo si nu scrie pe germana, despre subiecte care ii intereseaza pe germani la ora actuala. Uitati-va la topuri, ca sa vedeti. (http://www.spiegel.de/kultur/charts/0,1518,458991,00.html) Si topurile astea reprezinta numai o minuscula parte a societatii, pentru ca peste 80% din germani nu citesc deloc. Cam in contextul acesta trebuiesc puse evenimentele cu autori ICR in occident, unde vin, in marea majoritate, romani care stau acolo, cu parteneri sau prieteni, dar foarte putini cititori fara vreo legatura personala cu Romania. Singura exceptie este Herta Müller, din cauza Nobelului, insa nici ea nu este de durata, caci proza ei complexa nu are cum sa prinda la publicul larg, cum nici cea a lui MC. Sa fie MC fericit ca tinerii critici romani scriu despre el critic si in detaliu, adica il iau in serios, caci in Apus foiletonul merge spre press release.
   Totul trebuie pus in perspectiva.