A doua viata a Securitatii

MIRCEA IORGULESCU

Draga Augustin Buzura,

Aflu din presa romana ca la solicitarea a trei persoane institutia care se ocupa de gestionarea si cercetarea arhivelor Securitatii, CNSAS, a cerut Curtii de Apel Bucuresti sa judece daca am fost sau nu „colaborator” al Securitatii. La jumatatea lunii martie un important cotidian din Bucuresti si cea mai importanta agentie privata de presa din Romania, ziarul „Adevarul” si agentia Mediafax, au relatat astfel, fiecare in alt registru stilistic, despre aceasta cerere facuta de CNSAS, precizindu-se si data cind ar urma sa aiba loc procesul.

Cele trei persoane sint, conform relatarilor mentionate, Bujor Nedelcovici, Florica Jebeleanu si Tudor Tepeneag.

Cel dintii a dus o lunga campanie de presa impotriva mea pe aceasta tema. Nu i-am raspuns pina in toamna anului 2006, cind i-am replicat in doua articole publicate in „Romania literara”. In cel de al doilea text am afirmat explicit ca nu am fost „informator”, ca nu am semnat vreun „angajament”, ca nu am scris „note informative” semnate fie cu numele meu, fie cu vreun pseudonim. Tot acolo am precizat ca de existenta unor „pseudonime” atribuite mie de Securitate am aflat de la … Bujor Nedelcovici.

Cele doua relatari despre viitorul proces confirma, ambele, din surse CNSAS, ca nu am semnat nici un „angajament” si ca nu am avut dosar de „informator”, ci de urmarit.

Totodata se afirma totusi ca as fi fost „racolat” in 1976 si ca as fi dat „benevol” informatii, sub doua nume diferite, pina in 1986, despre mai multe persoane din lumea literara. Evident ca de „racolare” ar fi trebuit sa stiu si eu, inca de atunci; inca o data, n-am stiut, am aflat acum.

„Informatiile” pe care le-as fi dat ar avea forma unor „file” puse de ofiterii de securitate in dosarele celor vizati, un fel de foi volante, daca am inteles bine, marcate „f.n,”, ceea ce ar insemna „fara numar”. Dupa relatarea agentiei Medifax, „cel mai mult” as fi fost implicat „in urmarirea lui Bujor Nedelcovici”, ba chiar ca as fi avut „un rol esential” in a-l „influenta sa nu initieze proteste”.

X X X

Este si ceea ce sustinea Bujor Nedelcovici insusi, preluind formulari din rapoarte ale ofiterilor de securitate. Aceste rapoarte sint insa cel putin discutabile din punctul de vedere al exactitatii. Am exemplificat in articolele mele din „Romania literara” cu doua dintre ele. In unul se pretindea ca l-as fi „descurajat” pe Bujor Nedelcovici intr-o luna din toamna anului 1985 cind nu eram in tara. In altul mi se atribuie o misiune de mediere intre el si Editura la care avea depus un volum in litigiu; o asemenea „misiune de mediere” nu putea fi insa nici macar schitata fara ca partile in dezacord sa nu fie la curent cu existenta ei. Bujor Nedelcovici nu confirma o asemenea „mediere”, iar in cazul unei actiuni in justitie se poate lesne recurge la marturia celor care in epoca au fost redactorul de carte si directorul Editurii. Ambii sint in viata.

Iata de ce, draga Augustin Buzura, te rog sa-mi republici in „Cultura” cele doua articole din 2006.

X X X

Ceilalti doi solicitanti ai constatarii calitatii mele de „colaborator al Securitatii”, Florica Jebeleanu si Tudor Tepeneag, sint fosti colegi ai mei din sectia romana de la RFI.

Spun „fosti” fiindca de un an si trei luni, mai exact de la 31 decembrie 2008, m-am pensionat si nu am mai avut neplacerea de a-i intilni.

In cazul lor, lucrurile sint simple si mai ales „omenesti, prea omenesti”. Florica Jebeleanu, secretara a serviciului roman de la RFI, si Tudor Tepeneag, adjunct de sef de serviciu, au fost foarte afectati de numirea mea in vara anului 2006 drept „coordonator al reformei” in sectia noastra. Fiecare din alt motiv. Cea dintii, fiindca reforma preconizata presupunea o reducere, destul de relativa de altfel, a regimului de cvasi-sinecura pe care si-l asigurase. Cel de al doilea fiindca a luat numirea mea drept o „uzurpare” si pentru ca in perioadele de absenta (concedii, deplasari) desemnam pe altcineva sa-mi tina locul, nicidecum pe el.

Au inceput o ofensiva impotriva mea pe mai multe fronturi. Au produs memorii catre conducerea RFI in care ma acuzau ca „nu iubesc Franta” si ca sub conducerea mea cantitatea de „materiale franceze” in emisiunile in limba romana ar fi scazut. Exista de altfel un precedent in acest sens – la inceputul verii 2000, in urma unui memoriu colectiv (fusesem singurul care nu-l semnase), fusese scos Alexandru Papilian din functia de sef al serviciului roman. In urma acestei miscari si ajunsese Tudor Tepeneag adjunct. Acum, insa, imprejurarile nu mai erau aceleasi. Mai mult, dupa 2006 aceste memorii au fost considerate la justa lor semnificatie: relicve ale unui stalinism rezidual. In definitiv, Florica Jebeleanu apartinuse in mod cert nomenclaturii comuniste, generatia a doua, si se impregnase inevitabil de spiritul acesteia. Colegii ei de scoala si prietenii ei fusesera copiii cartierului Primaverii. Fiica lui „Pantiusa”, generalul Gheorghe Pintilie, pe numele real Timofei Bodnarenko, creatorul Securitatii, avea de altfel sa o enumere, intr-un interviu publicat in ziarul „Jurnalul National” (27 martie 2007) , printre cele mai bune prietene. Fusesera de altfel vecine de strada, se poate lesne imagina in ce cartier si pe ce fel de strada locuia intemeietorul Securitatii…

Vecini si prieteni

Prieteni dintre conducatorii partidului, din Securitate sau din inchisori?

Va spun drept ca nu stiu daca erau din inchisori sau din Securitate, pentru ca la noi in casa nu venea lumea sa spuna “eu sunt de la Securitate” ori “eu l-am cunoscut pe tatal tau la Doftana”. Era Posteuca, era Serghei Nicolau, era Gheorghiu-Dej la noi in casa. Sorin Toma deseori.

Posteuca era Vasili Postanski, primul director al Canalului Dunare – Marea Neagra, iar Serghei Nicolau, Serghei Nikonov, unul dintre capii Securitatii, agenti sovietici cu care fusese inchis la Doftana si Caransebes. Si Sorin Toma, redactorul-sef al Scinteii, fostul sot al Anei Toma, era prieten cu familia dvs.?

Sigur ca da, era foarte bun prieten cu tatal meu. Tot timpul ne vedeam. Era in relatii foarte bune cu tatal meu si cu mama mea. O apreciam foarte tare pe mama lui Sorin Toma, care era o personalitate, o consideram un fel de bunica a mea. Au trecut 40 de ani de atunci, mi-e greu acum sa imi aduc aminte cine si cum venea la noi in casa. Rautu si Florescu tot timpul erau la noi si mergeam impreuna cu ei in vacante.

Inseamna ca-i cunoasteti bine pe copiii lor.

Cu Lena Rautu am fost colega de clasa, pe Tismaneanu il stiu foarte bine, era vecin cu noi.

(…)

Pare foarte interesanta povestea aceasta a unei fete din Cartierul Primaverii…

N-am stat in Primaverii, noi am stat pe Grigore Mora. De cand ma stiu eu pana in ’74, am stat pe Grigore Mora intr-o casuta cu doua etaje, adica parter cu etaj. Era o casuta mica in raport cu casele in care stateau altii. O casa mica, frumoasa, cu trei dormitoare, pe Grigore Mora 24. Sa mergeti s-o vedeti! Foarte frumoasa. Acolo am stat tot timpul.

Ce personal aveati?

Aveam o femeie de serviciu.

Si paza…

Si paza de la poarta, da. Fata de alte case in care erau patru femei de serviciu, noi aveam una singura. La Rautu erau patru, erau multe, da.

De ce lui i se repartizasera mai multe?

Erau si multi oameni acolo. Erau doua fete, erau ei doi, tot timpul multa lume, neamurile…

Tatal dvs. se frecventa cu Ceausescu acasa?

Nu! Cu Nicu Ceausescu am fost in aceeasi clasa, dar niciodata nu m-am plimbat cu el. Aveam alt anturaj, imi gasisem alti colegi.

Cine erau prietenii dvs.?

Prietenii mei… era Lena Rautu, era Florica Jebeleanu, erau Svetlana Schiopu, Ana Zaharescu. Florica Jebeleanu era una din cele mai bune prietene ale mele, stateam si pe aceeasi strada.

In seama aceluiasi spirit trebuie probabil pusa si crearea unei veritabile retele de „propaganda si agitatie”. A fost stabilita „conexiunea” cu Bujor Nedelcovici, asa explicindu-se pesemne de ce fragmente de documente de la CNSAS aflate in posesia acestuia au ajuns la ei. Au fost lansate cele mai aberante zvonuri. Conducerea filialei RFI din Bucuresti a fost astfel interpelata in sedinta publica de un membru al CNA cu halucinanta intrebare „E adevarat ca Mircea Iorgulescu vrea sa desfiinteze sectia romana a RFI?”. Membrul in chestiune avea sa se justifice ulterior cu o dezarmanta simplicitate, „era o informatie venita chiar de la sectia romana de la Paris, dar sa nu-mi cereti sa va divulg sursa”. Ca si cum nu s-ar fi stiut foarte bine cine anume avusese relatii foarte strinse cu membrul! Instigati de rebelii parizieni, mici mercenari de presa au publicat in gazete romanesti tot felul de atacuri impotriva mea, cerindu-se imperativ sa fiu scos din functia de responsabil al serviciului roman de la RFI. Demersul facut acum la CNSAS incununeaza aceasta „opera” lamentabila.

Mircea Iorgulescu