Elena Vladareanu, spatiu privat: a handbook, cu 33 de ilustratii de Dan Perjovschi, Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 2009, 80 p.
Cu patru ani in urma, comentand un volum de versuri (ratat) al Elenei Vladareanu si inscriindu-l intr-un aflux generationist, faceam urmatoarea constatare: „Panoramand scena actualitatii literare, observam o progresiva evidentiere valorica si promotionala a «milenaristilor», iesiti din underground in lumina reflectoarelor si trecand cu dezinvoltura de la statutul de zero social la cel de vedete culturale.”
Procesul a devenit si mai vizibil astazi, cand fiecare aparitie editoriala a unei tinere vedete din generatia 2000 e intampinata cu salve critice si artificii speculative, cu elogii nemasurate livrate scriitorilor considerati a fi in trend. Functia disociativa si diferentiatoare a criticii de intampinare pare grav avariata la unii comentatori, a caror evaluare de produs literar se apropie, nepermis de mult, de o reclama nici macar subtila facuta unui autor „pe val”. Si ma amuza (amar) sa vad simptomele acestea la un critic de gust si de o brutala exigenta, ca Mihai Iovanel, autorul unei cronici delirante pe marginea celui mai recent volum al Elenei Vladareanu, „spatiu privat”.
Am spus volum? Am exagerat si eu putin. Fara ilustratiile atat de expresive ale lui Dan Perjovschi si fara micile trucuri si gadget-uri tipografice („Lipeste-ti aici fotografia si vei deveni unul dintre elevii mei”, scrie la inceputul unei pagini, si apoi urmeaza un gol salvator), materialul poetic strict si-ar arata imediat precaritatea. Dar, astfel, „cartea-obiect” si „cartea-concept” inflacareaza imaginatia comentatorului nostru, care de-a lungul intregii cronici ne cere sa-l credem pe cuvant: „spatiu privat” este „capodopera conceptuala a poeziei deceniului 1”, de o „unitate conceptuala optimizata literar”, cu totul „controlat si montat la nuanta”. Evaluarea aceasta, care ar trebui sa consilieze, nu sa ghideze lectura, supraliciteaza emfatic niste versuri care, per ansamblu, nici bune nu sunt, nici ingrozitoare, ci „doar” mediocre; si exclude cu totul interpretarea.
„Zero interpretare, asta-i ce mi se cere; textele sunt denotative, ce spun, aia sunt” ajunge la un fel de climax hermeneutic M. Iovanel, dar de unul singur, fara cititorul sau eventual interesat de poezie si de critica ei. Sa parcurgem, pentru o rapida edificare, un text din capodopera conceptuala, perfect optimizat literar. Pentru ca nuantele conteaza, ca sa nu ratam vreuna, voi cita intregul poem, cu scuze anticipate pentru disconfortul „denotatiilor” lui: „Imaginea mea nu corespunde.// Vine CELULITA, isi infige mainile in ciuful meu si ma da cu capul de oglinda.// CELULITA: Cand ai de gand sa-ti faci abonament la sala? CELULITA (umbland cu un deget gros pe coapsele mele): Coaja de portocala! Vergeturi! Pune mana si vomita! Baga-ti dracului degetul pe gat si vomita!// Usa se da de perete si intra COLĂCELUL DE GRĂSIME, COSURILE si PUNCTELE NEGRE, CEARCĂNELE, CELE 5 KILE IN PLUS, SEBUMUL, PĂRUL DE PE PICIOARE, DE LA SUBRAŢ SI DIN ZONA INGHINALĂ, SPRÂNCENELE SI FIRELE DE MUSTAŢĂ, BALONĂRILE si, in sfarsit, SINDROMUL COLONULUI IRITABIL.// CELE 5 KILE IN PLUS (imbrancindu-ma, eu ma lovesc cu spatele de cabina de dus): Meriti un pumn in ficat pentru fiecare cub de ciocolata mancat in toata viata ta de cacat!// CELE 5 KILE IN PLUS ma lovesc cu toata forta in zona ficatului./ PĂRUL DE PE PICIOARE, DE LA SUBRAŢ SI DIN ZONA INGHINALĂ ajunge in fata mea, dupa ce le-a inlaturat cu un sut pe CELE 5 KILE IN PLUS.// PĂRUL DE PE PICIOARE, DE LA SUBRAŢ SI DIN ZONA INGHINALĂ (pe un ton insinuant, atentionandu-ma cu degetul aratator): Nu ti-a placut durerea, zici?! Cele care nu folosesc depilatorul electric merita sa fie violate!// COLĂCELUL DE GRĂSIME ciripeste: Uite aici un DVD care te va ajuta sa devii sexy.// «Cum sa fii sexy, intre stiinta si arta».// SINDROMUL COLONULUI IRITABIL (cu blandete): Fata mea, ai tinut post? Dar cu Maria Treben ai incercat? Sa stii ca ajuta.// CARIILE turuie: Stiu ca stii, asa ca nu mai insist. Dar daca tot stii atat de bine, poate imi spui si mie cand o sa incepi sa mergi la dentist cel putin o data la sase luni, cand o sa incepi sa folosesti ata dentara si apa de gura, cand o sa-ti faci detartraj. Si, uita-te la mine, singura tigara pe care o fumezi zilnic a inceput sa se vada.// imaginea mea nu corespunde.// sunt un construct.// sunt un obiect”.
„Constructul” e aici (ca si in „Orgasm”) de un enorm umor involuntar, cu o dramatizare inepta a unor componente fizice (dar si stari: balonarile…) ce devin personaje si dialogheaza cu posesoarea lor. Ca si in „Fisuri” (2003), dar intr-un mod parca mai penibil, Elena Vladareanu isi biciuieste intruna fantezia poetica pentru a scoate asemenea rezultate. Acolo „sexul meu lacom ca o gura/ pe un camp de zambile/ acoperit cu testicule de berbeci – un strat/ gros de vreo 15 cm.”, aici „PĂRUL DE PE PICIOARE, DE LA SUBRAŢ SI DIN ZONA INGHINALĂ” care „ajunge in fata mea” si pune intrebari pe un ton insinuant, atentionand – el, parul – cu degetul aratator, fac orice altceva decat versuri optimizate literar. Ceea ce se remarca e numai efortul, grosier, de insolitare, alergarea bezmetica dupa cuvinte tari si imagini socante, desprinse fie din sordidul inerent-biologic, fie dintr-o silnica asociativitate. Naturaletea lirica, acel capitol la care Elena Vladareanu exceleaza in „Pagini” (2002) si in „europa. zece cantece funerare” (2005), e substituita printr-un efort de in-cadrare teoretica si de articulare conceptuala de toata mila. Caci nu sila, ci mila incerci in fata unui asemenea text: unul care nu rateaza, pentru ca nu incearca si nu risca nimic, lasandu-se gonflat (balonat?) de un pseudo-curaj al expresiei libere.
Din fericire pentru autoare si pentru cronicarii care o promoveaza neconditionat, nu toate poemele din „spatiu privat” sunt chiar atat de bine controlate si montate… Unele sunt vioaie si aproape inteligente, demontand harnic discursurile publicitare si facand o mica fixatie deconstructiva pe strategiile de marketing de la IKEA. Casa moderna oferita in sectiune postmoderna de catre producatorii suedezi, adica cei „18 metri patrati. 25 metri patrati. 46 metri patrati. locuinte perfecte. imaginate la milimetru” o fac pe potentiala noastra cumparatoare sa ia o distanta critic-reflexiva fata de mobilul fericirii tuturor. Disidenta, simpatica intotdeauna, se manifesta si in zona de fast-food: „Din farfuria cu mancare colorata imi aleg un fir de sparanghel lung si fara memorie, mi-l var in nas”. Critica parodica si parodia critica nu sunt totusi impinse si mai departe, pana la alienarea provocata de chiftelutele de la etaj ori posibila deconstructie a mustarului de pe hot-dog-urile de la parter. Elena Vladareanu a prins acest fir al pierderii eului profund in statisticile oficiale si tot merge pe el intr-un sens si in altul, facand aceeasi lectie demonstrativa. Mostre: „eu am 27 de ani 1,57 m 55 kg. el are 29 de ani 1,70 m 65 kg. o sa murim amandoi la 71,80 de ani. dar avem 9 sanse din 100 sa murim anual pana atunci, el din cauza tutunului, eu din cauza cancerului la san”; „Dormi pe spate. Ai 178 cm inaltime si cantaresti 87 kg. De obicei ti-e frig noaptea.// Dormi pe o parte. Ai 188 cm inaltime si cantaresti 79 kg. Ai umerii lati. Ţi-e frig de obicei.// Pentru un somn mai linistit. Pentru o viata mai confortabila”; „sunt in cutia de cereale/ sunt sweet & crispy & ascult niste pop cehesc/ vitamina C 85% DZR/ tiamina 85% DZR/ fier 85% DZR/ imi crantanesc dintii de atata sanatate/ sunt o femeie data in ma-sa. ascult pop cehesc intr-o/ cutie de cereale./ sunt sanatoasa & 100% biodegradabila”.
Cu mai mult interes (pentru cititor) ar fi putut evolua „product description”, unde se pagineaza un portret-robot al unei tinere de etnie roma. Dar unde stereotipiile si cliseele majoritatii fac numai negru, Elena Vladareanu vede numai alb: „stiu sa citesc. pot sa ma iscalesc./ ma declar clinic sanatoasa./ declar pe propria raspundere ca nu am practicat niciodata prostitutia./ declar pe propria raspundere ca nu consum substante interzise./ nu fur. nu am furat niciodata./ ma spal zilnic. de doua ori pe saptamana fac baie generala”. Poemul curge in acest fel linistitor, pana la finalul eviddent fortat, lipit, sugerand pogromuri trecute si viitoare: „cel mai frica imi e de camera ascunsa si de macelarii”. Orice valoare (morala, spirituala, religioasa) poate fi si trebuie deconstruita, nu insa si valorile inatacabile ale corectitudinii politice. La fel de previzibil ideologic si inconsistent literar e textul urmator, „fat”. Statistica este acum pusa la lucru de partea majoritatii, impotriva minoritatii. Conflictul nu mai e intre eul sufocat, cautandu-si un spatiu privat, si cifrele in care se vede mereu topit; ci intre Obezul-victima si agresorii ingusti, apostoli al Normalitatii: „obezitatea contribuie la incalzirea globala./ incalzirea globala contribuie la cresterea numarului/ de calculi renali./ lumea nu are nevoie de voi!/ obezul consuma mai multa mancare si mai mult com-/ bustibil pentru a se deplasa/ decat o fiinta umana:/ obezul necesita 2960 de calorii, cu 18% mai mult/ decat o fiinta umana”. Iata cum COLĂCELUL DE GRĂSIME a iesit din baia unde ciripea alaturi de PĂRUL DE LA SUBRAŢ si de BALONĂRI (sa pastram verzalele autoarei), pentru a deveni, de unul singur, o problema globala.
Un text mai pasabil e cel care proiecteaza in termeni comerciali, de thrill la un film vazut la Mall, drama fetei obligate la incest de un odios papa Fritzl. Dar singurul poem realmente onorabil din „spatiu privat” este cel care, incepand cu „in fiecare casa…”, pierde totusi la final puncte, prin aceeasi efuziune demonstrativa a autoarei: „in fiecare casa exista cate un colt din ala in care nu ai/ cum sa ajungi./ in care nu intra nici peria subtire si ascutita a aspiratorului, nici varful maturii./ scame, fire lungi de par, panze de paianjen translucide,/ rotocoale de praf,/ cate o agrafa de prins foile si-un elastic de par, bucatele/ de hartie. un paianjen. toate astea sunt acolo, cu viata/ lor proprie. cu orizontul lor de asteptare./ tot ce vreau sa uit si nu pot e ghemuit acolo, intre/ dulapul de haine si perete./ de obicei, ma port ca si cum coltul asta nici n-ar/ exista. de obicei, nu socotesc/ cate bacterii se aduna acolo, cati germeni patogeni,/ nu ma gandesc ca ascunsa in praf sta pitita hepatita c,/ asteptand momentul potrivit sa-mi sara la gat./ nu e casa mea din reviste. e tot ce pot spune acum”.
In apoteoza cronicii lui pe marginea acestui biet volumas, colegul de breasla Mihai Iovanel sarea de la concluzii, la renuntari personale: intrucat versurile Elenei Vladareanu „ce spun, aia sunt” si ii pretind „zero interpretare”, el isi va da demisia din „calitatea de critic interesat de poezia douamiista”.
Keep walking, Miky Boy!
mihai iovanel
February 26th, 2010 at 2:34 pm
@ Daniel
Cateva observatii/intrebari prietenesti:
- vad ca esti din ce in ce mai excedat de “vedetismul” douamiistilor (cu reversul ca ajungi sa lauzi poeti veleitari, dar “discreti” ca Stefan Ioanid). dar vedetismul are o stransa legatura cu expunerea mediatica; te intreb: are vreunul dintre douamiisti expunerea ta mediatica?
- sintagma “zero social” e un nonsens dpdv sociologic
- Spatiu privat nu e un volum de “poeme”, cum crezi tu, care gasesti acolo si “versuri”si vorbesti de “naturaletea lirismului” din “Pagini”…
- care sunt “cuvintele socante” pe care pretinzi ca le cauta Elena Vladareanu? Cumva “parul de pe picioare” sau “cele 5 kile in plus”?
- de ce te miri ca personajul “par” poate face cu degetul? dupa cum stii, in reclame datele corporale sunt personificate: limba, dintii s.a. se transforma in personaje. intr-un text care bruiaza zgomotul&fictiunea reclamelor de ce te-ai mira ca gasesti un astfel de personaj? (Este doar una dintre micile scapari interpretative, mult prea numeroase oricum dat fiind raportul dintre citate si comentariu aplicat – nu divagant)
- faci un rationament gresit (pe care l-ai mai facut) cand reprosezi “deconstructivistilor” politically correct ca deconstruiesc doar cliseele majoritatii, nu si pe cele ale minoritatii. ca atare, cand X pledeaza pentru nediscriminarea tiganilor (argumentand contra cliseelor etnice care-i privesc), tu ii ceri lui X sa deconstruiasca si deconstruirea (respectiv sa relegitimeze cliseele etnice vehiculate de majoritate). Dupa rationamentul tau, in Africa de Sud ar trebui reintrodus apartheidul, ca sa se recalibreze situatia… Gresesti in punctul in care confunzi “deconstructivistii” corectitudinii politice cu deconstrctivistii gen Derrida: primii (activistii) cred in adevar (deconstruind cliseele care il mascheaza), in timp ce ultimii nu lucreaza cu conceptul de adevar, fiind “relativisti”.
- o ultima observatie: cronica ta mizeaza pe un cititor ideal destul de retrograd, care ti se preda neconditionat cand ii citezi vreo doua “cuvinte socante” si intrebi retoric daca asta e “lirism”. ai grija ca miza pe un astfel de cititor sa nu devina o tendinta.
Dincolo de aceste marunte obiectii, cronica ta este simpatica. Mersi pentru citare.
adrian urmanov
February 27th, 2010 at 11:02 pm
daca am trai intr-o lume literara cat de cat coerenta, in care sa existe macar 3-4 critici care sa priceapa ce se intampla in poezia romaneasca astazi (si – asta ar fi chiar ideal – care sa mai arunce macar o privire si in afara: atat in afara poeziei, cat si in afara romaniei), un volum ca ’spatiu privat’ (si ca altele, pentru ca volumul asta nu apare deloc din neant) ar trebui sa genereze o isterie de toata frumusetea in randul criticii.
personal, sunt (pentru a n-a oara) incantat de cronica lui iovanel: este, de altfel, singurul de la care ma asteptam sa sprijine un astfel de volum pentru ca este singurul care are intuitia necesara si care, de-a lungul anilor, si-a pastrat si libertatea de a evolua odata cu poezia. restul criticilor tineri (fara suparare, daniel) au inceput sa-si construiasca socluri (probabil reflectand aceeasi tendinta din partea scriitorilor): or, soclurile astea se construiesc in detrimentul libertatii de a-ti urma, in mod viu, intuitia. numai cativa dintre criticii si poetii tineri de dupa 2000 au rezistat tendintei (firesti, de altfel) de auto-imbalsamare – in ce ma priveste, numai acesti cativa sunt cei care merita urmariti, pentru ca din partea celorlalti nu mai poti astepta nimic viu.
dincolo de laudele de mai sus adresate lui iovanel si dincolo de propriul meu entuziasm fata de volumul elenei, sunt perfect de acord cu daniel (insa din cu totul alte motive) ca ‘spatiu privat’ este un esec si ca ‘europa’ ramane capodopera ei de pana acum (gradul meu de entuziasm in fata ‘europei’ il egaleaza pe cel al lui iovanel in fata ‘spatiului’: cred ca ‘europa’ este nu numai capodopera elenei, ci a intregului deceniu).
‘spatiu sprivat’ este, de departe, cel mai ambitios proiect al elenei. tot ce-si propune elena sa realizeze in volumul asta e fenomenal / genial / MAXIM: asta ca sa pastrez entuziasmul lui iovanel, la care subcriu, insa numai la nivel de intentie al volumului. din pacate, insa, realizarea acestor intentii nu are loc, volumul in sine este un esec – cu atat mai dureros (pentru mine, cel putin), cu cat elena este printre cei numai 3-4 poeti care au si talentul / si nebunia / si inteligenta necesare pentru un asemenea proiect (alaturi de ruxandra novac, gabriella eftimie si, eventual, valentina chirita; subsemnatul nu se ia in calcul).
inteleg exact ce-si propune elena in ‘spatiu’ (iar iovanel explica destul de aplicat in cronica lui), insa rezultatul nu este nici pe departe ceea ce ar fi trebuit (si ar fi putut) sa fie: nu pot da vina decat pe entuziasmul elenei fata de propriul proiect si graba cu care a scris volumul asta. stiu variantele in lucru ale volumului si este evident ca, de la versiune la versiune, ‘spatiu privat’ a devenit tot mai bun. daca si-ar fi acordat mai mult timp, daca ar fi asteptat pana ‘se racea’ entuziasmul creierului, atunci elena si-ar fi depasit lejer propriul ‘record’, detinut cu ‘europa’.
ce e cu adevarat important? ce ma umple de bucurie? faptul ca deja sunt evidente rupturile din aparentul bloc doomiist. repet – volumul elenei nu este primul care forteaza aceste rupturi, insa acum optiunile fiecarui scriitor / critic sunt mult mai limpezi. sunt CONVINS pana in maduva oaselor ca poezia adevarata, poezia vie este in directia in care se indreapta si elena cu ‘spatiu privat’ – tot ce ramane in urma este, din perspectiva poeziei, moarte pura.
de asta spuneam ca un astfel de volum e un eveniment – pentru ca optiunile care se vor face in jurul teoriei din spatele lui (indiferent daca teoria s-a transpus sau nu si in practica) expun adevarata structura, gruparile profunde ale poeziei de azi.
(imi pare rau ca am scris atat – eu nu am o revista unde sa-mi public genialele-mi palavre si nici nu m-as putea abona constant la o asemenea activitate – elena stie: scriu aceasta one-time croniketa exclusiv din MAXIM entuziasm / MAXIMA dezamagire fata de ‘spatiu privat’ – de departe cel mai important volum al anului si un punct de referinta definitiv in poezia romaneasca).
cred ca numai un volum al lui novac sau al lui eftimie m-ar putea determina sa mai fac un astfel de gest.
dana fodor
February 28th, 2010 at 4:36 pm
Te salut, Adrian Urmanov, sper ca-ti mai aduci aminte de mine…(poezii urbane pe stalpi, in targ?), un articol aparut in National, pe vremuri, 2003?
Cu ocazia asta il salut si pe dl. Mihai Iovanel, cu care as dori sa discut pe e-mail, dar nu aici!
Scuze ca nu ma bag in subiect, nu ma tin conexiunile!!! Asa ca ma retrag voios in pas de gasca!:-)
John Doe
March 1st, 2010 at 4:49 pm
Eu unul cred că DCE a fost corect citând un text integral, că nu putea tot volumul. Dacă-n Europa EV a fost ok, aici mi se pare că ratează, sau altfel spus a dat poezia pe statistică, iar şocul a fost înlocuit cu fetişuri care rimează cu ştirile de la ora cinci. Ca să ne întoarcem la Poezie, aia veche de o urâţi voi: ,,Dacă cei ca voi sunt creatori – eu scuip pe oricare artă.”
eugens
May 31st, 2010 at 12:12 pm
Hai, Daniel, fii serios. Nu asa se citeste si comenteaza un volum in anul domnului 2010. Risti sa devii irelevant, si ar fi pacat, zau. Pentru tine, ca lumea e rece si rea
)
Ia mai trage-i tu o lectura, vezi daca-ti spune ceva mai mult. Dar de data asta da-ti filtrul anti-nou jos.