C. STANESCU

Spre mijlocul anilor ’80 din secolul trecut cand numarul veleitarilor si grafomanilor, cantareti de ocazie fara comanda sociala, se inmultise ingrijorator am primit sarcina – ce zic, ordinul! – sa imbunatatim compozitia celor ce slaveau conducatorul si politica lui cu condeie de rang mai inalt a caror prezenta in corul polifonic se estompase pana la disparitie:

sa scrie, mi s-a spus, Bogza, Jebeleanu, Buzura, Zaciu, Manolescu, Iorgulescu. Sa mai scrie Stancu, Barbu, Lancranjan… Am pus mana pe telefon ca sa transmit ordinul.

Cativa – Bogza, Jebeleanu – se imbolnavisera subit, altul, da, „scrie”, dar sa mai amanam un pic, Zaciu era in Germania, la rude.

Pe Augustin Buzura nu l-am mai sunat, stiam raspunsul dinainte: era suparat, pe buna dreptate, ca in Scanteia o cititoare fusese facuta sa-i „injure” eroina din Drumul cenusii…

Singur Mircea Iorgulescu s-a aratat dispus, ba inca sa tina un serial intreg, in Scanteia, cu o istorie a cuvintelor decazute: cuvantul democratie, cuvantul libertate, cuvantul unitate, cuvantul unire, cuvantul dreptate, cuvantul patriotism, dar si alte cuvinte ca dezbatere, colocviu, polemica.

Ne-am oprit la cuvantul patriotism, cel mai decazut dintre toate, morfolit de armata oportunista a cantaretilor de ocazie si personalizat pana la dezgust nu doar cu condeiul, ci si cu penelul ori pe portativul compozitorilor.

Contextul era acela al „varfului de sarcina” cunoscut de cultul personalitatii conducatorului unic: patriotismul devenise sinonim cu juramantul de fidelitate fata de Ceausescu (Parca dupa ’89 un prim ministru, preluand ideea, a instituit ca o conditie de promovare in functie declaratia de fidelitate fata de propria-i persoana…)

In numele patriotismului, Ceausescu era atotprezent pe buzele poetilor, in tablouri unde-si dadea mana, peste rama, cu Stefan cel Mare, Mihai Viteazu sau Mircea cel Batran, nu mai stiu, iar sotia lui parea ca printre nouri plutea ca o sirena sau zeita filiforma: descarcat de continutul de idei si sentimente si confiscat de o singura persoana cuvantul patriotism mai era rostit abia cu jumatate de gura, ocolit ca unul din acele cuvinte rusinoase de care parintii isi feresc copiii.

Criticul Mircea Iorgulescu voia sa faca (scrie) – si unde! – istoria cuvantului patriotism pe care, sustinea el, e nevoie sa-l reabilitam ca pe un fost detinut politic sau cioflingar de drept comun: naivitate, utopie, sfidare? N-a mai apucat s-o faca, luat cu alte treburi si preocupari intre care o patriotica fuga din tara.

articolul complet in revista Cultura