Problema finantarii in cultura. Utilitatea sociala a intelectualilor

ANA PETRACHE

De ceva vreme port o dezbatere cu domnul Duca in ceea ce priveste finantarea in domeniul culturii in general si in Romania in special. Domnul Bogdan Duca, un liberal convins, sustine ca banii pentru cultura nu trebuie sa provina de la stat, iar in ceea ce priveste sursele de finantare privata este deschis catre orice optiune.  Respingerea finatarii de catre stat este bazata pe considerente de natura etica, un stat cu aproape 9% din populatie in somaj nu poate sa isi permita sa faca investitii de lux in cultura. Cine vrea sa investeasca in arta, filosofie si poezie sa fie dispus sa plateasca.

Finantari de stat, finantari private

Nu pot sa atac motivele etice ale pozitiei sale, dar nu cred ca exista cineva, persoana privata sau companie multinationala, care sa vrea sa inevesteasca in aceste domenii, pentru simplul fapt ca in Romania nu exista o traditie a finantarii culturale din fonduri private. Exista citeva fundatii, cum ar fi Dinu Patriciu si Ion Ratiu. dar si acestea sunt orienatate catre o categorie bine delimitata, ultima de exemplu finanteaza doar studiile pentru Marea Britanie. Exista alte fundatii, cum este Konrad Adenauer, care ofera burse pentru studenti sur place, dar si aceasta institutie este una de stat, detinuta de Statul German, dispus asadar sa acorde mai multe subventii decat Statul Roman, dar discutia de principiu nu se suspenda, caci tot niste bieti cetateni sunt obligati sa plateasca pentru acele burse.

As putea sa aplic pentru bursele Ambasadei Frantei sau pentru Bursele Ministerului de Externe italian, dar tot in bani publici as nimeri. E adevarats, pe partea angolo-saxona exista mai multe oferte de finantari private, dar nu pot sa imi orientez studiile dupa sursa fondurilor, prefer sa o fac in functie de interesele mele academice.

Prima mea problema este cum sa pot trai din studiile mele si nu ce altceva s-ar putea face, cu banii destinati mie, pentru a rezolva probleme mult mai grave decit filosofia stiintei sau istoria comunismului. As putea sa fiu platita pentru articolele mele, propune domnul Duca. Sa fiu platita? Hmm, da, am auzit despre dreptul de proprietate intelectuala, dar unde se aplica acesta? Ca sa fiu platita pentru articolele mele trebuie sa scriu in „Tabu”, nu in reviste culturale, sau in „Adevarul de seara” si nu in vreo publicatie academica. Ce imi ramane sa fac? Scriu gratis si ma intretin din altceva sau refuz sa scriu. Asta e deja o problema personala, care nu mai tine de spatiul public, pe care o rezolv eu cu constiinta mea.

Reviste culturale vs companii multinationale

Prespund prin absrud, ca la exercitiile de matematica,  ca as gasi un mecena care sa imi finanteze studiile si as putea sa traiesc din asta, nimeni nu m-ar crede ca exista o persoana dispusa sa faca asa ceva, mult mai usor s-ar presupune ca prestez un alt tip de servicii decat cele filosofice pentru bani. De ce? Pentru ca mentalitatea noastra e astfel construita incat romanul sa nu creada in acest tip de finantari private pentru cultura.

Presupund, inca o data, ca nu s-ar face ipoteze de natura sexuala, as fi acuzata ca sunt vanduta lui X. In acest al doilea caz pot totusi sa rasuflu usurata, astfel de acuze se incaseaza doar daca esti implicat in lupta politica. Si aici ajungem iar frumos la tradarea intelectualilor, care, o data implicati in politica, isi tradeaza vocatia. Si ajungem si la vorba fostului nostru presedinte, la mandria de a fi sarac si cinstit; cinstit, cinstit, dar de ce saracia e ceva de care trebuie sa fii mandru si nu de care sa iti fie rusine?

Dincolo de frustrarile inerente mai ajungi si in imposibilitatea de a iti continuua munca, ca, deh, cartiele costa. Singura concluzie onesta la care ma pot opri, ca sa multumesc pe toata lumea in afara de mine insami, e sa renunt la cultura, sa ma angajez in vreo multinationala si sa stau acolo cam cate 10 ore pe zi, si imi va trece orice pofta de cultura. Cultura nu e pentru mase, ci pentru o elita deja bogata din alte surse de finantare. Daca nu te-ai nascut intr-o familie instarita, in genul celei al lui Bernanrd Henri Levy, trebuie sa te lasi de filosofie, caci filosofia nu se face pe burta goala.

Ce valoare are cultura?

Daca ma iau in toate dupa logica pietiei, inseamna ca acel obiect pentru care oamenii nu sunt dispusi sa plateasca nu are valoare. Dar adevarul si cunoasterea nu sunt bine cotate la aceasta bursa a volorilor pietiei, sa ne lasam de ele? Socrate nu a fost niciodata dispus sa primeasca bani pentru ceea ce facea. Sofistii care stiau foarte bine cat sa ceara pentru serviciile lor au trait bine pe moment, dar istoria filosofiei i-a incadrat la categoria „Asa Nu”.

Eu una nu cred ca poti lasa totul pe mana pietiei, chiar daca eu optez sa renunt la filosofie, ca sa traiesc dintr-o munca pentru care nu am pregatire, dar pentru care cineva e dispus sa ma plateasca. Refuz sa cred si ca valorile sunt doar ceea ce iese din concurenta libera a pietei. Liberalismul e doar un sistem economic, pe care nu il poti generaliza dincolo de sfera bunurilor materiale.

Cat despre realitatea de a nu fi productivi, e o foarte buna intrebare, este cultura un produs ca oricare altul sau aceasta poate avea un statut special, in virtutea faptului ca cei care o produc se ghideaza dupa logica noncontradictiei si nu dupa logica pietei? As putea sa fiu de acord ca este un produs ca oricare altul daca o reduci strict la un loisir, dar daca sustii ca este un mediu purtator de valori si daca crezi ca valorile sunt cele ce duc la un tip de convietuire superioara in societate, intelectualii, platiti sau nu, isi au si ei utilitatea lor sociala.