Prima perla ii apartine lui Andrei Plesu. Intr-un articol recent din Adevarul insceneaza un dialog cu un tanar agasant. In urmatoarele doua randuri decupate din acel dialog,  intrebarea ii apartine tanarului, iar  raspunsul (si perla) lui Andrei Plesu:

„Da, dar Patapievici nu e pro-Băsescu pentru că a fost numit de el la Institutul Cultural Român?” „Nu, Patapievici a fost numit la ICR înainte sa fie pro-Băsescu.”

sursa: Adevarul

A doua perla ii apartine lui Sorin Lavric, care, intr-o recenzie la cartea Georgianei Sarbu,  Istoriile periferiei. Mahalaua în romanul românesc, afirma senin ca literatura comisa de Georgiana Sarbu este mai buna decat aia scrisa de Eugen Barbu (in Groapa) si de Radu Aldulescu (in Amantul colivaresei):

Groapa, Maidanul cu Dragoste sau Amantul colivaresei – cele trei romane

asupra carora Georgiana Sârbu se apleaca cu precadere

în teza ei de doctorat – sunt niste indubitabile reusite

literare carora le lipseste conturul vreunui orizont reflexiv.

Niste drugi soiosi de pe care picura zeama maidanelor

urbane, pe care îi citesti cu aerul ca ai vizitat un ospiciu

în aer liber, pitoresc pîna la încîntare si gol pîna la

îngretosare. Un univers minor si fatal plat, derizoriu prin

conflictele iscate si cleios prin patimile dezlantuite. O

fosgaiala inepta de tîrîtoare abrutizate, în a caror sensibilitate

nu s-a strecurat ambitia ierarhiei sau gustul idealului.

Paradoxul cartii Georgianei Sârbu e ca te face indirect

sa constati toate aceste trasaturi livresti, ca asadar volumul

Istoriile periferiei are o statura analitica pe care romanele

asupra careia se apleaca nu-l au. E ca si cum autoarea

se ridica cu o treapta deasupra romanelor comentate,

încercînd sa le suplineasca îngustimea printr-o conduita

speculativa menita a sugera existenta unui orizont.

De aceea, miezul volumului nu vine din extravagantele

temelor înfatisate – prostituatele, hotii, arivistii si pungasii

sunt de o extravaganta devenita banala în lumea

literelor –, ci din modul în care autoarea le prefira în

reteaua de asociatii libere a mintii ei. Caci, trecut

fiind prin volutele intelectului Georgianei

mahalalei e mai subtil decît mahalaua.

Sârbu, nu obiectul analizei ei.

Asa se face ca Georgiana Sârbu reuseste ceea ce

literatura de cîrtita nu poate: sa-si predispuna cititorul

catre meditatii libere pe marginea lumii de mahala.

Georgiana Sîrbu scrie concentrat si mustos, dar fara

dulcegarii si fara patetisme feminine. N-are înduiosari

moi, ci tresariri meditative, de unde si senzatia

elevata ca asisti la un alai de comentarii fine pe seama

unor portrete pitoresti. Comentariile fiind mai bune

decît citatele extrase din romane, simti nevoia sa sari

peste citate si sa cauti numai consideratiile teoretice.

Cu alte cuvinte, nu te preocupa mîzga personajelor, ci

reactia autoarei la contemplarea lor, urmarea fiind ca

observatiile aduc un spor de voluptate intelectuala care

dau sarea si piperul volumului.

sursa: Romania literara, via Romania culturala