blog.revistacultura.ro

Într-un numar recent din Le Monde diplomatique, poetul francez Jacques Roubaud investigheaza migrenele serioase ale unui gen iesit aproape din contemporaneitate: genul liric.

Obstination de la poésie, articolul semnat de Roubaud trimite, contrar titlului care induce o oarecare impresie de vitalism si rezistenta a genului, spre concluzii destul de sumbre: poezia, asa cum e ea conceputa si receptata azi, se incapataneaza sa ramana in afara zonei de relevanta a fenomenului literar actual.

Individul nu e fatalist, dar e lucid: afisat starea de fapt, identificat vinovatii, cautat solutii; iar maniera expozeului nu e jelania generalista, ci constat-ul punctual, care incepe din bucataria proprie: in Le Monde des livres poate sa treaca anul si sa nu apara semnalata vreo carte de poezie contemporana (nota bene: e vorba de poezie contemporana, nu de reeditari sau exegeze ale autorilor intrati in istorie). Dezolarea se accentueaza cand se extinde campul de investigatie: librariile nu se omoara sa faca loc genului liric, televiziunile nici atat; evenimente literare importante (ex. Salonul Cartii de la Paris) se petrec foarte bine si in lipsa poetilor si a poeziei, Nobelul pentru literatura ii ocoleste de ceva timp pe marii poeti (de ce Le Clézio si nu Yves Bonnefoy?). Atunci: A qui la faute?

Pentru deriva poeziei astazi cel mai la indemana inculpat este, desigur, mondializarea – grija de a fi friendly si adaptat, popular si dispensat de intermediarul futil al traducerii[i]. S-a ajuns la un tip de poezie (si un tip de vers – asa-pompierist-numitul „versul international liber” – o zeama lunga, deosebita chipurile de proza prin „lipsa unei trame narative nete”) lipsita tocmai de marcile de forta ale genului: stranietatea, intraductibilul. Toata lumea scrie la fel si intelege acelasi lucru – de fapt, toata lumea face proza, descopera cu amaraciune semnatarul articolului. Poezia – despre care mai scriu partizani rataciti ca Roubaud si careia ii implora revenirea, iese suav din scena…

Apoi,

„Nu mai e nicio surpriza ca, pentru multi, faptul de a te declara poet, in zilele noastre, te acopera cumva de ridicol si penibil. Efectele descompunerii formale [a poeziei] [...], conjugate cu sentimentul de inadecvare la cotidian si cu puseul legitim de recunoastere sociala, ii determina pe mare parte dintre poeti sa nu-si mai prezinte volumele ca poezie, sa se fereasca chiar de asocierea lor cu acest gen. Atitudine care, ce-i drept, nu-i impiedica pe acestia sau pe editorii lor sa ceara subventii comisiei de «poezie» din cadrul «Centre National des Lettres». Apoi, incet dar inexorabil, poeti foarte buni, descurajati de lipsa de ecou a volumelor de poezie (vanzarile nu merg, stai si astepti un an-doi daca vrei sa-ti vezi cartea publicata altfel decat la cine stie ce editura minuscula sau in regie proprie, presa e neinteresata de poezie), trec spre alte forme de expresie: roman, teatru, cinema sau opera.”

Nu e vorba numai de slabul interes al publicului, ergo, al editorilor, al mass mediei, pentru poezie, si de sfiala poetilor de a se declara poeti, dar nici chiar fidelii ei, insii care-si asuma deschis riscurile meseriei – nici ei nu fac cu adevarat poezie („nici n-ar merita-o”, apasa chinuit Roubaud). Poezia a ajuns la intr-o realmente stridenta; indiferenta publicului si silentiul lugubru al presei ii taie mainile, lipsa de solutii si de orizont a asa-zisilor fideli ii taie picioarele. Tot ce se pune in loc, noua linie de proptele inventate de Laboratoarele Garnier Paris in materie de poezie si teorie a poeziei – „document poetic” in loc de „text” ar fi, confirma sursa, un gadget de ultima generatie in domeniu – nu duc nici pana la usa (concluzia mea, T. D., nu a lui Roubaud, dar am facut-o in spiritul „declinist” al articolului); mai promitator pare ajutorul oferit de suportul e-: poezia pe internet. Forma concentrata i-ar asigura poeziei un viitor mai sigur pe ecran decat romanului, in conditiile in care literatura pe hartie nu se mai cumpara oricum. Revigorati de o atare perspectiva, suntem striviti din nou: poezia are un viitor pe internet – dar care poezie? Hugo, Baudelaire, Rimbaud probabil, fiindca ce se produce astazi sub eticheta poezie e din ce in ce mai putin poezie, e de parere Roubaud. Slam-ul promovat la bursa (americana a) zilei, adica improvizatia orala – „degenerescenta a rapp-ului”, in post-apocalipsa poeziei clasice, scrise, cu forma, ritm si rima, trimite inapoi, la folclor si semianalfabetism. Moda performance-urilor („manifestari intitulate «poetice», festivaluri internationale de poezie, «poeti» a caror activitate prezentata publicului ca poezie consta in a se tavali pe jos, a rupe foaie cu foaie cartea de telefon sau a produce – cu asistenta electronica – secvente sonore admirabile si nemaiauzite – fara insa a pronunta un singur cuvant”, sau doar „un text mediocru”) iarasi, „exclude scrisul in profitul oralitatii”, favorizand escapismul spre alte genuri si fuga de poezie.

Pierderea prestigiului suportului scris, in consecinta, oralitatea reprezinta, deduce Roubaud la capatul investigatiei sale, sursa mediocritatii si agentul lipsei de viitor a poeziei. „Or, riposteaza autorul, exista astazi in Franta, cum existat dintotdeauna, si poezie de foarte buna calitate; mai mult sau mai putin dificila [...]. Se gaseste in carti, in reviste, in inregistrari audio si video. Se mai gaseste si prin (unele) librarii, acelea care n-au renuntat s-o sustina, s-o prezinte, s-o vanda. Cititi-o, copiati-o, invatati-o – cum faceati odinioara.” Altfel spus: buy french, spuneti nu globalizarii, turismului festivalier si junk-poemelor azvarlite stranepotilor lui Hugo.

În suma, un declinist conservator si rigid, pe care ma tem insa ca nimeni, nici macar poezia contemporana romana, nu-l poate contrazice.