„Moartea limbilor se desfasoara mai rapid decat disparitia speciilor”, scrie John McWhorter in revista World Affairs. Dintre cele 6.000 de limbi existente in prezent, peste o suta de ani vor mai ramane, cel mai probabil, doar 600. Intrebarea e daca acest lucru reprezinta sau nu o problema.

“Sa presupunem ca putem pastra 6.000 de limbi in viata”, scrie McWhorter, „e echivalentul presupunerii ca putem impiedica gheata sa se topeasca la caldura. Iata de ce. Pe masura ce oamenii care vorbesc limbi indigene migreaza spre orase, in mod inevitabil ei invata limbile dominante, la nivel global, precum engleza si le folosesc in relatiile dintre ei. Copiii imigrantilor pot folosi limbile indigene ale parintilor acasa. Dar nu vor cunoaste deloc aceste limbi ca parte a vietii lor publice si se vor simti, de aceea, mai in largul lor in limba oficiala a lumii in care vor creste. Acesti copiii nu vor mai sti limbile indigene ale bunicilor, si astfel, destul de curand, acestea nu vor mai fi vorbite. E ceea ce inseamna moarte lingvistica”.

O solutie ar fi sa incercam sa ne opunem fenomenului, prin programe ce reinvie limbile indigene, insa, conform lui McWhorter, aceasta abordare nu ar putea fi prea eficienta: invatarea unor limbi indigene poate reprezenta o intreprindere dificila pentru oameni crescuti cu limbile europene. In plus, moartea unei limbi nu ar trebui sa insemne, neaparat, si decesul unei culturi. Un exemplu ar fi, in acest sens, cultura afro-americana, care a prosperat printre oameni ce nu vorbesc yoruba, ci engleza. „Pierderea principala cand o limba moare nu e una culturala, ci este una estetica”, scrie lingvistul. „Sunetele pocnite din limbile africane sunt magnifice la auz. In multe limbi amazoniene, cand spui ceva trebuie sa specifici, prin sufixe, de unde ai luat informatia. Limba Ket, din Siberia, este atat de coplesitor de neregulata incat pare o opera de arta”.

In timp ce 5,500 de limbi sunt pe cale de a disparea, lent, pierderea estetica nu este una neglijabila. „Din acest motiv”, arata McWhorter, e un fapt fericit si hotarator acela ca tehnologia moderna le inregistreaza si la analizeaza mai complet ca in oricare alt moment. Poate ca inaintea noastra se intinde un viitor in care engleza va fi un fel de limba globala, in timp ce oamenii continua sa vorbeasca in jur de 600 de limbi intre ei”.

„Pe masura ce ne evaluam viitorul lingvistic, ca specie”, scrie McWhorter, „o intrebare de baza ramane in picioare. Va fi, in mod necesar, un lucru rau daca vor ramane nu 6.000 de limbi vorbite, ci doar una singura? Trebuie sa abordam intrebarea in esenta ei pura, logica, separat de legaturile ei particulare cu limba engleza si cu istoria acesteia. Observati, de pilda, cum disconfortul in fata acestei perspective scade cand va imaginati ca limba intregii lumi nu ar fi engleza, ci, sa spunem, limba Eyak a eschimosilor din sudul Alascai”.