Secretele lui J.K. Rowling

ROBERT LAZU

Stapanita de o emotie imperceptibila, tanara femeie isi framanta mainile discret, in asteptarea chelnerului ce parea ca nu are timp pentru o clienta vizibil stanjenita de opulenta restaurantului londonez. Odata aparut insa domnul Barry Cunningham, directorul departamentului de literatura pentru copii al editurii Blomsbury, totul s-a rezolvat repejor.

The Cinderella Story

Dupa un pranz echilibrat, in fata cafelelor, discutia trena. Privind-o pe sub sprance in timp ce sorbea indelung din ceasca, barbatul cauta momentul prielnic pentru a-i spune ceea ce el credea a fi cu adevarat important. Fixat de privirea ingenua a interlocutoarei pe a carei fata se puteau deslusi urmele noptilor nedormite in preajma micutei sale fiice, Jessica, domnul Cunningham descria, cu tact, dar fara menajamente, conditia scriitorului de literatura pentru copii.

Oarecum fatala, concluzia sa fu rostita cu o voce egala, usor apasata: „Sa nu va faceti iluzii. In industria asta nimeni nu castiga. Pentru un scriitor exista un singur lucru cu adevarat important: sa-si gaseasca un serviciu stabil”. Mai degraba mirata, tanara Rowling dadu replica cea mai neasteptata cu putinta: „Mi s-a mai spus asta. Da, aveti dreptate. Insa eu nu am scris pentru bani… niciodata nu m-am gandit ca as putea castiga ceva din romanul meu”. Descumpanit de naturaletea raspunsului, deopotriva convins de adevarul sau, barbatul isi stinse tigara. Se despartira in termeni cordiali, fiecare purtand in buzunar exemplarul unui banal si necostisitor contract de drepturi de autor. Pentru cartea sa, al carei manuscris de 223 de pagini numara in jur de 90.000 de cuvinte, J.K. Rowling urma sa primeasca 15% din profit in Anglia si 25% pentru orice versiune straina sau pentru eventualele ecranizari. Atunci, in 1997, nimeni nu ar fi banuit ca acel contract tocmai declansase cel mai spectaculos fenomen din istoria literaturii contemporane…

„Povestea unui fenomen de afaceri global”

Astazi, dupa ce brandul Harry Potter a devenit unul dintre cele mai scumpe din lume, estimat la mai bine de 4 miliarde de dolari, povestea de mai sus – catalogata de jurnalisti drept „the Cinderella Story” – s-a banalizat. Puzderie de critici, analisti, comparativisti si mai stiu eu ce alte soiuri de „–isti” ingroasa an de an numarul monografiilor si comentariilor care incearca sa elucideze secretele succesului neasteptat al romanelor lui J.K. Rowling.

Una dintre cele mai recente tentative de acest gen, datorata Susanei Gunelius, se intituleaza, neechivoc, Harry Potter. The Story of a Global Business Phenomenon (Palgrave: Macmillan, 2008). Titlul, apoi continutul, pe scurt totul ne arata ce-i intereseaza pe „-isti”: mecanismele succesului. Avizi alchimisti angajati in goana dupa aur, ei descopun produsul (intitulat, oare din intamplare?, Harry Potter si piatra filosofala), cautand sa stabileasca mult-ravnita formula ce poate transforma piatra – pardon, hartia – in aur… Urmeaza, implacabil, marea dezamagire: scaldata in substante de tot felul, hartia, de obicei digitala, este neschimbata. Nici urma de aur… Nu le ramane decat sa incerce a-i convinge pe neofiti ca ei poseda acea arta care, deocamdata, e cel mult o promisiune neonorata. In aceeasi linie, doamna Gunelius se straduieste sa ne convinga ca ar detine secretul fabricarii brandului Harry Potter. „Principiul realitatii”, insa, infirma constant si nemilos pretentiile de acest gen. Desi s-au straduit sa faca din Pratchett, Paolini, Clarke si multi alti autori o noua J.K. Rowling, „alchimistii” nu s-au apropiat nici pe departe de performanta reusita de Potter.

In fata pasiunii suscitate de micul vrajitor londonez, trebuie sa recunoastem, totusi, ca intrebarea despre „secretele” romanelor lui Rowling nu este neligitima. Cum se poate explica faptul ca, dupa atatia ani in care noua cultura multimedia parea atotputernica, adolescentii, tinerii, chiar adultii au inceput din nou sa citeasca cu aviditate? Care sa fie resorturile dimensiunii planetare a fenomenului? Desi putem accepta multe dintre explicatiile Susanei Gunelius, credem ca, inevitabil, ceva ii scapa. Iar acel „ceva” poate fi numit cu un singur cuvant: ingenuitate. Iata de ce noii „alchimisti” – creatori de brand ai unor companii importante – nu pot multiplica fenomenul Harry Potter.

Reactia publicului e un raspuns ingenuu in fata unui act creator spontan. Ceea ce multimea cititorilor rasplateste este „spontaneitatea creativitatii”, fin acordata pe o lungime de unde ce reuseste sa suprinda aspiratiile colective ale momentului. Insa imediat ce publicul simte ca este tratat cu desconsideratie de cei care incearca sa multiplice, in scopuri mercantile sau ideologice, asemenea fenomene, reactioneaza prompt. Un roman bun nu este o „marfa” oarecare. Spontaneitatea comunicarii, inclusiv cea artistic-literara, este un ingredient esential al „pietrei filosofale”. In absenta ei, hartia nu va fi niciodata mai mult decat o simpla tinichea canina.

Dorintele evazioniste si curriculumul Hogwarts

Sa revenim la Harry Potter. De ce a trezit asemenea pasiuni un roman care, din punct de vedere literar, nu va fi niciodata mai mult decat o poveste buna? Dupa Tolkien, fantasy s-a scris constant, uneori chiar bine, explorandu-se mii de formule si de combinatii. De ce, totusi, Harry Potter?

Dupa cum s-a afirmat in cursul unei discutii purtate pe un forum oxonian (http://secondspring.yuku.com), intre elementele cele mai interesante trebuie inclusa paradigma educationala propusa, involuntar, de Rowling. Cine nu-i interesat azi, mai in ales in lumea occidentala secularizata, de magie, ocultism si alte asemenea vrajeli?! Bazata pe un curriculum de mare atractivitate, programa scolii Hogwarts e mai captivanta decat aceea a majoritatii scolilor contemporane.

Plictisiti si frustati, elevii liceelor si colegiilor postmoderne au tresarit contempland mirifica fantasma a unui asemenea lacas. Castel plin de tunele si mistere, bantuit de creaturi insolite si periculoase, scoala Hogwarts e un loc pe care multi dintre noi l-ar prefera cladirilor „ergonomice” de azi, fie ele europene sau americane, capitaliste sau socialiste… La fel ca si in cazul fanilor lui Tolkien, pasiunea asidua a cititorilor pentru romanele cu Harry Potter indica forta unei dorinte evazioniste, iscata de un mediu postindustrial decrepit si cenusiu. In lipsa religiozitatii clasice crestine, capabila, ea singura, sa ofere sufletelor noastre misterul divin ce poate da sens vietii, cititorul de orice varsta se multumeste cu putinul enigmelor castelului Hogwarts. Confirmand prognoza subtila si inteligenta a lui Chesterton, succesul romanelor lui J.K. Rowling demonstreaza ca pierderea credintei nu implica ateismul absolut ci, dimpotriva, disponibilitatea de a crede orice…