Internet pentru literatura

<prima parte a dosarului + intrebari>

Huminternetul sau Despre cum e cu putinta ceva vechi

NICU ILIE, tehnoredactor & webmaster

Unu la mana: literatura poate fi servita de noile arte, nu e in mod necesar victima. Zilele astea, seria Twilight a devenit best sellerul mondial, cu un suport film si new media impresionant. Sigur, vorbim de un alt fel de literatura.

In ceea ce priveste productiile de arta literara, ar fi absurd sa ne dorim ca vreo opera sau site cu productii literare sa tina primul loc in trafic.ro. Nici pe hartie, publicatii ca Literatorul sau Ramuri nu s-au batut vreodata cu Gazeta sporturilor sau Cancan.

Obiectiv vorbind, cartea de hartie are multe lucruri sa reproseze internetului. Dar criza ei nu a inceput cu Apple sau Bill Gates iar problemele ei de adaptare sunt numeroase si greu de solutionat. In mod paradoxal, ceea ce ucide cartile este chiar iluminismul pe care ele, candva, l-au provocat. Democratizarea societatilor, alfabetizarea in masa si tehnologiile de entertainment, propunand o cantitate uriasa de opere de o intensivitate diferita, au dus la portionarea pe nise din ce in ce mai destructurate a publicului de carte. Si mai nociv a fost acel efect al antiimperialismului care a stipulat ca superioritatea culturii franceze in fata celei malgase e o prejudecata si ca perspectiva culturala trebuie sa fie una egalitarista. Efectul naspa a fost ca orice subcultura a capatat acelasi respect si acelasi disrespect in cadrul populatiei modale si ca a disparut chiar aspiratia spre intensivitatea culturala. O doamna Bovary azi nici macar nu mai incearca sa imite vreun orizont de cultura sau civilizatie, ei fiindu-i suficienta cultura-manea din care provine.

Un alt suport de care se bucura cartea, pe langa respectul public, era cel al mecenatelor. Aruncata intr-o economie de consum, pusa in Kaufland intre reviste glossy si papetarie, cartea este un ostatic de lux cazut cumva intre curba cererii si cea a ofertei. Ea nu este capabila, si nu poate fi, sa se intretina economic fara ajutorul stipendiilor de care a beneficiat de pe timpul lui Virgilius si pana la Sadoveanu si Preda.

Ca importanta, abia al treilea suport al cartii este hartia. Abia aici, abia pe acesta il poate sau nu il poate inlocui internetul, CD-ul, DVD-ul, LCD-ul. Iar abundenta de initiale tehnice care a invadat spatiul public a adus alte probleme specifice, greu solubile si ele. Primul ar fi dificultatea protejarii dreptului de autor. Internetul, asa cum e el azi, e un gigantic folclor. Nici macar colosi economici ca Ted Turner sau MTV nu isi pot proteja satisfacator drepturile intelectuale pe care le detin. (Bube in legislatia internationala, plus un posibil conflict cu drepturi ale omului, nu detaliez). Cum ar putea un debutant sa se protejeze impotriva piratarii?: doar producand chestii prea putin interesante, care nu merita piratate.

Problema doi cu suportul digital este vizibilitatea. Mediile digitale sunt ca niste animalute sepia: dotate cu inteligenta, colorate cand cameleonic, cand strident, capabile de multe lucruri surprinzatoare dar cu un creier greu de localizat si lipsite de coloana vertebrala. Google este in acest moment singurul vehicol mondial si singura calauza in transbordarile dintr-o parte in alta a internetului. Dar nici Google nu este o coloana vertebrala, ci un intestin al marelui organism tentacular. Toate directionarile SEO (ale motoarelor de cautare si ale Google care este cel mai cel) sunt unele de analiza cantitativa a traficului inregistrat. Nimic despre valoare, nimic despre calitatea umana a utilizatorului. Orice posesor de calculator e un vot. Iar in lipsa unei interpretari inteligente si axiologice a traficului (o sa scriu o chestie rautacioasa), tehnologia se poate reproduce doar pe ea insasi, nu poate produce valoare. Ca sa punctez mai clar rautatea: tehnica e o cutie craniana, nu un creier.

Cum ar putea capata vizibilitate o mica productie intelectuala? Cum s-ar putea ea distinge ca un nucleu de interes in acest internet nevertebrat si locuit de prosti? Singurul raspuns posibil in acest moment este: prin cartelizarea celor interesati de valorile clasice, printr-un Huminternet (Human Intelligence Internet), un net selectat (credibil) de oameni. Doar prin concentrarea interesului, masa de oameni interesati de literatura poate deveni relevanta si din punct de vedere SEO, iar artele pot capata (o oarecare) vizibilitate. Posibilitatea e insa una prea putin practica, dat fiind ca o asemenea cartelizare nu ar tine cont de criterii estetice, generatii, interpretari, bisericute, cercuri.

Asta la o analiza programatica. La o analiza tehnica, vad ca literatura si artele traditionale subutilizeaza toate debuseele de care ar putea beneficia, fie ca e vorba despre unelte tehnologice sau economice: ratingul superior acordat de motoarele de cautare siteurilor din categoria arta-cultura, sponsorizarile din partea marilor, micilor companii si ale persoanelor particulare, existenta unor organisme seculare ca ministere, muzee, biserici si institute. Chiar daca e mic, avantajul etatist creat pentru cultura ar putea fi unul semnificativ daca el n-ar fi consumat in naivitati economice, sterilitati tehnice si fripturisme.

Am pastrat pentru final un aspect de analiza programatica. Este vorba de dispretul oamenilor de cultura pentru, cum ar zice Harry Potter, “incuiati”. Cultura si arta, cartile, ideile, nu mai pot alege sa stea intr-un loc al lor, pe un piedestal de unde sa vina sa le ia unul si altul, cine ajunge sau trece pe-acolo. Ideile trebuie sa aiba o atitudine proactiva. Trebuie gasite si trebuie inventate punti cu populatia modala fara de care parnasianismul actual nu e numai falimentar, ci si vicios. Pentru ca daca ideile se substrag din uman, refuza sa serveasca umanul, e un colaps al civilizatiei, nu doar al culturii.

Ca sa raspund intr-un final si temei acestui dosar despre cum internetul poate ajuta literatura: portaluri culturale credibile (unul-doua bucati), incurajarea unor platorme mai protective cu drepturile de autor (ex. e-paper), coalizarea unor publicatii din nisa culturala (rivale in interiorul ei), promovarea unei etici financiare (reguli de buna purtare, cum ar fi un click pe reclama de pe siteurile culturale). Plus pasi facuti si maini intinse spre populatia modala, in special spre adolescenti.

Si acum un “the end” sententios: cartea de hartie e dusa. Obiectual si functional, ea e legata de nevoile sociale ale evului mediu (pe care le-a reflectat Guttenberg) si de posibilitatile tehnice ale primei industrializari. Cartea va fi peste 20 de ani ca un timbru sau ca un talger de argint: un obiect gustat doar de colectionari. Se va vorbi atunci despre arta tipografica. In ceea ce priveste arta literara, singura ei sansa e gasirea unei cai de a coabita cu internetul.

Scriitorul de la 3

RAZVAN PENESCU, redactor LiterNet.ro

Presupunerea ca internetul poate sau trebuie sa sprijine literatura mi se pare gresita din start. Internetul si literatura sunt intr-o relatie similara cu cea dintre tipografie si literatura. Tipografiile nu ajuta literatura, tipografiile multiplica niste pagini, dintre care unele (un procent infim, de fapt) sunt pagini de literatura.

Se poate spune, dar asta e deja un truism, ca internetul ajuta cititorii sa ajunga la carti. LiterNet.ro a publicat in 8 ani aproape 250 de carti, descarcate in peste 1,2 milioane de exemplare. Numerele acestea destul de mari sunt un semn ca niste oameni au ajuns la niste carti care ii interesau intr-o anume masura. Faptul ca exista LiterNet a facut ca acele carti sa fie, poate, mai citite, dar nu le-a facut mai bune.

E oare un scriitor mai motivat sa scrie de cand exista internetul? Raspunsul franc e Nu. De fapt internetul e rareori o alegere prima si exclusiva a unui scriitor. Si cum ar putea sa fie altfel daca premiile pentru debut se dau la prima carte pe hartie, indiferent cate carti ai publicat pe net sau daca vecinii te numesc „Scriitorul de la 3” doar dupa ce postasul le-a umplut cutia postala cu o carte semnata de tine, nu dupa ce le-ai trimis link la volumele tale electronice. Faptul ca pe LiterNet o carte are 4000 de descarcari nu il impiedica pe scriitorul care nu a publicat pe hartie sa suspine dupa cele 500 de exemplare, uneori platite din banii proprii, pe care editurile pe hartie le-ar pune pe rafturile librariilor.

In ce priveste discutia despre „internet vs. tipar”, e o falsa (si deja cam plictisitoare) discutie. Unii zic ca au nevoie de senzatia fizica a cartii, altii invoca difuzarea mai usoara, costurile mai mici, rezolvarea problemei spatiului pentru biblioteci si salvarea copacilor. Unii zic ca ecranul calculatorului e prea obositor (paradoxal poate, cei mai inversunati sunt cei care muncesc toata ziua pe calculator si seara bantuie pe felurite situri), altii zic ca dispozitivele de citit sunt in permanenta dezvoltare si ca, in curand, o sa fie mai odihnitoare decit hartia clasica. De fapt cei care vor sa citeasca, citesc, iar cei care nu vor sa citeasca, gasesc mii de scuze. E foarte simplu.

Pe scurt: literatura sa faca bine sa se ajute singura sa iasa din punctul de maxima platitudine in care a ajuns, in parte obligata de edituri prea hulpave pentru a se opri din publicarea in 25 de tari simultan a oricarui gunoi, inainte sa isi piarda toti cititorii. Internetul poate sa difuzeze cartile, dar nu poate obliga oamenii sa citeasca. Doar scriitorii buni pot face asta.

Poveste si munca

MIHAELA IANCU, jurnalist si redactor LiterNet.ro

Cat de multe spune despre noi modul in care ne punem intrebarile si ne nastem ingrijorarile. In loc sa punem elementele noi la „masa dialogului”, ne temem ca se vor uri. Asa se face si in scoli: in loc sa inveti copilul ca disciplinele sunt legate intre ele, il inveti ca sunt independente. In loc sa vezi ca Internetul trebuie si poate fi atat de usor un umar pentru literatura buna, spui: „paziti-va, Internetul va mananca literatura”, ca un bau-bau. Si uite asa vedem viata trunchiat si luam pozitia Mioritei.

Literatura inseamna poveste si munca. Suportul e doar o chestiune de obisnuinta si alegere. Buba e in alta parte. La noi oamenii nu sunt suficient de informati si de obisnuiti cu cartile electronice, si in plus literatura actuala e slabuta.

Culmea e ca problema e de fapt invers. Adica, singura care poate ajuta literatura in relatia cu internetul e literatura. Suportul trebuie sa arate disponibilitate, sa-si promoveze deschiderea si posibila importanta in timp, dar doar literatura foarte buna pusa pe un asemenea suport va da legitimitate Internetului. Iar Internetul, ca mediu de difuzare, numai asa poate creste in prestigiu (alaturi de notorietatea pe care deja o are) si numai datorita acestei cresteri va putea sa ajute la imprastierea povestilor. Ai nevoie de o autoritate recunoscuta ca sa legitimezi una noua.

Internetul si cartea pot fi prieteni. Or, nu inteleg de ce s-a inceput transmiterea acestei „previziuni catastrofice” cu Internetul in post de ucigas al povestilor. Oameni buni, ne schimbam doar hainele, sufletul ramane acelasi. Pe mine ma plictiseste teribil „dilema asta existentiala”.

Internet, bloguri, carti on-line

CATALIN STURZA, realizator al emisiunii „Cultura.net”, Radio Romania Cultural

Sunt doua intrebari esentiale care structureaza discutia despre Internet si literatura. Pe de o parte, cum poate fi de folos Internetul ca mediu pentru promovarea literaturii? Pe de alta parte, ce relevanta poate avea Internetul ca suport pentru o literatura „nativa”, scrisa chiar in retea si adaptata conditiilor specifice ale acesteia?

I) In ceea ce priveste promovarea literaturii, Internetul poate avea, si de obicei are, fara indoiala, un rol cat se poate de benefic. E o platforma ieftina de promovare pentru edituri si e un loc unde oricine poate incerca critica literara cu degetul, deschizand un blog despre carti.

i) Editurile isi deschid site-uri si librarii on-line – cel mai interesant portal autohton de acest fel pe care l-am vazut in ultima vreme este www.libhumanitas.ro. Sunt proiecte comerciale, desigur, facute sa vanda carti fara a trece prin sistemul librariilor si al retailerilor si scutind, astfel, adaosuri foarte mari. Ele aduna, de regula, in jurul lor pagini-satelit, bloguri si cluburi de lectura ce gazduiesc recenzii si discutii despre carti. Un astfel de blog este www.tritonic.ro/blog, care ofera informatii despre evenimentele si cartile Editurii Tritonic. Nemira a incercat ceva asemanator, la www.nemira.ro/blog. Ziarele, in special cele care au serii de carti saptamanale, au incercat, si ele, acest sistem de recenzare&promovare. Un experiment promitator a fost http://clubliteratura.ro, al ziarului Cotidianul; nu stiu ce se va intampla cu proiectul dupa ce doi dintre cei trei fondatori au parasit redactia ziarului.

Aceste platforme, cu blogurile aferente, sunt un rezultat al unei gandiri de marketing, si unele reusesc, cred, sa fie eficiente, sa aduca vanzari. Totusi, in privinta continutului cultural ele sunt inca precare – editurile si ziarele care experimenteaza cu astfel de instrumente trebuie sa inteleaga ca nu e suficient sa deschida un blog, trebuie sa-l si intretina. Un blog sau un site pe care apare o postare la cateva luni e ca si cum n-ar exista. Si, desigur, conteaza calitatea textelor – autorecenzarea ultraelogioasa nu va pastra prea multa vreme pe site-ul literar al unui business cititorii inteligenti.

ii) Blogurile de carti s-au inmultit, in ultima vreme, precum ciupercile. E un lucru bun, atata timp cat ele sunt echivalentul on-line al cluburilor de amatori care se aduna in jurul unei pasiuni comune. Romania sta foarte prost la acest capitol – cate cluburi de lectura stiti ca exista, de pilda, in provincie? Dar in Bucuresti? Intalniri spontane intre cinci oameni care vor sa discute o carte, sa-si citeasca unii altora textele, sa bea un pahar de vin si sa se puna la curent cu barfele culturale ar putea sa se tina in orice cartier si in orice sat romanesc unde a ajuns alfabetizarea. Prezenta sau absenta unor astfel de preocupari e, cred, un indicator de normalitate, in ceea ce priveste sanatatea culturala si sociala a unei natiuni.

Nu e nevoie de titulaturi pompoase, de genul „Societatea Nationala a Cititorilor de Policier”, poti sa te numesti, foarte bine, „Clubul blocului F4” si sa te intalnesti doar de dragul placerii de a discuta despre Agatha Christie sau despre Stephen King. Or, pe net tocmai asta se intampla si bloguri precum Bughi Mambo Rag (bughimamborag.wordpress.com) sau The Second Reader (aldoileacititor.blogspot.com) reusesc sa adune o comunitate de comentatori in jurul unor carti recomandate de bloggerul cititor.

La un nivel mai extins, acelasi lucru il face si Bookblog (www.bookblog.ro). Spun mai extins pentru ca, pe de o parte, este un blog colectiv, cu un numar mare de colaboratori, si pentru ca, pe de alta parte, este unul dintre cele mai vizibile proiecte din blogosfera romaneasca. Insa, dincolo de pozitionarea in topul accesarilor si de numarul comentariilor, Bookblog ramane un blog de amatori, cu texte destul de inegale; pentru a creste in privinta continutului, cred ca ar avea nevoie de o supervizare editoriala mai atenta, inclusiv in privinta greselilor din texte.

Ceea ce lipseste, totusi, este acel esantion de bloguri literare de calitate, care sa constituie un reper. Blogul de referinta, The New York Times Book Review al blogurilor romanesti, lipseste cu desavarsire. Asa ca cititorii mai pretentiosi vor apela tot la site-urile revistelor culturale autohtone si apoi se vor duce, probabil, spre The NY Times Book Review-ul original si spre alte publicatii anglo-saxone sau frantuzesti cu pagini on-line foarte bune.

Altfel, citesc cu interes White Noise (whitenoise4ever.blogspot.com) si Rainbow books (books.rainbowchild.ro) si astept inca acel blog individual sau colectiv care va combina selectia pertinenta a cartilor, inteligenta opiniilor si curajul unor pareri critice dincolo de trendurile impuse de marketingul editurilor.

iii) In mod interesant, a scrie despre carti pe Internet nu se reduce la ceea ce filologii numesc critica literara. Aici exista niste adrese care merita urmarite. Cartea din geanta (http://carteadingeanta.com) publica imagini cu cititori fotografiati in locuri publice, in Bucuresti si in lumea larga. Rasfoind blogul, iti poti face o idee de ansamblu despre ce carti prefera oamenii si despre cum se raporteaza acestia la lectura. E un blog din care si criticii literari, si editorii ar avea cateva lucruri de invatat. Schimb de carti (schimbdecarti.ro, un proiect Bookblog) e un blog al unor intalniri intre cititori, care schimba in diverse locatii informale carti citite si impresii de lectura. Intalnirile nu se tin numai in Bucuresti, ele acopera multe orase din tara si exista chiar filiale in strainatate; este exact genul de actiune care compenseaza lipsa unor cluburi locale, de cartier, si care propune discutii intre oameni care au in comun placerea cititului.

Un lucru mai trebuie zis, despre aceste bloguri ale cititorilor. Ele nu cred ca reprezinta suburbii culturale, favelele ce asteapta interventia civilizatoare a autoritatii. E o viziune impartasita de o parte a criticii literare conservatoare, ce prefera sa-si subordoneze fenomenul sau care incearca sa-l dea la oparte, hotarand sa il ignore inainte de a ajunge sa-l cunoasca prea bine. Aceste bloguri au valoarea lor, ele indruma cititorii spre cartile din librarie si gazduiesc/modereaza discutii uneori pasionale, alteori avizate despre carti. Iar selectia lor nu o va face vreo instanta a mainstream-ului; ele sunt pe o piata libera a vocilor si a ideilor si vor reusi sa supravietuiasca in masura in care vor avea feedback si cititori. Cat despre criticii din generatiile mai tinere, nu cred ca exista vreunul care sa nu citeasca, cel putin, revistele culturale pe Internet.

iv) Cat despre piata cartii, ea nu va fi afectata de digitalizarea patrimoniului cultural pe care o incearca unele programe europene si unele mari companii din domeniul IT. „Google Book Search”, care se lauda ca a scanat si a pus pe Internet pana in prezent peste 7 milioane de carti, va avea, cred, un rol benefic pentru piata de carte. Multi dintre cititorii care vor gasi un preview pe Google vor cauta, probabil, mai apoi cartea la biblioteca sau intr-o librarie. Scanarea cartilor nu inseamna sfarsitul cartii tiparite, dimpotriva, inseamna promovarea si sustinerea ei cu ajutorul mediului virtual. Pentru mine, cel putin, o carte scanata nu e satisfacatoare decat in masura in care pot avea acces rapid la anumite informatii din cuprinsul ei, folosindu-ma, eventual, de un motor de cautare. Foarte greu pot citi o carte cap-coada pe Internet.

Un alt aspect e acela ca un proiect precum „Google Book Search” se adreseaza intr-o masura importanta bibliotecilor si mediilor academice. El usureaza accesul la carti pentru care, altfel, un cercetator ar trebui sa parcurga sute de kilometri distanta, pentru care ar avea nevoie de aprobari speciale sau la care nu ar avea acces, in forma fizica, deloc. Interesant e, in acest sens, www.codexsinaiticus.org, ce contine paginile scanate ale celei mai vechi versiuni a Bibliei; paginile care au supravietuit sunt impartite intre patru tari diferite si se afla intr-o stare precara. Cat despre Romania, aceasta ar trebui, cred, sa faca eforturi pentru a se alatura bibliotecii virtuale „Europeana”, initiata de Comisia Europeana, achizitionand tehnologia ce ar putea permite, pentru inceput, scanarea unei parti a cartilor din Biblioteca Nationala.

II) Exista si genuri literare „native”, nascute pe Internet. Vocile avangardiste spun deja ca textul nu mai are sens in absenta hyperkink-urilor si a continutului multimedia – cartile viitorului vor avea text, context, sunete si imagini. Unii autori au scris romane prin Twitter, altii s-au apucat sa le scrie prin SMS. E celebru experimentul lui Stephen King, care a incercat sa scrie un roman on-line.

Am vazut, recent, un proiect romanesc intitulat „Complexul Europa”, un roman foileton scris pe Internet de cinci autori – Dan Sociu, Adrian Schiop, Mitos Micleusanu, Vera Ion si Razvan Exarhu. Gasiti, deocamdata, primul capitol al romanului pe new.bibliofagia.ro. Cititorii ar avea si ei un rol in scrierea romanului, unele comentarii pot intra in varianta finala a acestuia. Ideea e ca materialul rezultat sa apara, pana la urma, sub forma unui roman tiparit la Editura Humanitas. Ar putea sa iasa ceva original, in genul Rubik-ului coordonat de Simona Popescu. Internetul mi se pare, insa, ca e si in acest caz un suport de marketing, ce va atrage atentia asupra cartii chiar in timp ce ea va fi scrisa, si mai putin un calapod de constructie ce-i va imprima romanului trasaturi specifice ale virtualitatii.

Nu cred, asadar, ca vom asista la o calamitate, nici in ceea ce priveste cartile, nici in privinta ziarelor si a revistelor tiparite ce se muta on-line. O amenintare ar putea veni, totusi, din partea unor curente de opinie precum cel lansat de magnatul Rupert Murdoch, ce proclama ca presa tiparita e istorie, ca ziarele se vor muta pe net si ca, prin urmare, cititorii vor trebui sa plateasca pentru a le citi. E o idee care ar putea afecta insusi fundamentul Internetului, ce presupune informatie libera si hyperlink-uri care conduc, instantaneu, la informatie. Dar domnul Murdoch nu cred ca are, totusi, dreptate si ziarele nu se vor muta, cu totul, pe Internet. Iar daca publicatiile vor incepe sa introduca taxe pentru fiecare articol vizualizat, cu siguranta ca bloggerii se vor grabi sa le ia locul, dovedindu-se mai prolifici si mai inteligenti ca niciodata.