Internet pentru literatura

Se discuta tot mai mult, in ultima vreme, despre dinamica trecerii publicatiilor din sfera tiparului traditional spre zona online. Suntem intr-o faza tranzitorie, in care ziarul tiparit si ziarul pe net coexista. Procesul este mult mai vizibil (spun specialistii) in Occident si in Statele Unite decat intr-o Romanie care a redescoperit, abia dupa decembrie 1989, magia paginii calde de ziar liber.

Constat insa ca tonul proiectiv-optimist al celor care analizeaza aceasta (trans)mutare pe net a publicatiilor difera sensibil de tonalitatile catastrofice ale celor care, referindu-se la fenomenul analog de pe piata editoriala, deplang viitoarea moarte a cartii de hartie. Simplificand, ziarele se pot muta fara mari probleme in mediul virtual, nu insa si cartile, carora ne place sa le rasfoim paginile si sa le respiram cernelurile…

In dosarul deschis de Cultura (pe hartie si pe site, deopotriva!), mi-am propus sa provoc cateva minti deschise, mobile si disociative, de oameni care stiu sau vor sa stie in ce fel internetul poate ajuta cartile si, implicit, literatura in ansamblul ei. Internetul, obligatoriu, sufoca si omoara cartea tiparita, intrerupand cursul traditional al istoriei literare, sau el poate functiona si ca un instrument, un stimul, un adjuvant, un nou mediu propice al literaturii?

La modul concret: ce s-a facut pana acum, pe piata culturala romaneasca, pentru ca internetul sa ajute realmente literatura? Si ce s-ar putea face de acum incolo, daca ar exista fondurile necesare si oamenii potriviti?

Daniel Cristea-Enache

Internetul nu e diavolul

luciat

cititoare

Nu stiu de ce trebuie internetul sa ajute literatura, nu stiu daca televiziunii i s-a pretins una ca asta cind a aparut. Internetul este, pina una alta, doar o retea care leaga oamenii intre ei. Oamenii au diverse preocupari. Cei care sint pasionati de trenulete mecanice profita, mai mult ca sigur, de o parte a acestei retele – sint convinsa ca-i ajuta mult, desi nu stiu absolut nimic despre colectionarii de trenulete. Ce anume i-ar putea impiedica pe scriitori, cititori, critici, librari, bibliotecari sa utilizeze reteaua pentru propriile lor interese? Sigur ca ajuta. Chiar foarte mult. Pe scriitori ii ajuta sa ajunga la publicul lor mai repede, mai usor si mai direct. Pe cititori ii ajuta sa afle tone de informatii despre cartile care ii atrag. Pe critici ii ajuta sa-si difuzeze opiniile. Pe librari sa vinda. Pe bibliotecari… nu stiu. Daca literatura cere mai mult ajutor din partea internetului, atunci problema e chiar a literaturii, nicidecum a acestei retele care ofera si ea ce poate.

Ma indoiesc foarte tare ca va disparea vreodata cartea pe hirtie. Probabil vor disparea dictionarele pe hirtie, unele manuale, unele carti de specialitate, unele tipuri de romane comerciale – se pot transfera pe ecrane fara nici o pierdere pentru nimeni. Vor fi folosite editiile electronice in scopuri legate de cercetare, pentru functia de search sau alte facilitati. Multe romane comerciale, care nu solicita altceva decit o lectura rapida, liniara, pot fi citite fara probleme de pe un aparat portabil – literatura nu va pati nimic din cauza asta. E acelasi lucru daca afli cine era hotul de pe hirtie sau de pe ecran. O lectura non-liniara, cu reveniri, recitiri, sublinieri, notite etc., are si va avea intotdeauna nevoie, dupa parerea mea, de un volum facut din pagini legate intre ele. Tipuri diferite de lectura au nevoie de suporturi diferite, de ce nu? Oricum, eu nu cred in bibliotecile particulare de zeci de mii de volume stocate pe DVD-uri sau pe cine stie ce device-uri. In citiva ani, s-ar putea sa se fi schimbat softurile atit de mult incit nici nu vor mai putea fi deschise. Si chiar nu conteaza spatiul de stocare, e inutil sa ai zece mii de carti intr-un aparat portabil, pentru ca nu le poti citi intr-o viata intreaga. Literatura are nevoie de timp in primul rind, nu neaparat de spatiu. Sint atitea motive care ma fac sa cred ca va exista intotdeauna o industrie a cartii pe hirtie si ca literatura nu va avea aceleasi probleme pe care le au cinematografia si muzica. Internetul ii da deja literaturii mai mult decit ii ia. Mult mai mult decit i-a dat vreodata televiziunea.

Pe piata culturala romaneasca exista librarii online, exista reviste culturale, exista situri ale unor scriitori, sint destule locuri in care poti gasi informatii despre carti, autori, edituri. Nu stiu ce ar mai trebui facut. Nu cred ca e nevoie de altceva decit de oameni care sa inteleaga ca internetul nu e diavolul. De scriitori si de editori care sa condescinda sa-l foloseasca, atita tot. Sa creeze situri civilizate, sa le actualizeze suficient de des. In rest… literatura mai are si alte probleme, nu e internetul cea mai mare dintre ele.

Revanse virtuale

un cristian

blogger

Doua lucruri simple:

  1. Ajutorul pe care internetul il poate da literaturii poate fi mai important decat ajutorul pe care, sa zicem, literatura l-ar da internetului. Cel putin in prima faza. Pentru ca, evident, pe internet se va muta, incet-incet, toata arhiva culturala iar peste mai putin de 10 ani, aproape sigur, revistele vor avea, daca nu editii integrale, cel putin editii simultane (tiparitura si virtual). In ce consta acest ajutor:

-          vizibilitatea autorului (pe plan intern si, mai ales international);

-          circulatia „cartii”;

-          disparitia intermediarilor (cred ca in 5 ani conceptul editorial actual va fi istorie, adica editorii care sa traiasca din finantari, subventii si targuri-taraba nu vor mai constitui nici macar un subiect de barfa);

-          diversificarea produsului.

2. Internetul nu e un capat de drum pentru tipar. Pot citi de pe ecran, pot asculta la casti, dar nu pot renunta la un obiect. Cel putin in acest moment. Nu stiu daca peste 10 ani (iau acest reper pentru ca, uite, in 20 de ani in Romania s-au produs cel putin doua alfabetizari: a presei si a computerului) cartile vor mai reprezenta, in aceasta forma, ceva „stabil”. Pentru cei care au trecut printr-o biblioteca traditionala, vor ramane sfinte, pentru alte tipuri de cititori, nu stiu. Tehnologia poate ajuta cartea, in multe feluri. De unde sa stiu daca, pe viitor, un computer personal nu va avea o optiune de tiparit o carte pe modelul actual? Daca exista lumi virtuale, de ce n-ar fi posibile si tipografiile personale?

Dar, in principiu, in povestea cu internetul vad cateva puncte de discutie:

1.      Internetul ca arhiva. Si aici lucrurile sunt clare. Pe internet poti trece orice. Istoria literara e cea mai castigata din toata aceasta revolutie. Un cercetator peste 10 ani va avea acces la aproape tot ce-i trebuie: filmari, video arhive salvate la calitate optima, marturii de tot soiul, documente cu duiumul (imi imaginez studiul corespondentei pe mail, sa zicem). Practic, internetul aduce plus informatie in acest punct.

2.      Internetul ca suport valoric. Aici sigur merita o paranteza. In principiu, ca in orice stadiu nou, primii utilizatori nu sunt tocmai cei mai buni. Cazuri concrete. Comparati traficul poezie.ro cu traficul Observator cultural. Confuzia valorica e usor de intretinut in primii ani. Peste doi-trei, cand se vor fi asezat lucrurile, cand revistele vor trece si pe net, cand autorii importanti vor intelege ca un site poate fi mai puternic decat o editura, atunci se va cerne. Momentan, oferta romaneasca e foarte saraca, plina de veleitari si inca nesistematizata (inclusiv neluata in calcul de „cercetatorii traditionali”.) In plus, materialele inedite sunt preluate fara jena, iar multe din asa zisele portaluri culturale nu produc informatie, doar o recicleaza.

Ce se intampla in acest moment e benefic. Revistele sunt nevoite (a nu se uita criteriul ecologic, de ce sa dam vina pe criza?) sa treaca in virtual pentru ca ar costa mai putin, arata mai bine, circula mai usor. Pentru reviste e ok. Pentru autori, si mai bine. Exista cazuri de contestatari ai blogurilor care acum se bat pentru trafic. S-au adaptat. Se va vedea ca, in scurt timp, plaja de site-uri literare individuale va fi din ce in ce mai mare.

Ce-am facut concret in acest „spatiu”? Nu mare lucru. Cu fonduri ok, fara suparare, acum aveam cea mai buna arhiva literara activata. Asa, bajbai si nici nu am prea multa motivatie. Dar, ca sa raspund totusi, am incurajat cat am putut deblogarea institutionala si individuala. Administrez 7 bloguri (au fost si 14) si voi lansa un site in curand. Nu e mare lucru. Internetul cel putin pe mine m-a ajutat enorm. Nu stiu daca as fi putut sa fac o parte din proiecte fara acest suport. Din fericire, a sosit la timp. Inca putina asteptare si acum colcaiam de frustrari. Pentru ca, in principiu, in acest mediu literar, exista ideea preconceputa ca unul singur trebuie sa le faca pe toate. Or, internetul da posibilitatea si asistentilor sa-si faca proiectele, chiar daca nu beneficiaza de fonduri. Dar mai e ceva foarte interesant. Reversul. Un expert in crearea site-urilor imi cerea la un moment dat socoteala, ironizand faptul ca n-am feed-uri, ca nu stiu sa postez cum trebuie o poza, ca-n principiu n-am de unde sa stiu ce e aia un blog. Ei bine, de astfel de specialisti cu aere literare mi-e cel mai teama. Pana la urma, internetul de-asta e frumos, iti da o sansa pe care altfel, in mediul traditional, nu stiu cati ti-ar da-o, chit ca te trezesti pe cap cu tot soiul de tehnicieni. Am mai spus-o. Cred in tactica mai mult decat in tehnica, dar am nevoie, mare nevoie de tehnica. Intr-o singura luna prin ea poti recupera ani de astepari traditionale.

Ce se poate face? Nu ma intereseaza la nivel general. Ar trebui o strategie nationala, ar implica niste costuri si, ca idee, ar trebui organizata de tacticieni. Adica oameni care stiu de ce se face un lucru, nu doar cum se face. In principiu, mizez pe  imbunatatirea produsului pe linie personala. Si exemplele mele merg spre produse care au ajutat sau ajuta, din ce in ce mai bine, literatura: TIUK sau Ziarul de duminica sunt doua exemple concrete. In plan personal, v-as recomanda http://bibliotecadepoezie.wordpress.com si stuctura de bloguri http://miculftiriadi.wordpress.com (interviuri, fonoteca, fototeca, videoteca, materiale inedite, evident). Doar ca nici eu nu sunt foarte multumit de ele si mi se par inca la un nivel sub asteptari. Daca asta e tot ce pot acum, nu prea e ok. Trebuie ceva mai bun. Categoric.

Diminetile unei vedete porno

VICTOR JALBA-SOIMARU

tehnoredactor, revista „Capital“

Sapou: Bun-asa. Acum, ca v-am amagit cu acest truc ieftin de SEO (titlu optimizat pentru motoarele de cautare), sa purcedem. Permiteti-mi sa vi-l prezint pe Simon. Tofield pe numele de familie si de ocupatie graphic designer, adica grafician. Nascut si crescut in Leighton Buzzard, Bedfordshire.

Body text: Sunt sigur ca suna la fel de familiar pentru noi precum ar suna pentru Simon daca ar fi sa il contacteze niste extraterestri din, sa zicem, Dolhasca, judetul Suceava. Desigur, graficianul in cauza va trece peste elementul surpriza, va accesa earth.google.com, si noi viceversa.

Asadar, Regatul Unit al Marii Britanii si al Irlandei de Nord. Bine-bine, dar cine este acest Fido Dido si de ce? Va spun sincer ca habar nu am si nici nu l-am intrebat, dar stiu „pe surse“ (www.google.ro) ca are ceva de-a face cu pisicile. Si, ca sa incetez cu acest thriller ieftin, Simon’s cat este un serial de scurt-metraj animat, cu doi eroi principali: Simon si al sau „cat“. Deocamdata, exista patru episoade turnate. Cat Man Do, Let Me In, TV Dinner si Fly Guy. Acum, dansul cifrelor: peste 25 de milioane de vizionari pe YouTube pentru acestea. Nu e rau pentru o pisica obsedata de mancare si al ei stapan ce a nemurit-o.

Cu o moarte nu se face primavara

Iar ca sa ii lamurim pe deplin pe cei care „deplang viitoarea moarte a cartii de hartie“…

BUZZZZZ

message received on 29.08.2009 at 23:42

luciat: ai terminat textu? eu l-am trimis de aseara :)

javicisro: acu juma de ora m-am apucat de chinuit tastatura

luciat: si cit mai ai de gind sa creezi?

Va rog sa ma iertati; voiam sa demonstrez cu exemple practice „modul in care Internetul ne fragmenteaza vietile si ne sustrage de la treburile importante“.

Sa revenim la pisicile noastre: ca sa ii lamurim pe deplin pe cei care „deplang viitoarea moarte a cartii de hartie“ o sa ii rog sa caute prin librariile (online) Simon’s cat ce va aparea pe hartie „in his very own book“ in octombrie 2009. Cu milioane de fani, cred ca sunt suficiente motive pentru un bestseller.

Alte trucuri din astea ieftine de marketing sunt si cele doua volume icanhascheezburger.com (How to Take Over Teh Wurld: A LOLcat Guide 2 Winning si I Can Has Cheezburger?: A LOLcat Colleckshun) ce pot fi achizitionate de pe Amazon.

Deci fratii nostri de pe alte meleaguri „misca“ si, culmea, fac bani frumosi din asta. Dar ce facem noi, romanii, pentru Cultura Romana, chestii grele si serioase?

Faceti ceva, domnilor, numai faceti!

Dezamagire totala, dar nu facem nimic. Internetul este incultura si totul se va narui daca nu actionam repede-repejor. Ma refer la niciodata-suficient-de-numerosii-cavaleri-ai-Apocalipsului ce propovaduiesc ce au ei de propovaduit. Majoritatea acestor chemari la arme sunt facute, evident, pe Internet.

Ce a facut Victor Jalba-Soimaru, la modul concret, pana acum, pe piata culturala romaneasca, pentru ca Internetul sa ajute realmente literatura? Din nefericire nimic, si sunt cat se poate de sincer si serios. Literatura nu poate fi ajutata, nu trebuie ajutata. Se descurca ea si singura. Atat doar sa fie creata.

Aceasta sarcina cade in mainile unor insi cu indicativul 245116 in nomenclatorul de meserii, situati fix intre „schimbator fise changeur (cazino)“ si „scriitor vagoane“.

Ati ghicit, este vorba de scriitori. Si aici, recunosc, am pacatuit. Pentru ca am fost, sunt si voi fi om de serviciu si plantator gratuit de .ro pentru gheoland.ro (Radu Pavel Gheo), brumaru.ro (Emil Brumaru), teodorovici.ro (Lucian Dan Teodorovici), ninpress.ro (un_cristian), danielbanulescu.ro (Daniel Banulescu), terorista.ro (luciat). Daca mai sunt si alti doritori, ii astept sa ma anunte. Desigur, Internetul le va arata calea de contact.

Ah. Si inca ceva: „The Internet is for Porn“.

Masurile anti-criza ale Guvernului Jalba

Sa eliminam cuvantul „cultura“. Sa ne limitam la „piata cartii“ (titluri, autori, editori, distribuitori, soferi). Asadar, o afacere care trebuie sa scoata un oarece profit. Ultima data cand am verificat, Romania era o tara plina de insi rupti de foame (credeti-ma, si eu sunt), iar toata lumea ne vrea binele, adica sa citim. Excelent! Daca ne intrebi ce dorim noi de la viata, raspunsul predominant va fi: „casa, masina si piscina“, nici vorba de „lecturi“. Pe editori sper ca mai degraba i-ar incanta daca titlurile lor s-ar vinde, iar partea cu cititul sa fie lasata drept desert.

Daca ar fi sa stau „cu ochii larg inchisi“:

Actorii de pe aceasta scena sa se trezeasca din somnul celor aproape 20 de ani post-epoca-de-aur, sa invete repede si bine abecedarul meseriei (pentru ca prapastia dintre diletantism si cei ce se apropie de normalitate este adanca).

Anumiti prozatori sa isi bage degetul in gura, sa nu mai tipe ca au esuat din cauza editurii x care nu i-a promovat. Sa isi directioneze frustrarile inspre scrierea unor volume din ce in ce mai bune. Sa nu mai aud de faptul ca Mircea Cartarescu a ajuns unde este pentru ca a fost ajutat de Editura Humanitas.

Sa inceteze unii critici literari cu lauda prietenilor si sa incerce (ca variatie) departajarea scriitorilor pe criterii de valoare.

Sa vina Amazonul in Romania ca sa rezolve problema distributiei de carte (desi nu prezentam interes, piata este prea mica).

Editurile sa renunte la practica raportarilor mincinoase de tiraje vandute. Bazele de date ale distribuitorilor de carte sa fie interconectate pentru o evidenta „transparenta“ a stocurilor de carte si a vanzarilor.

Membrii asociatiilor editoriale de profil sa abandoneze jocul de-a impinsul pe scari. Sa fie lansat Catalogul online Books in Print programat de catre Asociatia Editorilor din Romania pentru sfarsitul anului 2009.

Clasicii sa fie digitizati (Caragiale et co.) si distribuiti in mod gratuit cu sprijinul MCC si/sau al Academiei.

Sa existe site-uri decente ale autorilor contemporani importanti si editii multimedia reprezentative.

Editurile sa aiba, printre preocupari, si o prezenta online la un standard minimal.

Sa fie introduse pe piata volume in format electronic (deocamdata exagerat de scumpe, chiar si pentru americani).

Sa se renunte la orgolii si la baterile cu pumnul in piept de genul: „Stii cate am facut eu pentru cultura romana?“

Sa vina odata AC/DC in Romania.

Va rog sa ma iertati pentru balivernele de tanar furios. Visez sa am cutitul si furculita adanc infipte in friptura, dar masa la care m-am asezat duce lipsa de scaune si, vai, numarul de tacamuri este limitat.

Un instrument putin costisitor

VICTOR KAPRA

consultant new & emerging media

O serie de mari corporatii tehnologice s-au straduit in ultimii ani sa impuna pe piata „carti” electronice, in speta ecrane portabile pe care sa poata fi citita literatura in format digital.
Niciuna nu a reusit deocamdata sa propulseze un astfel de gadget in fata cartii tiparite pe hartie.
Nu inseamna ca acest lucru este totalmente exclus in viitor. Ba, e chiar probabil.
Si iata un argument puternic care sustine aparitia intr-un final a unei carti electronice reusite – echipament cultural cu succesul de piata al televizorului, sa zicem, care sa reproduca creatia scriitoriceasca prin intermediul cipurilor, si nu al hartiei: cantitatea de informatie extrasa din volumele propriu-zise produse in ultima jumatate de mileniu si transformata in continut digital accesabil pe computer sau alt device, via internet, creste in ritmuri colosale. De ani buni, gigantul Google scaneaza carte cu carte marile biblioteci ale lumii, in incercarea de a crea Biblioteca Mondiala, pe care o vom putea „rasfoi” oriunde avem un computer, internet si curent electric. Sau pe un gadget de care vorbeam la inceput.

Un alt exemplu: pe ecranul popularului telefon mobil produs de Apple (iPhone) avem deja acces la cateva zeci de mii de carti.

Daca e sa ne intoarcem la cartea pe hartie, mi se pare spectaculoasa raspandirea in acest an in Europa, SUA, Africa si Australia a Espresso Book Machine. Este o tipografie de dimensiuni reduse, amplasata in locuri publice (hoteluri, aeroporturi, mall-uri) si capabila sa ne ofere in cateva minute orice carte ne dorim dintre cateva sute de mii de titluri. Cum functioneaza acest automat de carti? Selectezi pe un ecran titlul dorit, introduci cardul bancar, platesti si cartea se tipareste si se leaga sub ochii tai in cateva minute.  Cam ca la bancomat, numai ca din aparat nu curg bancnote, ci carti.

Utilajul nu costa exagerat, ceva mai mult de 100.000 de dolari. Tare as vrea sa se gaseasca un intreprinzator care sa monteze si sa puna la treaba si in Romania o astfel de minune.

Nu-mi plac cei care plang de mila literaturii romane, in conditiile in care la intrebarea „Ce-i de facut?” raspunsurile se opresc undeva prin berariile Uniunii Scriitorilor.
Vin cu un exemplu de reusita autohtona in folosirea internetului drept catalizator al consumului de carte in randul tineretului. Inutil sa mai spun ca intreprinderea nu apartine statului, ci unui grup independent, format din indivizi cu varste in jurul a 25 de ani si condus de un antreprenor la fel de tanar, Andrei Rosca. Site-ul bookblog.ro este un jurnal colectiv care contine recenzii de carte, autofinantandu-se prin contracte de promovare a editurilor. (Din pacate, aceasta colaborare a scos la iveala in cateva ocazii si niste comportamente de buticar din partea unor edituri).

La bookblog.ro avem de-a face cu o comunitate interesanta de tineri care vorbeste tinerilor, pre limba lor, despre carte. Aceeasi comunitate a pus la punct „Schimb de carti” – intalniri prin 24 de orase din tara dar si la Paris, Londra sau in Thailanda, prilej cu care se schimba volume si se discuta relaxat despre strania – pentru unii – activitate a cititului si a consumului de carte.

Internetul este cea mai mare revolutie tehnologica de la aparitia masinilor cu abur si modifica fara exceptie orice domeniu al activitatii umane. Aceasta realitate nu ar trebui sa sune neaparat dramatic pentru ca ascunde niste oportunitati extraordinare, inclusiv pentru literatura.

Cum pot fi identificate aceste noi posibilitati? Poate pentru multi manageri si „activisti” culturali este dificil sa exerseze noile tehnologii. Insa pot apela la specialisti in online spre deslusirea cailor pe care trebuie pornit.  Experimentul initial in aventura integrarii internetului in cultura este departe de a fi costisitor si are avantajul de conecta niste grupuri/ comunitati din tanara generatie pentru care world wide web-ul este un element esential al vietii lor si in afara caruia nu exista mai nimic.

P.S.

Mi s-a intamplat sa trec o data printr-o redactie culturala si sa vad in jurul biroului unui redactor un vraf de carti si plachete sosite spre recenzare. Gazda m-a indemnat sa iau cat de multe pot, sugerandu-mi ca oricum le va arunca la gunoi.

Am realizat ca si eu am acasa vreo cateva zeci, daca nu sute de carti lipsite de valoare, cu care nu stiu ce sa fac.

E un adevar: veleitarii sunt prolifici.

Nu e de mirare asadar ca in spatiul internetului au aparut mesaje ecologiste care ii indeamna pe cei care se pot abtine cu greu sa nu se joace de-a literatura, sa lase copacii in pace si sa-si puna operele mai intai online, spre validarea publicului, si abia apoi sa le trimita spre editura si tipografie. QED.

Legende urbane

MIHAI IOVANEL

Sunt doua lucruri diferite in legatura cu internetul: (i) cartile si (ii) publicatiile.

In ce priveste cartile, e destul de simplu: internetul vinde carti. Internetul ajuta editurile sa scurtcircuiteze procesul de difuzare traditional de librarii si chioscuri. Exista megaplatforme precum amazon.com care fac mai mult decat orice retea de difuzare.

Viitorul cartii relativ la suportul ei nu depinde de felul in care deziram noi in legatura cu cartile pe hartie: va depinde de raportul dintre resursele necesare fabricarii unei carti si pretul lor. Daca hartia (facuta tot din celuloza sau dintr-o resursa alternativa) va continua sa fie ieftina, atunci cartile cor continua sa existe ca pana acum; daca nu, cartile pe hartie vor exista doar ca produse high-end, de lux.

In privinta publicatiilor, netul e o problema in masura in care furnizeaza cititori-neplatitori. Cel care cumpara un exemplar dintr-o revista sau ziar aduce bani; cel care o citeste pe net e un client de categoria B, intrucat, in masura in care publicitatea online vehiculeaza sume mult mai mici decat cea paper, cititorii pe net nu prea aduc venituri. De aici si raportul sucit intre castigurile aduse de net (mobilitate, flux informational in timp real) si pierderile in calitate (reducerea semnificativa a numarului de redactori, materiale superficiale, castigul opiniei in fata documentarii etc.).

In Romania, termenii sunt in mare aceiasi: internetul vinde carti si ingroapa publicatii.

Diferenta fata de piata occidentala sta in incapacitatea (de pana acum, cel putin) de  a genera calitate „anonima”, pe alta filiera decat cea traditionala a publicatiilor pe hartie sau a universitatii. Teoria spune ca bloggingul demonopolizeaza accesul la exprimare, producand discurs alternativ, liber si de calitate; ca da glas anonimilor care in sistemul anterior nu ajungeau sa acceseze mijloacele de exprimare, si ca acest glas suna bine. Or, pana acum nu s-a intamplat asa ceva (vorbesc acum exclusiv despre blogurile de carti). Practica a infirmat teoria. Principalii castigatori au fost trolii. Piata alternativa a fost incapabila sa furnizeze calitate, doar cititori mediocri care derapeaza pe tematizarea obsesiva a unei subiectivitati superficiale si neinteresante. Lipsesc in primul rand nodurile: bloggerii care sa asigure nu doar texte, ci si o platforma de discutii (folosind moderarea si editarea comentariilor, in lipsa carora se alege praful de orice – vezi cazul blogului lui Dorin Tudoran, inchis dupa numai cateva saptamani tocmai pentru ca autorul n-a vrut sa apeleze la „cenzura”).

Daca in pornografie subgenul amateurish a generat chestii interesante, in blogging a produs doar zgomot (gen un taran care se pozase in slip si isi numise blogul „filozoful” or smth like this).

In Romania, cunosc un singur blog bun cu review-uri de carti, cititor sf, care sa indeplineasca un numar de criterii – anduranta, continuitate, calitate pe medie, obiectivitate, profesionism. Tot din SF vine cea mai buna revista online (Nautilus,  facuta de Michael Haulica pe platforma editurii Nemira – de unde un inevitabil parti-pris nu foarte deranjant, totusi).

Regret, dar pentru mainstream nu exista asa ceva. Se genereaza mult continut, dar e preponderent neinteresant.

Mi-e dor de blogul lui luciat, dar ea s-a retras in Caraibe: trebuie ca fumeaza, bea cocktailuri cu rom alb si scrie un roman.