In Romania libera de azi, Alina Mungiu semneaza un articol in care face arheologia dezastrului actual al presei din Romania:

Saptamana asta ne pasa de presa. Asa functioneaza lumea: are loc in medie un viol pe zi intr-un oras, dar numai la unul, cand victima e de-a noastra, devenim toti constienti de asta si nu se mai vorbeste o saptamana despre altceva. …

tarile in care se citeste presa suficient ca sa existe o piata sunt doar cele in care se citea destul si deci s-au stabilit aceste obiceiuri la inceputul secolului XX. Pe atunci diverse mici tari protestante – Danemarca, Finlanda, Estonia (!!!) – erau deja la procent de alfabetizare 90% si citeau ziare tot in proportia asta. Noi eram in proportie inversa (87% analfabeti) si, desigur, nu citeam. Nici nu aveam ce, gazetele la acest tiraj nu pot trai decat din santaj, ca in Ultima ora a lui Sebastian.

Nenorocirea e ca acest decalaj, arata modelul lor statistic, nu se mai recupereaza, oamenii care invata sa citeasca mai tarziu nu se apuca sa si citeasca ziare (la noi, cu comunismul, nici nu ar fi avut ce); dimpotriva, o data cu aparitia Internetului, numarul de lectori se erodeaza si mai mult. Ca sa fie pe intelesul tuturor, ca si intelectualii, nu doar tinichigiii, pot spune lucruri cu consecinte practice: in aceasta tara a noastra presa care nu e pur entertainment nu va fi niciodata decat o afacere paguboasa, iar dupa aparitia Internetului devine si mai paguboasa. Presa de calitate va trebui intotdeauna subventionata la noi in tara, nu vom “ajunge din urma” Suedia sau Japonia, unde orice om e abonat la un cotidian, unii la doua. si daca numai mogulii sunt dispusi sa piarda bani in presa, iar altii vor sa-si cheltuiasca la Monte Carlo profiturile din monopolul marmurei, asta e viata. …

um au aparut mogulii privati? Cand statul, care sufoca presa mica si independenta cu taxe, lasa doar oameni gen Sarbu sa si le amane cu anii, pe Voiculescu sa cumpere energie ieftin de la stat si sa o revanda cu profit, pe Vantu sa faca FNI. si azi gazetele, de la 22 la Evenimentul Zilei, risca sa dea faliment avand milioane de euro la Rodipet, firma de stat, care nu plateste! Trocul influenta contra protectie privilegiata a aparut prin 1996, ultimul an de glorie al presei libere si primul an de moarte al ei. In 1997 deja presa avea moguli care participau la licitatii si ale caror ziare nu mai faceau decat trafic de influenta; chiar dintre adultii primei generatii. Unde era in 1998, an dramatic pentru oligarhizarea presei noastre, Traian Basescu, care a descoperit ca e rea de-abia azi, cand are de suferit din cauza ei? Se bucura ca da in Emil Constantinescu sau in Roman, si nu in el.

Sorin Rosca Stanescu ii era amic. Unde era Constantinescu? Amic cu Horia Alexandrescu, desi incepea sa se prinda ca a facut o greseala: baietasii protejati ca el, gen Varujan Vosganian, tolerau FNI sa zburde, desi caderea lui avea sa antreneze tot regimul. Unde erau baietii de la Academia Catavencu, amicii mei? Poate de partea mea, care eram in proces cu Sarbu (ma daduse in judecata cu titlu personal, pentru ca indraznisem sa ii cer datoriile catre TVR, bani publici). Nici vorba, erau contra! Nici nu mai stiu de ce si nici nu mai conteaza daca au fost infiltrati sau, pur si simplu, prostiti de gelozie! Bataliile mari s-au dat atunci si s-au pierdut tot atunci. Totul a devenit pseudo dupa asta: Clubul Roman de Presa, care ar fi fost mai inspirat numit Clubul Oligarhilor si al tuterilor lor, ca arbitru al eticii.

Agentia de Monitorizare, alternativa, cu intentii bune, repede devenita un cuib de incompetenti cu fumuri politically correct, paraleli cu realitatea si vanatori de finantari. Televiziuni devenite organe de propaganda si ziare expediate la tiraje nepericuloase. Se poate face ceva? O sa va povestesc data viitoare. Acum mi s-a facut, pur si simplu, lehamite de oameni isterici care se trezesc azi sa strige “Crima!” dupa ce zece ani au stat in casa cu cadavrul si au pretins ca nu duhneste.

Adnotarea no 1: Situatia de la Cotidianul a inceput la revista 22

Un articol din 2000 al lui Cristian Tudor Popescu:

 

 

 

„Daca pana anul trecut se mai putea auzi din zona intelighentiei cate o voce critica la adresa presedintelui Constantinescu, acum, ca se apropie alegerile, politburo-ul GDS a emis o directiva de grad zero, a carei nesocotire inseamna inalta tradare: nici o silaba nelaudativa cu privire la Constantinescu, toata lumea are datoria sa-l ridice in slavi. Nesupunerile au inceput sa fie sanctionate in forta: deoarece si-a permis sa-l citice in modul cel mai rational si rece pe Constantinescu pentru grotescul anticonstitutional al demiterii lui Radu Vasile, intrucat a emis obiectii de natura rigorii morale fata de candidaturile lui Plesu si Dinescu la Colegiul pentru Studierea Arhivelor Securitatii, precum si pentru scepticismul manifestat in legatura cu cultura democratica a lui Liiceanu, analistul Dan Pavel, fost redactor sef adjunct al revistei 22 si initiator al acestei publicatii, a fost scos din caseta tehnica si din paginile revistei. Distinsul publicist Serban Orascu, anticomunist vechi si autentic, s-a facut vinovat de acelasi delict: critici, fie ele si nuantate, la adresa presedintelui Constantinescu. Sanctiunea, aceeasi: eliminarea de la revista 22. trupa d-lui Liiceanu nu pare sa se sichiseasca de problema adevarului in sens heideggerian. Si acestea nu sunt decat cazurile care au rabufnit la suprafata – cate „gatuiri” tacute s-or fi petrecut in culisele conacului din Calea Victoriei! Sau hai sa ne imaginam ce s-ar intampla daca Liiceanu & Co ar avea la dispozitie nu revista 22, ci toata mass-media din Romania ca sa faca putina ordine.

Cristian Tudor Popescu, Gavno – blazonul intelectualului, reprodus in Romania abtibild, Editura Polirom, 2000, pp. 206-207

Adnotarea no 2: Ce facea Cristian Patrasconiu pe data de 9 iulie

Pe data de 9 iulie, Cristian Patrasconiu a avut 5 postari pe blogul sau.

Pe 9 iulie, in echipa de la Cotidianul s-a taiat in carne vie. Redactori de calitate au plecat sau au fost obligati sa plece.

Niciuna dintre postarile lui Cristian Patrasconiu  (care acum imparte bezele de Iisus “oamenilor buni” care ii plang de mila), niciuna dintre postarile lui Cristian Patrasconiu din 9 sau 10 iulie nu a continut vreo solidarizare cu oamenii dati afara de la Cotidianul. (Just for the record, singurul fraier care s-a solidarizat in scris a fost Costi Rogozanu).