Marta Petreu, Diavolul si ucenicul sau: Nae Ionescu – Mihail Sebastian, Editura Polirom, 2009, 290 pagini, 33 lei

Fragmente din aceasta carte au aparut anul trecut in mai multe reviste. Pe baza fragmentului din „Romania literara” – primul si, fara indoiala, cel mai spectaculos –, am scris pentru „Ziarul de duminica” un articolas in care situam cercetarea Martei Petreu „foarte aproape de o incercare de frauda istorico-literara”.

Acum, dupa aparitia intregului volum (Diavolul si ucenicul sau: Nae Ionescu – Mihail Sebastian), pot spune ca m-am revizuit: lucrarea Martei Petreu este chiar o incercare de frauda istorico-literara.

Teza cartii e ca Mihail Sebastian a fost un extremist de dreapta in perioada 1929-1933 (uneori cu bemolul „extremist moderat de dreapta”, dar cel mai adesea fara). Am scris teza, dar am gresit: era mult mai corect mantra. Afirmatia „Mihail Sebastian a fost un extremist de dreapta” este o mantra pe care autoarea o repeta cu o asiduitate care ar fi meritat macar schita unei demonstratii. Dna Petreu e sigura ca a obtinut, din consultarea presei timpului, dar si a „jurnalelor, memoriilor si volumelor de corespondenta din epoca”, „o imagine clara a formarii lui Sebastian in redactia Cuvantului si a influentelor imediate care l-au marcat.” „Nu cred ca exista vreun document care sa poata infirma descrierea pe care i-am facut-o pentru aceasta perioada” (subl. mea, M.I.)., marturiseste Marta Petreu, care, pentru a spulbera premonitia oricarei infirmari, a intocmit „o carte cu citate multe, insirate academic unul dupa altul”.

Sigur, Marta Petreu a citit la prima mana presa timpului iar citatele date de d-sa sunt „multe”, lungi si corecte. Problema e ca aceste citate sunt prost interpretate si rau integrate in naratiunea cartii (care aduce cu un plot predefinit mai mult decat cu orice altceva); problema e ca aceste citate sunt manipulate cu o tendentiozitate de mirare la cineva precum Marta Petreu.

Tendinta incepe de la titlu (instalarea intr-un vocabular teologico-metafizic – vezi „diavol” – nu e cel mai bun punct de plecare pentru o cercetare obiectiva). Ea continua in alegerea conceptelor. Este de neinteles, in termeni stiintifici, de ce Marta Petreu prefera eticheta generica de „extrema dreapta” unei etichete mai specifice (fascism, legionarism, maurrasianism s.a.). „Extrema dreapta” e prea vag, prea fluid si prea putin riguros: o apozitie care identifica unitatea in diversitate a fascismele internationale prin sesizarea unui aer de familie comun, dar nu un titlu per se. Sintagma se precizeaza abia prin apelul la contextul ei referential: de pilda, extrema dreapta din Romania se suprapune aproape perfect peste doctrina legionara. Dar Sebastian – o spune chiar dna Petreu – „nu a fost legionar”. Nu a fost nici ortodoxist, mistic, colectivist, nationalist, rasist; nu a explicat defectiunile economice in termeni de teorie a conspiratiei modulata etnic sau xenofob; nu s-a revendicat de la practica niciunui partid; nu a propovaduit discriminarea etnica si violenta. Atunci, daca nu a avut niciuna dintre aceste insusiri esentiale pentru discutie, din care extrema dreapta face parte Sebastian? Se vede treaba ca extrema dreapta a dnei Petreu e o extrema dreapta fara extrema dreapta, o extrema dreapta fara fascism, nationalism, etnicism s.a.: ceva care nu exista decat nominal (probabil in chinuri cumplite), dar care e foarte util cuiva cu curajul logic al Martei Petreu. Lucrand in vag cu un astfel de concept-ciorchine, pe baza catorva din „boabele” lui mai de la margine („antiliberalismul”, de pilda, si inca si acesta intr-un sens foarte discutabil – vezi mai jos), Marta Petreu a avut mana libera la administrarea arbitrara a probelor si a procedurilor.

Care sunt probele aduse de Marta Petreu?

(i) Cateva semne de simpatie aratate sporadic de Sebastian lui Mussolini, de pilda cu ocazia aparitiei unei enciclopedii sponsorizate de Duce: dar aceste semne de simpatie au un caracter foarte contextual si privesc aspecte cu totul nerelevante si periferice ale lui Mussolini ori ale fascismului. Pe baza unui tricou cu Che Guevara poti decreta pe cineva drept neserios, dar nu de extrema stanga. Cand scrie, exclusiv pe baza celor 2-3 mentionari ale lui Mussolini, ca „Sebastian a scris, din 1929 pana in 1933, articole de justificare istorica a fascismului italian” (p. 253), Marta Petreu produce un fals strident.

(ii) Pozitiile antidemocrate si antiparlamentare exprimate in articolele lui Sebastian.

Marta Petreu afirma: „Atacul lui Sebastian nu este insa o critica nici din interiorul lumii democrate, nici dinspre extrema stanga spre centrul democrat, nici dinspre stanga moderata spre centrul burghez-democrat, ci o critica dinspre extrema drapta spre lumea democrata, burgheza. (…) Sebastian (…) a facut critica democratiei romanesti de pe o pozitie de extrema dreapta.” (p. 62).

Este o mare confuzie de cuvinte: nu spun ca Marta Petreu este depasita intelectual de conceptele cu care lucreaza, spun doar ca triviala confuzie ii este foarte utila.

Cum arata Marta Petreu ca Sebastian e antidemocrat? De pilda, face sinonimia intre democrat si liberal: Sebastian a fost antiliberal, ergo… Dar sinonimia insasi ascunde o confuzie de nivele. Democrat, intr-adevar, avea in epoca o functie de eticheta, identificand partidele burgheze si in speta pe cel liberal. Dar asta nu inseamna ca partidul liberal era democrat in sensul in care intelegem noi cuvantul – sensul in care il manipuleaza Marta Petreu. Uzul cuvantului in frazele Martei Petreu agata si celalalt sens, cel al democratiei generice: astfel, critica partidului liberal pe care o executa Sebastian devine o critica.. antidemocrata. Si nici macar, dupa cum insasi dna Petreu admite, Sebastian nu ataca doctrina, ci doar „aspectele circumstantiale”: „«Cuvantul» a fost din start un ziar antiliberal intr-o perioada istorica antiliberala, iar Nae Ionescu de asemenea. Devenit proprietarul si directorul Cuvantului, Nae Ionescu a atacat, permanent si sec, doctrina liberala. Sebastian, colaborator si apoi redactor la Cuvantul, s-a ocupat mai ales de aspectele circumstantiale ale liberalismului, facand o permanenta bascalie antiliberala.” (p. 62).

Conform rationamentului si limbajului dnei Petreu, „bascalia”e calea cea mai scurta care duce la extrema dreapta: „bascalios” din fire, bietul Sebastian n-avea nici o sansa sa scape – nici de dna Petreu, nici de extrema dreapta.

Tot asa cu parlamentarismul. Sebastian nu a fost impotriva parlamentului de pe pozitii metafizice, ca Nae Ionescu; a fost un critic al parlamentului de pe pozitii empirice, un critic (justificat) al parlamentului contingent, nu al conceptului de parlament.

Dar dna Petreu crede altceva. Petru d-sa, o proba serioasa este articolul Cu sange sau nu, tot una e, scris de Sebastian dupa alegerile din decembrie 1933, pe care il compara cu articole ale lui Cioran despre Hitler. Marta Petreu il citeste foarte literal pe Sebastian, care, in stilul lui ironic, deplange sistemul romanesc de organizare a alegerilor (si NU trateaza anecdotic varsarea de sange, cum lasa Marta Petreu a se intelege – v. p. 121).

Ceea ce dna Petreu nu stie este ca legea electorala la care se refera critic Sebastian era de inspiratie… mussoliniana („Constitutia din 1923 aproba pozitia absoluta a executivului, iar legea electorala din martie 1926 l-a facut extrem de puternic. Drept model au servit reglementarile electorale mussoliniene (Legge Acerbo), doar procentajele au fost usor modificate. Daca partidul cel mai puternic obtinea peste 40% din voturi, atunci i se acordau jumatate din locurile Parlamentului. In functie de rezultatul scrutinului electoral, cealalta jumatate era apoi impartita in asa fel, incat partidele de opozitie sa fie intotdeauna subreprezentate.” – cf. Armin Heinen, Legiunea «Arhanghelului Mihail», traducere din germana de Cornelia si Delia Esianu, control stiintific Florea Ioncioia, editia a doua, Humanitas, 2006, p 102)

(iii) Apropierea de Nae Ionescu

Aceasta este proba cea mai tare a Martei Petreu. „Lectura articolelor lui, facuta chiar in paginile Cuvantului, si coreland mereu textul discipolului cu textul magistrului sau, si pe amandoua cu cronologia politica a Romaniei, arata fara nici o putinta de tagada ca Sebastian, influentat adanc de personalitatea si de ideologia lui Nae Ionescu, a devenit antidemocrat si «revolutionar» incadrandu-se in extrema dreapta.”, scrie Marta Petreu la p. 126. Altfel spus, Sebastian este declarat extremist nu pe baza textelor lui, ci pe baza textelor lui Nae Ionescu! No comment.

Care sunt metodele prin care Marta Petreu instrumenteaza probele?

(i) Suprainterpretarea (suprainterpretarea citatelor si a contextelor, confundarea tendentioasa a ironiei lui Sebastian cu o literalitate, generalizarea parohialului si ignorarea tonului general – dnaPetreu dintr-un singur citat rastoarna ce doreste, inventarea de alegorii si de intentii pe deasupra textelor).

Cazurile de suprainterpretare sunt numeroase in cartea dnei Petreu. Ma opresc la unul dintre cele mai gogonate.

E vorba de „cel mai spectaculos duet ideologic” pe care „l-au interpretat [Nae Ionescu si Sebastian] (…) in 9 iunie 1933, la aniversarea a trei ani de la Restauratie. Ocazia era solemna si fasta, iar Cuvantul, care contribuise din plin la intoarcerea suveranului pe tronul tarii, nu putea s-o lase neexploatata.” (p. 104)

Marta Petreu descrie prima pagina a ziarului: „Pagina , foarte impresionanta si cu dichis facuta, are practic trei autori: Nae Ionescu, Carol al II-lea, Sebastian. Pentru Sebastian, onoarea care ii era facuta, de a fi publicat alaturi de rege si de-a fi practic bagat sub ochii acestuia, este evidenta. (…) publicat alaturi de rege, textul lui Sebastian urma, cu maxima probabilitate, sa fie citit de acesta.” „Prezenta lui Sebastian”, continua Marta Petreu, „alaturi de Carol al II-lea, pe pagina intai a cotidianului, ne indica importanta mare pe care o avea tanarul redactor in redactie, precum si increderea si pretuirea pe care i le acorda Nae Ionescu insusi. La fel, ne sugereaza importanta lui Sebastian in lumea intelighentiei bucurestene.” (p. 105)

Or, aceasta prima pagina de ziar nu are deloc caracter de exceptionalitate, cum crede foarte util pentru d-sa Marta Petreu (care isi sprijina demonstratia pe acest caracter).

In primul rand, nu insemna prea mult sa publici pe prima pagina din „Cuvantul”, din moment de majoritatea textelor semnate apareau acolo (acolo au aparut majoritatea textelor lui Sebastian – iar ele au fost numeroase). Pe prima pagina scriau si Perpessicius (in principiu cronici literare, dar si articole antiliberale: din pacate, dna Petreu nu lamureste daca n-a fost si Perpessicius de extrema dreapta), si Ion Calugaru (tot evreu ca Sebastian, dar de care dna Petreu nu sufla un cuvant, probabil pentru ca i-ar strica figura cu unicitatea evreului Sebastian: e cel putin interesant ca Ion Calugaru ia in ras, inaintea lui Sebastian, alianta facuta de liberali cu minoritatea romilor…), si Ghita Racoveanu si ceilalti.

In al doilea rand, e lipsit de sens sa spui ca „aniversarea a trei ani de la Restauratie” era o „ocazia (…) solemna si fasta” pe care „Cuvantul, care contribuise din plin la intoarcerea suveranului pe tronul tarii, nu putea s-o lase neexploatata”: e lipsit de sens pentru ca Marta Petreu lasa sa se inteleaga ca e prima aniversare a restauratiei pe care Cuvantul nu o rateaza (iarasi caracterul exceptional…). Or, Cuvantul aniversase in fiecare an cu fast restauratia. Aceasta a treia aniversare nu are nimic exceptional. Pentru a-si avansa teza, Marta Petreu avea obligatia de a compara cele trei numere (1931, 1932, 1933) din Cuvantul pentru a putea stabili ce este norma si ce este deviere (exceptionalitate) de la ea: operatiunea se numeste cercetare a pasajelor paralele si este oarecum de alfabet. Marta Petreu nu face asta. Daca ar fi facut-o, ar fi vazut ca de pilda in 1932 pe prima pagina din 9 iunie scriau – nu toti in legatura cu marele eveniment – si Nae Ionescu, si Gheorghe Racoveanu, si Vladimir Ionescu, si Mac Constantinescu, si Perpessicius, si Ion Calugaru (plus un text omagial nesemnat, scris probabil de Nae). Cum ramane atunci cu caracterul exceptional al publicarii unui text pe pagina pe care este aniversata restauratia? Este, iarasi, lipsit de logica sa subliniezi ca „publicat alaturi de rege (mai corect zis, alaturi de doua citate din rege – n.m., M.I.), textul lui Sebastian urma, cu maxima probabilitate, sa fie citit de acesta” – din moment ce ziarul, „ce era finantat din caseta regala cu sume considerabil”, oricum „ajungea in mainile regelui”.

Iata si un alt exemplu de inferenta hazlie facuta de Marta Petreu in ignorarea literaritatii unui text. „Sebastian a considerat ca el – la fel ca generatia sa – a facut, prin cronicile lui literare, opera de «ecarisaj moral». Inducem de aici ca se considera hingher, ca pe scriitorii romani ii socotea caini vagabonzi, iar cultura romana, un sat al cainilor fara stapan.” (p. 255). Fara a vrea sa interpretez la randu-mi ce vrea sa spuna Marta Petreu prin cuvintele „maraielile si scancetele lui Sebastian din Jurnal” (p. 147), consider ca este suficient.

(ii) Denaturarea contextului

„Sebastian a fost coleg de ziar cu Vasile Marin si Corneliu Zelea Codreanu”, scrie Marta Petreu  (p. 228) – pentru unicul motiv ca Zelea Codreanu publicase o scrisoare de protest in Cuvantul!

(iii) Mistificarea

Sebastian scria inaintea alegerilor din decembrie 1933, justificandu-si intentia de a nu vota: „Din cate partide vechi si noi se agita, din cate miscari cuminti sau dezmatate se «lanseaza», din cate formule ultra-vechi sau ultra-noi se arunca in piata politica, niciuna nu incadreaza gandirea acestei elite, niciuna nu raspunde intrebarilor ei, niciuna nu solutioneaza gravele ei asteptari.” Marta Petreu elucideaza citatul: „Cu alte cuvinte, daca Legiunea a fost eliminata de pe listele electorale, «elita» in care se invarteste Sebastian nu mai este reprezentata de nimeni, de «niciuna» din formatiile politice aflate pe liste.” Ceea ce este flagrant mistificator: Sebastian NU spune asta. Este cat se poate de limpede ca Sebastian se refera la toate partidele in general, nu la cele aflate atunci pe liste. De altfel, la cine s-ar fi putut referi prin cuvintele „din cate miscari cuminti sau dezmatate se «lanseaza»” – daca nu la Garda?

Alt caz: textul Omul cu revolverul, publicat de Sebastian pe 15 decembrie 1933, sub unul din pseudonimele sale – Amyntas. Textul e un „caracter”, un text de identificare tipologica. Caracterul ironic al textului e vizibil, dupa cum sunt transparente calitatile lui descriptive, nu cele normative sau dezirative. E Chaplin hitlerist pentru ca l-a impersonat pe Hitler? Pe La Bruyere il acuzi de trasaturile caracterelor lui? Totusi, Marta Petreu, care transforma Omul cu revolverul intr-o piesa grea la dosar, chiar asta face; printr-un astfel de „rationament”, insasi dna Petreu ar putea fi acuzata, dat fiind titlul cartii d-sale, de… inchinare la Satan.

Alta exemplu: desi fortata de evidenta admite clar ca Sebastian „nu a fost legionar” (p. 126), la p. 252 Marta Petreu isi aduce aminte ca Sebastian a fost „aproape verde”.

(iv) Aiurismul conceptual

Sebastian scrie impotriva «supraproductiei universitara». Este o pozitie de inteles in acel context al marii crize – somajul intelectual era unul dintre subiectele fierbinti. Dar cum interpreteaza Marta Petreu? Nici mai mult nici mai putin decat ca Sebastian „pledeaza (…) pentru numerus clausus (fara insa a folosi sintagma), dar fara a-l conditiona de vreun criteriu, de rasa sau altul”.

Unde Sebastian descria sec: „Sunt prea multi bacalaureati, sunt prea multi studenti, sunt dezastruos de multi profesionisti liberi.”, Marta Petreu interpreteaza delirant: „Aspiratia – de origine luminista – spre invatamantul generalizat, spre accesul neingradit la scoala si cultura nu a gasit, asadar, un partizan in Sebastian. Fapt uimitor, daca ne gandim ca, prin evreitate, apartinea „poporului cartii” sau ca deutu tulburarilor antisemie in Romania intregita s-a produs, in 1922, pornind de la accesul nelimitat al evreilor in universitati. Or, in publicistica sa de pana in ianuarie 1934, Sebastian, sustinand numerus clausus, se intalneste cu pozitia antisemitilor, care cereau restritionarea accesului evreilor in scolile superioare romanesti. A. C. Popovici, la inceputul secolului al XX.lea, apoi antisemitii (de la A. C. Cuza la legionari), in epoca interbelica, au susinut acelasi lucru, dar conditionat de rasa.” (p. 68)

(v) Insinuarea

Limbajul folosit de Marta Petreu inca din titlu este unul sufocat de insinuari si de cuvinte cu dublu sens. De pilda, cand Marta Petreu scrie banalitatea ca Sebastian „a echivalat opera critica cu a face ordine” (subl. Martei Petreu), in contextul texului dnei Petreu, plin de extrema dreapta, a face ordine are o rezonanta foarte conotata. Nu e singurul pasaj de acest fel: intr-o polemica a lui Sebastian cu Viata romaneasca, Sebastian „a incercat s-o decapiteze” (p. 208); „Toparceanu, alta victima a lui Sebastian, a fost executat vesel si fara probleme”; „tot cu mare verva l-a executat Sebastian … pe Al. O. Teodoreanu” (p.215) (subl. mele, M. I.).

In cartea dnei Petreu pot fi gasit mai multe decat lipsa de umor pe care i-o atribuia mai an, nu fara simpatie, Radu Cosasu. Reaua credinta cu Marta Petreu mistifica ar fi de neinteles daca d-sa nu ar avea amabilitatea de a schita, in ultimele pagini ale lucrarii, o adevarata teorie a conspiratiei. „Mistificarea a fost dusa la bun sfarsit dupa 1990, prin complicitatea celor care au stiu adevarul, dar fie l-au tacut, fie au scris neadevaruri pioase si conjuncturale. Mi-e greu sa cred ca Z. Ornea, care stia totul despre interbelic, nu a stiut cum stau lucrurile cu Sebastian; in orice caz, situandu-se pe linia neadevarului, marele istoric al ideilor i-a certificat lui Sebastian imaginea falsa de democrat «apolitic», care ar fi rezistat in 1933 lui Nae Ionescu si «contaminarii care facea mereu victime». Mi-e greu sa cred ca editoarea lui Sebastian, care  a inceput o editie de Opere complete (…), nu a stiu nimic cand a vorbit despre «perspectiva fundamental democratica a gandirii sale» (…). Felul cum au fost alcatuite si dupa 1990 antologiile selective din publicistica scriitorului, inclusiv masivul «Jurnal de epoca» (adica lasand pe dinafara textele politic si literar compromitatoare, de la articolele propriu-zis politice la pamfletele contra lui Lovinescu, Ralea, Calinescu, Ibraileanu, de pilda), este dovada retusarii premeditate a chipului lui Sebastian.”  (pp. 253-254).

Astfel se justifica totul si totul, absolut totul, devine limpede. Marta Petreu a cautat sa re-retuseze chipul lui Sebastian, oferindu-ne varianta originala care a provocat atata actiune subterana. A reusit: omul care „a fost ani la rand necuviincios si brutal cu mari personalitati ale literaturii romane, fara sa pateasca nimic serios” a fost in sfarsit pedepsit.