Dupa un absenteism record in ziua votului, cateva…

Remarci incorecte politic despre alegerile pentru Parlamentul European

un eseu de CLAUDE KARNOOUH

In afara statelor unde votul este obligatoriu, Belgia, Luxemburg, Malta si Grecia (chiar daca in aceste ultime doua state cota de participare atinge cu greu 52%), cetatenii altor tari, republici si regate, din Uniunea Europeana au manifestat un dezinteres spectaculos pentru afacerea electorala la care au fost convocati, chestiune de altfel prezentata de autoritatile politice si de elitele intelectuale ca esentiala in procesul de integrare economica si de stabilizare a democratiei, o data cu acceptarea in UE a fostelor state comuniste din Estul Europei.

Cota medie (de 60%) a absenteismului (81% in Slovacia, 72% in Romania, 60% in Franta, 55% in Germania) indica nimic altceva decat o totala delegitimare a UE si a ceea ce reprezinta acest organism. Mda, se vede ca oamenii, in majoritate coplesitoare, nu sunt pe de-a-ntregul idioti si imbecilizati de zaharelul societatii de consum – asa cum cred politicienii, economistii sau nasii biznisului international.

Prin singura dovada irefutabila, aceea a crizei economice majore in care traim, oamenii au putut sa discearna ca UE nu e decat paravan pseudo-coerent al politicilor americane, gata sa acopere pierderile bancilor private din bani publici, fara sa se sinchiseasca de efectele in cascada ale falimentului bancar la scara mondiala, rezultat al celor cincisprezece ani de proliferare a creditelor cu risc ridicat si desfrau financiar fara zabala (cei care se considera „specialisti” l-au numit „sistemic”(1)!)

Cetatenii diferitelor popoare (folosesc in mod expres acest cuvant atat de neplacut astazi apologetilor globalizarii si al liberalismului fara limita) si-au dat seama insa de subrezenia Uniunii Europene in contextul jocurilor economice la nivel inalt si al politicii internationale. Si pe buna dreptate, caci strategiile (daca le putem numi astfel!) europene sunt rezultatul compromisului dintre Statele Unite, China (care, in acest moment, acorda asistenta economiei americane, facandu-si in acelasi timp simtita prezenta in Africa si in  Coreea de Nord) si Rusia (prin politica sa in Asia centrala si in Orientul Mijlociu). In orice domeniu, Europa nu se plaseaza, din pacate, decat in coada unor decizii deja luate de altii, in alta parte, consolandu-se cu simulacrul unei puteri impalpabile.

Alegerile care tocmai s-au incheiat demonstreaza din plin formidabila delegitimare a acestui monstru birocratic european care, ca dictatele lui Calvin la Geneva, legifereaza totul si orice fara discernamant si fara aplicatie la nevoile concrete. Exemplu: birocratia din UE si-a pus in cap sa interzica taierea porcilor si fabricarea tuicii; nici sa vinzi branza nu mai e in regula – cica n-ar fi igienic… Sigur, in unele zone rurale din Ungaria, Romania sau Bulgaria, prea multi indivizi au murit consumand alcool – si nu e vorba de confundarea metilicului cu etilicul, ci pur si simplu de abuz. Totusi, de aproape patruzeci de ani de cand vin in Romania, n-am auzit pe nimeni sa fi murit fiindca taranul n-a asasinat porcul ca la carte – am auzit in schimb destule cazuri de intoxicatii cu produse din carne cumparate de la supermarket!

Pe de alta parte, se stie ca in tarile foste comuniste, UE autorizeaza fara probleme (printr-o publicitate ad hoc) companiile straine sa lanseze pe piata tot felul de produse alcoolice, imitatii de coniac, armagnac, marci ieftine si groaznic de ieftine, facute din alcool pur  indoit cu apa si imbogatit cu niste coloranti de departe mult mai periculosi pentru sanatate decat o dusca de tuica traditionala, corect distilata in cazanul taranului. Am si alte exemple, unele mai absurde si mai grotesti ca altele. Exista, de pilda, niste directive europene privind forma WC-urilor, directive pentru diametrul conductelor de apa, directive pentru compozitia ciocolatei… In curand vor reglementa forma si elasticitatea prezervativelor! Ce face azi UE nu e prea diferit de practicile centraliste ale democratiei si ale economiei dirijate.

Prin absenteism, cetatenii fostului bloc comunist au dat un vot de blam si imperialismului european, care a acceptat integrarea statelor ex-comuniste in Uniune cu o singura conditie nenegociabila (restul conditiilor fiind mai mult glumite pentru galerie…): concesionarea celor mai profitabile intreprinderi ale lor (petroliere, energetice, distribuire de gaz si de electricitate, fabrici de ciment, otelarii, etc.) unor firme europene. S-a instalat astfel un cerc vicios: elitele nationaliste din Romania anilor 90 care denuntau la inceput sistemul sociopolitic al tranzitiei ca „vindere de tara” in folosul strainilor (curent subintelesi prin unguri), tac malc acum cand toate industriile si serviciile – chiar si cele strategice – sunt in mana strainilor (y compris a ungurilor, prin intermediul bancilor austro-ungare). Cine sa-i mai inteleaga pe marii patrioti de ieri care azi nu mai stiu cum sa ajunga pe liste la Strasbourg, ca si cum acolo pretentiile lor ridicole ar putea avea vreun impact asupra reorientarii politicii europene dotate, de altfel, cu un parlament fara alta putere decat aceea de a risipi banii contribuabililor europeni in spectacole de circ grotesti. De parca clovneriile ar fi remediul impotriva coruptiei generalizate din politica fondurilor structurale acordate Europei de Est: o simpla descindere intr-unul dintre satele si orasele de provincie din Romania, Bulgaria, Letonia, Estonia sau Lituania ilustreaza perfect nulitatea puterii politice europene. De fapt, pentru un cetatean al Europei de Est, a fi deputat european e doar un job bun, nu prea obositor, prin care mai cunosti lume, pleci in voiaj, tai frunza la caini, iti faci plinul si asa mai departe.

In ciuda mimicilor de circumstanta, ceea ce intereseaza major tarile fondatoare ale UE (sefii Uniunii, in fond) nu s-a intersectat niciodata cu crearea unui minim de etica publica in spatele invitatiei la aderare adresate tarilor ex-comuniste. Adevaratul punct de interes al bosilor Uniunii este reintoarcerea la investitii si la profiturile consistente. Elitele politice si intelectuale locale nu fac altceva decat sa adune firimiturile si sa taca, tihnite, in servitutea lor benevola. Cat despre cetatenii obisnuiti, multi neiesiti din faza rural-arhaica, atat in Romania, cat si in Ungaria, Bulgaria si partial in Polonia, – nu le ramane decat sa asiste neputinciosi la cum unii vor face averi colosale in cativa ani, la intoarcerea latifundiarilor, la impilarea tarii lor – dezastru impotriva caruia UE nu intreprinde nimic serios niciodata, dar la care care, evident, contribuie (2).

Iar reprezentantii Uniunii Europene in fiecare tara, impreuna cu adjunctii lor, se comporta ca niste papusi de carpa, numai bune la organizat cocktailuri mondene, la tocat bani pe deplasari in strainatate, stat in palate si mancat la restaurante de lux. Niciodata nu s-a pus problema unui control serios al finantelor locale – tocmai pentru ca scopul real al UE n-a fost niciodata cresterea economica a tarilor ex-comuniste, in ideea obtinerii unei concordii intre fondatori (tarile bogate) si nou-intratele in Uniune. Ceea ce Uniunea a cautat – si a gasit, cu complicitatea criminala a elitelor socio-economice locale, toate provenind din fosta ierarhie a partidului comunist – e o forma noua de neocolonialism: pe de o parte, o sursa enorma de plus-valoare (a se vedea, pe acest subiect, beneficiile aiuritoare ale bancilor straine nu mai devreme de anul trecut, cand ele acordau credite fara control si fara limita!) si, pe de alta parte, formarea unei paturi de intermediari compradores, insarcinati cu mentinerea ordinii sociale, chestie echivalenta cu un surplus de forte politienesti.

Intr-adevar, de la prabusirea prin implozie a sistemului comunist (sau a ceea ce mai ramasese din el), cea mai mare temere a Europei de Vest, in 1989, a fost o posibila a treia cale intre capitalismul liberal salbatic al Vestului si comunismul expiat al Estului, melanj de autoritate si slabiciune. Elitele politice ale Germaniei de Vest au sesizat imediat fenomenul cand au asistat la primele manifestari populare permise de partidul comunist est-german (KPD). De atunci, ele i-au cumparat – cu bani imprumutati de la alte state bogate din Uniune (in special Franta si Marea-Britanie) – pe germanii din Est, prin gaselnita aducerii la paritate a marcilor vest-germane si est-germane. O carte intr-adevar bine jucata. Scenariul s-a repetat peste tot, cu infime modificari: banane, portocale, haine ieftine de la turci si apoi de la chinezi… Un hold up generalizat asupra bogatiei colective pentru fericirea unor happy few ai regimurilor comuniste in faza terminala – iata dedesubturile marelui talcioc din Estul Europei!

Morbul era prezent de la inceput, inca de la caderea comunismului si din fazele pretinsei „tranzitii”, ca si cum modernitatea, ca dinamica sociala generala, fie ea comunista, capitalista, tiers-mondista n-ar fi ea insasi o vesnica tranzitie. La baza lui sta inca un cliseu produs de politologi, care, impreuna cu psihologii si sociologii, au incercat sa convinga oamenii ca de nefericirile in care se zbat sunt singuri vinovati. Astfel, daca un patron de intreprindere duce o politica obiectiva de stres si angoasare a angajatilor, de buna seama, e vina angajatilor – ei trebuie sa accepte situatia „obiectiva” fara sa cracneasca. Dar, in fond si la urma urmei, de ce obiectivitate e vorba aici, daca nu de aceea a subiectului-patron?! Daca esti trimis in somaj, atunci sociologul (specialist in acea disciplina abjecta numita sociologia muncii) va arata ca gresala e a muncitorului sau a angajatului fiindca nu s-a dovedit competitiv si trebuie reciclat. A lui e vina fiindca n-a fost capabil sa-si faca loc in mainstream-ul modernitatii!

Intrarea intr-un noua faza a modernitatii n-a fost prevazuta, si recunoasterea acestei cecitati lipseste si ea, de obicei. Nimeni sau aproape nimeni nu-si pune singura intrebare care merita ridicata: de ce aceasta reducere a locurilor de munca e logic necesara in procesul de productie? Or, pentru toti –logii de serviciu (politologi, psihologi, sociologi, antropologi), intrebarea e deplasata, chiar nepoliticoasa, fiindca pune in lumina realitatea ca inchiderea intreprinderii x sau y si disponibilizarile aferente nu au sens decat in logica profitului patronilor si, evident, nu in logica bunastarii angajatilor. Nu trebuie niciodata uitat (iar comunistii au uitat asta in frenezia alienanta a mirajului dezvoltarii tehnice): munca in productie si repetitivitatea pe care o implica aceasta nu sunt si n-au fost niciodata un destin, ci o teribila fatalitate.

Iata de ce muncitorilor in productie le trebuie protectie sociala si economica. Doar omiterea acestui adevar si instrumentele „stiintifice” care legitimeaza aceasta „omisiune” ii intereseaza, de fapt, pe expertii UE. Asta vor ei sa importe si sa implementeze in statele ex-comuniste proaspat intrate in Uniune, dorind sa-i convinga pe intelectualii de la toate nivelurile (si ce usor a fost sa-i convinga!) ca poporul greseste daca nu accepta deciziile maestrilor de la carma economiei mondiale.

Cetatenii simpli, in schimb, au inteles de aceasta data ca alegerile pentru Parlamentul european nu vor aduce nimic bun in viata lor, fiindca, de prea multa vreme, in sistemul democratiei reprezentative de masa, promisiunile electorale nu mai au valoare decat pentru cei care mai cred in ele. Or, in ciuda intensei masinarii publicitare (era sa zic propagandiste) care ii indeamna sa voteze pentru realizarea unui viitor mai bun (versiune soft a „viitorului luminos” din limba de lemn comunista), o reprezentativa majoritate a cetatenilor n-a mers la vot. Sigur, nu e asta o lectie pentru politicienii europeni care, si ei, batjocoresc fara rusine ideea de vot atunci cand nu duce direct la partajul ciolanului. (Ca dovada: care au fost consecintele nu-ului francez, olandez si irlandez asupra Constitutiei europene? Niciuna! De voturile Frantei si Olandei nu tinem cont, iar in Irlanda votam din nou!)

Dincolo de toate acestea insa, o schimbare autentica in interiorul acestui perimetru corupt e un cu totul alt deziderat. Prea indepartat, din pacate, pentru a i se profila vreun orizont.

Traducere din franceza de Teodora Dumitru

Note:

(1) Ne putem desigur indoi de competentele acestor specialisti incapabili sa prevada nici pe termen foarte scurt cele mai probabile faze ale acestei crize.

(2) Cf., coord. Bruno Drweski si Claude Karnoouh, „La Grande braderie à l’est ou le pouvoir de la kleptocratie”, Le Temps de Cerises, Aubervilliers, 2005.