Lenin si problema culturii

un articol de VIRGIL IERUNCA

La 21 ianuarie 1924, la orele 6 si 50 de minute, seara, murea intr-o Rusie regasita si noua Vladimir Ilici Ulianov, „Marele Lenin”, cum il numea definitiv, (sic!) acel unic Vladimir al poeziei, poetul Maiakovski.

Cu moartea lui Lenin, primeau o lovitura incercata si grea oamenii muncii din toata lumea. Acela care „a intruchipat intreaga revolutie rusa, care a purtat-o in creerul sau, care a pregatit-o, a infaptuit-o si a salvat-o”, el, „omul care a facut cel mai mult pentru oameni” (Barbusse), sfarsea prea devreme pentru viitorul conditiei umane.

Pentru ca intr-adevar in numele deplin, al acestei conditii, viata lui Lenin a fost o viata de lupta unitara, demna, rectilinie. Si, in numele aceleiasi conditii, actele lui sunt si raman revolutionare. Lenin e constiinta insasi a integralitatii, a sintezei sanatoase si vii. Faptele, lupta si gandirea lui imbratiseaza – ca intr-o armonie urgenta si clara – toate valorile care reprezinta si recunosc viata, ecuatii diverse.

Lenin nu este asadar numai tovarasul proletarilor din toata lumea care se unesc, lupta si cred, nu este numai parintele revolutiei si revolutionarilor, ci si prietenul celor care exista si se recunosc in cultura.

Pentru ca Lenin a cunoscut si a profesat dupa cum o stim cu totii – vointa de a construi. Pentru el viata se rezuma constructiv, valorile nu se definesc si nu indraznesc sa existe daca nu servesc, daca nu sunt pozitive. Si ceea ce trebuie subliniat, (sic!) e faptul ca vocatia aceasta de constructie, (sic!) nu e unilaterala, nu se dezvolta asimetric, intr-o parte, in dauna unora dintre valori. Dimpotriva, actele toate presupun un echilibru, o generozitate de creatie in raporturi egale si continui. Lenin vede, simte, se entuziasmeaza si serveste moduri totale. Rauvoitorii au de invatat din viata activa a lui Lenin, (sic!) o lectie pe care n-o banuiau: lectia unitatii lucrurilor.

De aceea gresesc cei care vad in Lenin, spre exemplu, numai un amant al electricitatii si intarzie sa zareasca si pe pasionatul de cultura. In ceea ce priveste acest capitol al culturii – aparent nevralgic in dinamica revolutiilor -  Lenin da invataminte peste care nu poate trece nimeni cu graba sau indiferenta. Ca si la Marx, pentru Lenin „cultura nu e exterioara lumii”, dimpotriva, ea traieste si rolul ei e bine definit. Manifestare directa si semnificativa [a] unei clase sociale, ea exista si dureaza in proportii directe cu puterea clasei pe care o reprezinta. Si pentru ca lupta lui Lenin este aceea de redresare a proletarului, el preconizeaza o cultura proletara, distincta, sanatoasa, adevarata, in acest sens conceptia leninista a culturii depaseste pe aceea marxista careia ii reproseaza impuritatea unor reziduuri modeste.

Lenin nu numai ca nu neglijeaza cultura, dar ii si stabileste locul pe care il merita in actele de munca ale oamenilor.

Rezultatul indelungilor sale cercetari cercetari critice si filosofice face ca in 1909 sa apara extraordinara lucrare a lui Lenin Materialismul si empirocriticismul, in care autorul demasca noile subterfugii ale filosofiei idealiste burgheze si face o serioasa expunere a teoriei cunoasterii create de materialismul dialectic, ducand mai departe ideile dialecticei marxiste si construind o noua etapa in evolutia principiilor filosofice ale materialismului istoric.

Mai tarziu, prin ajunul razboiului trecut, paralel cu activitatea lui de revolutionar, Lenin isi completeaza si pe aceea de filosof. El continua sa desavarseasca datele cucerite de materialismul dialectic expunand in observatii juste falsitatea pozitiei idealiste a lui Hegel in multe din lucrarile sale. Caetele filosofice ale lui Lenin, in care au fost adunate toate aceste „note si comentarii”, sunt completate mai tarziu de altele care alcatuiesc Caetele asupra imperialismului si in care Lenin noteaza intens si cu bune organizari de constiinta date din filosofie, economie politica, diplomatie si literatura.

De altfel, literatura e un capitol distinct si permanent in preocuparile lui Lenin. Sunt cunoscute, desigur, legaturile lui cu Gorki, judecatile lui literare despre Tolstoi sau pasiunea cu care revolutionarul integru citea pe Nekrasov, pe Zola, Balzac si chiar Turgheniev.

Lenin pretuia manifestarile spiritului pentru ca el insusi facea acordul util intre spirit si actiune. Exista in Lenin un text, pe care il citeaza si Romain Rolland intr-un articol al sau din Europe (1934) intitulat Lenin, l’art et l’action, text care dovedeste nu numai o constiinta de sever aparator al culturii, dar si o intelegere cu totul si cu totul prietenoasa, aproape liberalista pentru valorile de arta. Lenin protejeaza visul! Cu o singura conditie: cu cei care viseaza sa faca din actul lor un act de credinta, de seriozitate. „trebuie sa visam – spune Lenin – dar cu conditia sa credem serios in visul nostru, sa examinam atenti viata reala, sa ne confruntam observatiile cu visul, sa ne realizam scrupulos fantezia.”

Este in aceasta dorinta a lui Lenin „de a ne realiza scrupulos fantezia” o intreaga adeverinta de entuziasm la valorile de arta si cultura.

Si nu e lipsit de semnificatii faptul ca Europa primeste azi dintr-o Rusie energica si proaspata doua bunuri peste care nu poate trece: spiritul lui Lenin si vointa lui Stalin.

Virgil Ierunca, Lenin si problema culturii, „Victoria”, 21 ianuarie 1945

p.s.

Mai tarziu, Virgil Ierunca avea sa spuna despre sine ca fusese trotkist – evident, ereticul Trotki era mai cool si mai benign decat ceilalti. Dupa cum se vede din articolul de mai sus, Virgil Ierunca fusese de fapt leninist. Evident: nu puteai sa primesti bani de  la ARLUS (Asociatia Romana pentru strangerea legaturilor cu Uniunea Sovietica) ca trotkist…