Cu o zi in urma, am scris pe acest blog cateva randuri in care ma intrebam de ce nu apare Vladimir Tismaneanu in Antologia rusinii editata acum la Humanitas de Nicolae Merisanu si Dan Talos pe baza unui proiect initiat in exil de Virgil Ierunca la sfarsitul anilor 50.

Prompt, dl Tismaneanu a intocmit pe blogul d-sale un raspuns destul de amplu: cum in cursul zilei l-a si modificat (in sensul ca a adaugat mai multe fraze si a scos cateva randuri), probabil de mai multe ori, sper ca in cele ce urmeaza ma refer la versiunea finala..

Din acest raspuns aflu ca interesul meu pentru scrierile d-sale „mai vechi si mai noi” „tine de-acum de zona obsesiei”. E o fraza care putea sa lipseasca; am scris de trei sau patru ori despre dl Tismaneanu in ultimii 4 ani, iar aceste cifre – raportate la notorietatea si caracterul industrios ale scrisului dlui Tismaneanu – arata mai curand un dezinteres din partea mea. Ii semnalez insa dlui Tismaneanu ca exista pe aceste meleaguri un domn pe nume Mircea Mihaies care scrie aproape in fiecare saptamana despre dl Tismaneanu; asta zic si eu obsesie!

Urmeaza mai multe randuri emotionante in care Vladimir Tismaneanu se mandreste cu prietenia cu Virgil Ierunca, precum si o schita autobiografica in care Vladimir Tismaneanu sugereaza ca a scris ce a scris despre Ceausescu ca sa poata scrie cate ceva despre Scoala de la Frankfurt („Inaintea plecarii mele din tara, am fost colaborator extern al unor reviste de tineret (Viata Studenteasca si Amfiteatru, conduse pe atunci de Stelian Motiu) si am scris in genere cronici de idei.  Studiile mele teoretice le-am publicat in Revista de filosofie.  Acele compromisuri ocazionale, pe care le regret, le-am analizat de citeva ori. Ele aveau drept contraparte scrierile mele din epoca despre Adorno, Lukacs, Korsch, Benjamin, Marcuse, Habermas, Fromm, Noica etc etc.”). Este din partea d-lui Tismaneanu o explicatie mai degraba induiosatoare: in aceeasi epoca, erau in Romania insi (Gabriel Liiceanu, bunăoară) care scriau in voie nu despre marxisti ca Lukacs, ci despre filozofi reactionari ca Heidegger sau Nietzsche, si asta fara sa intocmeasca ode despre “bogatia de semnificatii” a personalitatii tovarasului Nicolae Ceausescu.

Dar toate aceste lucruri pe care le scrie dl Tismaneanu nu sunt in chestie. Nu e in chestie daca revista Cultura e o revista neoculturnica, daca rusii au ajuns primii pe Luna sau daca Mihai Iovanel e obsedat de Vladimir Tismaneanu. In chestie e ca Vladimir Tismaneanu nu apare in Antologia rusinii nici macar cu doua randuri. Nu e in chestie ca dl Tismaneanu a fost prieten cu Virgil Ierunca (care, by the way, nu e singurul autor al cartii cum pare sa creada dl Tismaneanu) sau ca e prieten cu Gabriel Liiceanu; nu e in chestie ca Vladimir Tismaneanu de acum scrie cu totul altceva decat scria cu treizeci-douazeci si ceva de ani in urma despre Nicolae Ceausescu.

Antologia rusinii e despre cei de atunci care au scris despre encomiastic despre Ceausescu, facand posibil un cult grotesc al personalitatii. Antologia rusinii e o carte despre trecut si deci si despre dl Tismaneanu. Din pacate, absenta dlui Tismaneanu din Antologia rusinii ne reaminteste ca trecutul e acel lucru pe care prezentul il schimba in permanenta: e lectia din 1984, o carte pe care dl Tismaneanu a citit-o, ba chiar a si prefatat-o.

P.S.

In ce-l priveste pe Sorin Lavric, din care am dat un citat in care era aspru mustruluit trecutul de sansonetist ceausist al lui Vladimir Tismaneanu (care ma dojeneste pentru citatul dat de mine, spunand ca dl Lavric si-a schimbat intre timp opiniile): ei bine, am dat acest citat exclusiv pentru amuzamentul personal. Prin 2006, dl Lavric il infiera pe dl Tismaneanu la (coincidenta!) 3 zile dupa ce Vladimir Tismaneanu fusese infierat de Gabriel Liiceanu. Mai apoi, dupa ce Gabriel Liiceanu a devenit editorul Raportului, o frumoasa prietenie s-a legat intre Gabriel Liiceanu si Vladimir Tismaneanu si, pe cale de consecinta, si intre Vladimir Tismaneanu si Sorin Lavric (devotatul dlui Liiceanu). Dl Lavric a uitat rapid ce scrisese despre Vladimir Tismaneanu, iar Vladimir Tismaneanu a laudat calduros calitatile stiintifice ale unei carti despre Noica in care Sorin Lavric, vorbind despre relatiile de prietenie dintre evrei si legionari, afirma duios ca „dramele si vinile protagonistilor au fost impartite in mod egal.”