Gasesc intotdeauna interesanta publicistica lui Mircea Mihaies. Nu atat de interesanta precum critica literara a d-sale, pe care am mai spus ca o admir; dar oricum interesanta.

Iata editorialul cel mai recent din Evenimentul zilei. Cu exceptia catorva randuri autobiografice („Nascuti fara onoare, ne acomodam celor mai insuportabile situatii cu un fel de smerenie bleaga, aruncand priviri de milog in directia celor puternici.”), Mircea Mihaies dovedeste o capacitate fascinanta de a debita clisee (ceea ce mai dovedeste, la un om inteligent ca d-sa, ca si-a scris articolul fara subiect si inspiratie).

Primul cliseu – reincalzirea supei cu condamnarea comunismului. Marea neimplinire a liberalilor ar fi aceea de a nu o fi pus in aplicare: „In loc sa foloseasca marea sansa istorica pentru a inmormanta comunismul, liberalii au intrat in frenezia praduirii si a ruinarii averii publice.” Nu zic ca liberalii n-ar fi „praduit”, dar parca dl Mihaies are la indemana o guvernare ceva mai contemporana, care nici ea nu pare sa se omoare cu condamnarea comunismului – fiind sensibil mai preocupata sa se certe pe gestionarea mijloacelor de continuare a procesului de „praduire”. De altfel, poate nici nu e clar ce ar trebui să facă o guvernare pentru a „inmormanta comunismul”. Sa dea, cum sugereaza dl Mihaies, „o lege privind interzicerea flagelului bolşevic în România”?

Ajungem astfel la al doilea cliseu – sinonimia defectuoasa stabilita intre bolsevism si marxism. Stiu ca e draga unor oameni care traiesc din identificarea raului suprem in scrierile lui Marx, dar oamenii care isi castiga astfel banii nu sunt neaparat oamenii cei mai inteligenti de pe lumea asta. Totusi, astept cu mare curiozitate ziua in care dorinta dlui Mihaies sa se implineasca, iar cartile si ideile lui Marx sa fie interzise.

Al treilea cliseu – incriminarea burselor. Mircea Mihaies vorbeste, cu o umoare ce pare tapata de pe creierii lui Ioan T Morar, despre „tinerii stangisti, intens hraniti cu burse (…). Obisnuiti cu „redistribuirea“, cu para malaiata cazuta direct in gura natafletului, ei nu si-au pus si nu-si pun problema productiei. Ca sa poata avea loc splendidele colocvii internationale, e nevoie ca undeva, la capatul lantului economico-social, cineva sa dea in disperare la saiba.”

Este uimitoare pentru un ins aflat in sistemul universitar, sistem pentru care bursele reprezinta unul din culoarele cele mai importante, opacitatea cu care priveste bursele. Aceasta opacitate este explicabila de fapt prin rea-credinta: e precis ca dl Mihaies se va extazia infinit de bursele primite de un tanar cu ideologia justa. Dupa cum e precis ca Mircea Mihaies nu va numara maslinele consumate de Mircea Cartarescu intr-unul din stagiile bursiere care, e notoriu, nu l-au ocolit absolut deloc in ultimii ani. De altfel, Institutul Cultural Roman, al carui vicepresedinte Mircea Mihaies este cu brio (ah, blestemul optzecist al navetei!), isi bazeaza o buna parte a activitatii tocmai pe sistemul de burse, pe care le primesc artisti si scriitori romani. Stiu ca ICR a oferit burse pentru deplasarea intr-un oras european unor tineri foarte de stanga: probabil ca dl Mihaies ar trebui sa isi dea demisia dintr-o astfel de institutie a ororii.

De altminteri, am un prieten – intamplator stangist – care a castigat (bursele se castiga, nu se primesc - nu stiu cum o fi pe la ICR) o bursa in strainatate. Daca as fi meschin, i-as ura dlui Mihaies sa traiasca strict in conditiile pe care le faciliteaza suma din bursa.

Tin totusi sa aduc la cunostinta lui Mircea Mihaies un fapt pe care domnia-sa pare sa il treaca cu vederea: tinerii de stanga de azi n-au trecut nici un examen de socialism stiintific. E o diferenta relevabila intre ei si dl Mihaies, care a trecut mai multe.