Toti putem fi cowboyul Marlboro, numai sa vrem

DAN UNGUREANU

Nice haircut, emo boy! Now slash your wrist.

Stanga permanenta si stanga conjuncturala

Stanga intrinseca e un nucleu ideologic compact, un software care se gaseste scris in Das Kapital, in Gramsci si  Lenin. Stanga conjuncturala e un ansamblu de insusiri psihice – sentimentalism, mila pentru orfani, vaduve, someri, pentru copiii vagabonzi, si pentru negrii-mici-subnutriti-din-pozele-din-ziar, idealism siropos – care se activeaza cand economia da rateuri.

Exista o stanga perena, ideologica, si o stanga conjuncturala. Stanga perena e o ideologie: un ansamblu de idei privind structura societatii, parghiile puterii, si distributia economica, o lista cu neajunsurile si cusururile societatii, si un set de solutii pentru rezolvarea lor. Stanga conjuncturala e reactiva: poluarea, incalzirea globala, organismele modificate genetic, GATT, FMI, dreptul la avort, separarea intre religie si stat, toate cauzele sunt bune pentru o luare de cuvant. Uneori, situatia economica se deterioreaza in asa hal, incat guvernele, pana si cele liberale, il scot pe Keynes din sertar, si incep sa buchiseasca din General Theory of Employment, Interest, and Money, din care nu pricep mare lucru.

Stanga permanenta e o analiza a societatii, o enumerare a defectelor ei si setul de solutii corespunzator. Ideea fundamentala a stangii e ca structura sociala determina modul in care se fac banii intr-o societate anume, si ca structura societatii nu e naturala, ci artificiala, nu e imanenta, ci e modificabila constient, pentru ca distributia veniturilor sa nu se distorsioneze excesiv. Pentru dreapta, structura societatii este imanenta, naturala, si mersul economiei e separat, autonom si independent de structura societatii, de centrele de putere si asa mai departe.

Stanga intrinseca este independenta de fenomenele care dau uneori nastere, in societate, unor manifestari ce par de stanga: tribul, in societatile sarace, e o structura sociala care asigura securitatea oricarui membru al tribului, oricat de obijduit ; kibbutz-urile, asezari ai caror membri au totul in comun si n-au proprietate privata ; privatizarea veniturilor si nationalizarea pierderilor, ca de exemplu in SUA, in 2008, si in toate tarile occidentale; sindicatele; ONG-urile care dau de mancare oamenilor sarmani; altermondialistii; comunitatile flower-power din America si Scandinavia; si asa mai departe.

Cand economia merge, conducatorii politici de Dambovita se felicita tamp pentru masurile inteligente si indraznete pe care le-au luat, exact ca si directorii bancilor din New York ori directorii generali de la Ford, General Motors si Chrysler. Cand economia nu merge, dau vina pe conjunctura generala. De aceea sustin, cum am sustinut totdeauna, ca individualismul american nu e o mentalitate, ci o retorica ; marii directori de pe Wall Street cred ca au un merit personal, si sunt platiti pe masura, cand firmele lor, din tot soiul de motive, prospera. Cand economia se deterioreaza, dau vina pe conjunctura, pe clienti, pe oricine, numai pe ei insisi nu. Individualismul american e o retorica lamentabila.

Dolorismul liberal ca sentimentalism kitsch

Dolorismul e numele unui curent emotional aparut in catolicism, conform caruia autoflagelarea, plansul programat, contemplarea suferintelor martirilor sunt bune pentru mantuirea sufletului. Dolorismul apare sporadic de-a lungul intregii istorii a crestinismului, in diferite doze.

S-ar parea ca hedonismul societatii de consum e antiteza diametrala a dolorismului. Paradoxal, liberalismul exalta durerea – metafora “terapiei de soc”, a “sacrificiilor dureroase dar necesare” sunt doar cateva exemple. Liberalismul nu exalta durerea doar atunci cand privatizeaza si inchide intreprinderi, ci si cand vrea sa elimine relele societatii: “O parte din burghezie urmareste sa remedieze anomaliile sociale pentru a consolida societatea burgheza: in aceasta categorie intra filantropii, lucratorii din domeniul umanitar, societatile de binefacere, societatile pentru protejarea animalelor, societatile contra betiei, pe scurt, o-en-gistii de tot soiul”. (Manifestul partidului comunist, III, 2, Socialismul conservator). ONG-urile, de toate culorile, sunt emotionale si kitsch, si in domeniul de interventie, si in gestul interventiei, si in modul de a procura fonduri. Teletonurile educa sentimental populatia sa dea bani pentru cauze telegenice. Neo-liberalismul roz siropos caldut se adreseaza telespectatorilor, inerti politic, care vor trimite bani la Telethon, stergandu-si lacrimile emotionate.

Si liberalismul constata, ca si stanga, deficientele societatii, dar nu analizeaza cauzele lor profunde, ci acopera totul cu un planset cleios paralizant, cu un slin lacrimogen anestezic. Publicul trebuie tinut in permanenta inlacrimat, cu mana in portofel.

Psihologia stangii, in viziunea dreptei

Cum vad oare stanga ideologii dreptei ? Cea mai buna arma e analiza psihologica. Atunci cand spui despre cineva ca „intentiile lui sunt psihanalizabile” l-ai daramat.

De ce oare voteaza unii cu stanga? Stanga e axata pe ideea de progres si revolutie. Oamenii de stanga vor fi deci psihanalizati ca „tineri”, subinteles utopisti, idealisti, romantici, lipsiti de experienta si pragmatismul adult. Cei care mai sunt comunisti la varsta adulta sunt frustrati sexual. Stangistii ar fi niste sarantoci care n-au dupa ce bea apa, gata sa-si imparta generos intreaga avere cu oricine; emotionali si mamosi. Stangistii sunt prudenti si speriosi, preferand slujbusoara prost platita, dar permanenta, cu pensioara asigurata. Sunt paralizati, nici indrazneti, nici intreprinzatori, colectivisti, fara individualitate, supusi.

Pentru politologii dreptei, problemele sociale cele mai grave au solutii emotionale, si atunci, pentru a dobora doua ciori cu aceeasi piatra, ei explica ideile stangii prin aceeasi grila psihologizanta: comunistii ar fi un fel de adolescenti emo, cu nervii surescitati, emotivi si simtitori, pe care-i umfla plansul din nimic.

Emotiile sunt bune din doua puncte de vedere. Pe plan practic, ele sunt eficace: la Telethon, prostimea induiosata scoate banii pentru ONG-urile dragute care ingrijesc bolnavi, batrani, someri, orfani, handicapati si caini vagabonzi. Pe plan teoretic, ele elucideaza euristic: oamenii de stanga sunt niste induiosati emotivi, frustrati sexual.

Personal, inceputul crizei economice nu-mi spune nimic. Stiu, marii economisti ai momentului sunt Paul Krugman si Joseph Stiglitz, keynesieni. Marginalistii si libertarienii trambitati de Patapievici, Jevons, Menger, Mises, Hayek si Rotbart, sunt dati la topit. In conditii de constrangere, orice guvern de orice culoare ia masuri keynesiene. E tot aia. L’hypocrisie est un hommage que le vice rend à la vertu.

Poate ca masurile practice adoptate de guvern sunt bazate pe fituici copiate din Keynes; poate ca electoratul va opta pentru partide social-democrate. Ceea ce e important pentru stanga, paradoxal, e nu implementarea masurilor de stanga in vreme de restriste. Nu solutiile propuse de guvern, nici reorientarea electoratului nu sunt decisive sau macar semnificative. Stanga se impune atunci cand oamenii, mass-media sau partidele politice interpreteaza fenomenele economice si sociale printr-o grila de stanga, cand ideile stangii servesc la intelegerea distorsiunilor de putere din societate, care duc la distorsiuni de distributie a resurselor economice, care duc la inegalitate, care nasc o democratie de tip american, avand pe scena balciuri electorale, iar in culise, vanzarea posturilor de senator, ca in statul Illinois al guvernatorului Rod Blagoievici, si influenta lobby-urilor de tot felul.

Rolul statului, in viziunea liberala

“Title insurance” nu exista decat in Statele Unite si n-are traducere in vreo limba a unui popor civilizat. Este asigurarea platita de cel care cumpara un bun imobiliar, pentru ca sa se asigure ca bunul apartine vanzatorului, nu e gajat, vandut sau ipotecat altuia. Aceasta asigurare e impusa de bancile care dau credit pentru achizitii imobiliare.

Nicaieri in restul lumii civilizate asemenea asigurare nu exista. Peste tot, registrele funciare tinute de stat (in afara de Moldova si Muntenia) inregistreaza transferurile de proprietate ale bunurilor imobiliare. Nici o vanzare nu e valabila fara inregistrarea in registrul funciar. Asigurarile acestea sunt rezultatul abdicarii statului – tara care ai carei sateliti fotografiaza oricare palma de pamant de pe planeta n-a fost in stare sa realizeze un registru funciar de rand! Ca rezultat, s-a nascut o industrie a asigurarilor, care incaseaza an de an 15 miliarde de dolari si plateste despagubiri de 600 de milioane – un profit de 95%. Indolenta criminala a statului a creat o industrie inutila; piata a rezolvat economic ceea ce ar fi trebuit sa fie o problema a statului.

Prima diferenta dintre stanga si dreapta e cea privitoare la legitimitatea veniturilor si a preturilor. A doua, la fel de importanta, e cea privind atributiile statului si cele ale economiei de piata. Pentru dreapta, el trebuie sa fie un simplu paznic de far, cu cat mai putine atributii.

Faptul divers

Intr-un orasel amarat din Canada, un sot si o sotie au hotarat sa-si puna capat zilelor de Anul Nou, omorand si cei trei copii, o fata de doisprezece, si doi baieti de sapte si patru ani. Motivul invocat au fost datoriile si somajul.

Canada are un sistem de asigurari sociale bine pus la punct. Nu ajunge nimeni in strada. Pentru cei care scapa printre firele institutiilor, exista organizatii ne-guvernamentale. Nimeni n-ajunge intr-o situatie disperata. Exista, insa, in fundal, o retorica in sens invers: un adevarat barbat e independent, intreprinzator, cu initiativa. Orice barbat care nu e intreprinzator, razbatator, nonconformist, e un esec. El nu e un model pentru copiii lui. E absolut irelevant faptul ca statul are un sistem al solidaritatii sociale eficace atunci cand politicienii si mass-media promoveaza un model uman individualist; cand mass-media prezinta recursul la solidaritate este un stigmat. Americanii sunt invatati sa interiorizeze aceasta retorica a individualismului; sa-si puna succesele sau prosperitatea pe seama combativitatii, si sa culpabilizeze in ascuns atunci cand rateaza. Liberalismul triumfa atunci cand iese din domeniul politicii si trece in domeniul mai cuprinzator al simbolurilor societatii, in sistemul ei de valori.

Valorizarea individualismului (cowboy-ul Marlboro) atomizeaza societatea. Cel fara munca e de doua ori exclus: el e exclus simbolic, fiindca e un loser, care nu e tough, care nu e un luptator, care n-are ce sa caute in societate. Liberalismul poarta lupta nu doar in planul politic, ci, mai ales, in mass-media, incercand sa modifice valorile, si prin ele, mentalitatea societatii: atunci cand cel lipsit stie ca el e singurul responsabil de soarta sa, ca a pierdut fiindca n-a fost intreprinzator, dur, razbatator, el se condamna singur la tacere si singuratate, se auto-ostracizeaza. Odata ce a interiorizat valorile societatii neo-liberale, orice esec inseamna o auto-condamnare.

DAN UNGUREANU