Criza cu statu quo

by CIPRIAN SIULEA 

 

Mi se pare ca efectele de (de)legitimare ale crizei nu vor fi atat in termeni de stanga-dreapta, cat in termenii relatiilor dintre tari. Programul lui Obama nu reprezinta mai mult decat balansul normal dintre guvernarile republicane si democrate, nu e mai „de stanga” decat cel al lui Bill Clinton. Am senzatia ca criza nu a schimbat nimic important in politica americana si in optiunile oamenilor, cum nu a facut-o nici catastrofa din Irak. Cred ca nici nu se va intampla, decat daca criza va lua proportii apocaliptice, asa cum prevad unii analisti care au prevazut si ce s-a intamplat pana acum. Altfel, nu m-ar mira ca multe sperante legate de reformele lui Obama sa fie dezamagite, ca si cele legate de Bill Clinton.

 

Nici nu stiu daca criza ar trebui sa delegitimeze dreapta si teoria pietei libere, in varianta lor moderata. De fapt, criza nu a produs nici o revelatie. Faptul ca Greenspan, Bush etc. au avut nevoie de o criza mondiala ca sa-si dea seama ca piata libera nereglementata nu functioneaza la modul abslout arata doar ca imbecilitatea umana nu are limite si ca, din pacate, ea ajunge de multe ori la guvernare, in diferite locuri in lume. Altfel, eu cred ca orice om cu un intelect normal (dar asta, fireste, il exonereaza pe Bush) si care are o idee macar vaga despre ce s-a intamplat pana acum in lume ar trebui sa-si dea seama ca utopiile ideologice in stare pura nu functioneaza.

O eventuala victorie clara a ideologiei de stanga asupra celei de dreapta cred ca poate veni doar daca se va dovedi ca, intr-adevar, economia de piata nu poate functiona decat in conditiile cresterii continue a consumului. Insa va fi nevoie de o verificare practica pentru asta, altfel meciul nu poate fi transat pur teoretic. Iar datorita faptului ca limitele consumului sunt departe de a fi fost atinse, aceasta verificare are toate sansele sa fie una destul de catastrofica. Altfel, crizele mici de parcurs precum cea actuala nu par sa impresioneze pe nimeni, nici politicieni, nici publicul care sustine acest model al consumului disperat (pana la urma, unul mai mult „cultural” decat politic si ideologic, exemplul clasic, desigur, fiind China).

Deocamdata, cele mai de succes societati, in termenii a ceea ce ofera atat in interior cat si in exterior, par cele in care stanga si dreapta functioneaza impreuna: Europa occidentala si, intr-o anumita masura, foste colonii ajunse la acelasi nivel de dezvoltare, precum Canada sau Noua Zeelanda. Exemplul clasic sunt tarile scandinave, unde individualismul e orientat mai degraba spre interior, spre o puternica auto-limitare personala, decat spre exterior. Insa acest model nu are nici o putere de iradiere, tarile subdezvoltate, atat cele mici si relativ lipsite de identitate precum Romania, atat cele mari si cu identitate puternica precum China, preluand rapid modelul consumului (nu doar superficial, ci si la nivelul relatiilor sociale), care ofera implicit un sprijin solid dreptei.

Desigur, in fosta lume subdezvoltata problema se pune diferit, dar eu nu cred ca noile puteri mondiale alternative vor impune si noutati ideologice radicale. In Romania, problema nu se pune deloc. In afara dezbaterii academice si culturale, stanga si dreapta nu exista aproape deloc. Astept cu interes ca stanga politica si ideologica din Romania sa descopere ideea de egalitate, iar dreapta politica si ideologica sa descopere ideea de societate. Astept, de asemenea, ca ele sa-si dea seama ca iarna nu-i ca vara (respectiv, ca Romania e o tara sever subdezvoltata) si sa vina cu idei specifice pentru probleme specifice. Dar, desigur, in lipsa clonarii ma tem ca nu o sa prind momentul.

CIPRIAN SIULEA