Ignacio Ramonet, fostul director al Monde diplomatique, autor al Propagandes silecieuses (2000) si Guerres du XXI-e siecle (2002), va publica in curand Le Krach parfait [Crahul perfect], un eseu despre criza financiara. Omar Merzoug il intervieveaza pentru cititorii bimensualului La Quinzaine littéraire (numarul 16/ 31 ianuarie).

 

Dupa cateva articole din Foreign Policy (editia romaneasca), de unde aflu cum ne vom muta cu totii in Groenlanda si Nordul rusesc, casapindu-ne pentru fiecare metru de teren fertil, dupa ce efectul de sera va fi triumfat asupra ghetarilor arctici si antarctici, luciditatile lui Ramonet imi dubleaza indispozitia.

 

Criza financiara, arata domnia sa, va fi dublata de una sociala. Nici nu-i greu sa aiba dreptate. Cinstit vorbind, posibilitatea aceasta seamana cu o probabilitate destul de infipta. Microbul dezastrului a pornit nu din dispretul fata de profetiile lui Marx, cum ne-am fi asteptat sa auzim, ci din minimalizarea lui Keynes. Capitalismul istoric, keynesian, in care statul are un rol precis, acela de a controla „voracitatea si hazardul pietei”, a fost, arata Ramonet, in mod nefast destituit in favoarea capitalismului schumpeter-ian, hayek-ian si friedman-ian, in care „piata are intotdeauna dreptate”, iar „interventiile statului trebuie sa fie minime”.

 

Victoria acestui sistem a fost aparent confirmata, adauga Ramonet, dupa caderea URSS. Avocatii lui: generalii dictaturilor periferice, Suharto, Pinochet, apoi Margaret Thatcher, Ronald Reagan, si institutiile cele mai potente pe plan economic: FMI, Banca Mondiala, OMC. Intrebat daca aceasta criza a pus capac neoliberalismului, Ramonet pluseaza: nu numai neoliberalismului, dar si ultimilor treizeci de ani de triumf neoliberal. „Ce vedem acum era de neimaginat: SUA adopta un plan masiv de nationalizare, cel mai amplu din istorie [...] Revenirea statului si a elementului politic ca principali actori in sectoarele economic si financiar ar fi fost de neconceput inainte de criza.”

„Afirmati undeva, in cartea dvs, ca social-democratia a fost castigata de tezele neoliberale, de unde aceasta atractie?”, intreaba Merzoug. Din trompe l’oeil-ul stiintificoid, explica Ramonet: „Neoliberalismul a fost prezentat ca o doctrina stiintifica, transideologica, pur tehnicista. S-a spus: sunteti liberi sa faceti ce doriti in orice domeniu, dar nu in economie; exista o singura lege stiintifica – iar aceasta este neoliberala. Instaurati statul minimal, faceti concedieri, privatizati [...] si veti prospera.” Graficele cresterii virtuale si al celei reale nu coincid insa. Virtuala sau reala, cresterea economica a ultimilor decenii a fost agravata de o mistica a fascinatiei pentru dezmat financiar fara consecinte. Eroare dubla, tripla, cvadrupla. „Riscam sa trecem prin zece-cincisprezece ani de colaps, cu toate repercusiunile sociale”, prevede Ramonet. „Sa ne amintim de criza din 1929: nu s-a terminat decat la sfarsitul celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Nazismul, razboiul din Spania, Al Doilea Razboi Mondial in sine, somajul in masa, hiperinflatia sunt progeniturile crizei din 1929.”

 

Unii afirma ca progresul economic n-a fost plaga ascunsa, dovedita acum, ci singura solutie care a permis crearea unor alternative suficient de puternice – Uniunea Europeana, China, India, Brazilia – pentru a suplini indispozitia economica a locomotivei-lider de pana acum, SUA. Ramonet nu aproba argumentul. Sa nu ne facem iluzii, ne indeamna domnia sa: daca americanii au huzurit intr-o lume virtuala, cu datoriile cele mai mari si economii putine, strangand baierele pungii nu vor aduce binele scontat: trebuind sa economiseasca, vor cheltui mai putin. Cheltuind mai putin, vor consuma mai putin. Daca SUA nu mai consuma, nu mai importa. Daca nu mai importa, celelalte state nu mai produc. Şi tot asa.” Spirala prognozelor e vertiginos pesimista. China fiind si ea lovita de criza, asteptam sa ne tracteze Brazilia!! Cu atat mai mult cu cat eventualelor solutii – regularizare, rationalizare, economisire, salarii mai mici –, Ramonet le raspunde cu egala suspiciune: sunt cliseele unui „ritual oratoricesc”, fara consum nu exista productie s. cl.

Consumul american trebuie, intelegem, incurajat obligatoriu. Dar de data aceasta, contra unei plati cat mai putin fictive. Un bun inceput: aur contra margele colorate.