Numarul din noiembrie al mensualului Le Monde diplomatique e foarte concentrat pe criza. Crah, mondializare, altermondializare, stanga, dreapta, finante, prognoze, bursa, chixuri. Cum se comporta India, Mexic, Honduras si mai ales ce face „dragonul chinez” –  „bancherul Statelor Unite”. Sase pagini-dosar in chestie, Hobsbawm, Halimi, grafice ale bursei din New York din 1903 pana azi, Empire-ologi, seismografi, autori ai unor volume/ articole de specialitate.

 

Si – à côté de tout ça – furiosul articol al lui Frédéric Lordon, Les disqualifiés (Descalificatii). Cine sunt acestia? Elie Cohen, Nicolas Baverez si Jacques Attali. Trei nume, de o relativa notorietate, pe spinarea carora Lordon isi slefuieste practica aratatului cu degetul: Ei sunt specialistii in eroare! Ei ne-au susurat ani in sir despre binefacerile capitalismului, despre mondializare, autoreglarea pietei si imposibilitatea ontologica a crahului! Lor li se sugereaza, in concluzii, sa plece putin in vacanta, si daca se poate sa dispara cu totul din peisajul mediei franceze.

 

„La televizor, la radio, in presa scrisa, cine se-nghesuie sa comenteze prabusirea finantei capitaliste? Cine credeti? Tot ei! Expertii, editorialistii, politicienii care ne-au impuiat urechile cu elogii la adresa sistemului care, surpriza, sta sa cada. Sunt, dragii de ei, tot acolo, fideli la post, circoteca lor de doi lei nu da semne de oboseala [...] Unii au intors fara scurpul macazul, altii, loiali [...] continua sa-si apere cauza pierduta, cocotati pe ruinele ei.” Intelegem ca Baverez, Cohen si Attali sunt numai trei dintr-un intreg regiment al trimisilor in vacanta. Lordon ii trece (cu scarba si de sus) in revista pe fiecare, indexand una sau mai multe mostre de profetism penibil ale celor trei (Baverez, care nu stie daca liberalismul e „cauza” sau „solutia” crizei, se pronunta de parca ar sti; Cohen care si-a pierdut ani din viata pentru a sustine „privatizarea cu orice pret” e, astazi, „de parere ca trebuie sa se nationalizeze cu orice pret” – „sa ne imaginam ce fata ar fi facut daca i s-ar fi spus asta acum doua luni” – scrasneste Lordon; iar pretiosul, extralucidul – zis si „oracolul” – Attali, autorul unui raport economic comandat de Palatul Elysée, face acolo „ode interminabile despre beneficiile pietei de capital”, conseindu-i pe francezi sa aplice modelul „industriei financiare” a Marii Britanii… in rest „n-avem niciun semn ca Attali ar fi prevazut criza altfel decat prin halucinatie retrospectiva”, conchide Lordon). Seceratoare si, intr-adevar, justificata transanta articlierului. Cu atat mai mult cu cat seamana cu un legitim razboi impotriva imposturii, a „intelectualmente falitilor” – segment in care Lordon va intruni adeziunea multora, dispusi sa-si explice criza prin malversatii ale nespecialistilor, ale borfasilor de la nivel inalt. Ca ins care demasca impostura, prostia, gavareala fara sens, Lordon se inscrie in logica „populara”, alergica la neghiobi si hoti. Mai greu ii va fi sa-si sustina partea a doua a Descalificatilor, miza dificila a textului sau (inghesuita poate tocmai de aceea intr-un sfert de coloana). Aceea unde aminteste si cateva dintre rateurile oraculare ale specialistilor autentici – deci nu ale impostorilor si amatorilor de rating. Daca Elie Cohen nu e chiar genul „economistului academic”, iar elucubratiile sale pot fi explicate prin lipsa de habar, ce ne facem insa cu primul economist tanar al Frantei, David Thesmar, si cu „acolitul sau”, Augustin Landier, laureati ai unui premiu bine cotat in domeniu, al Cercului economistilor francezi, care postau in vara lui 2007: „Mega-crahul nu va avea loc … sa fim seriosi: [interventia statului] va fi minora si fara efect asupra economiei reale”. In aceste conditii, cand habarul specialistilor e la fel de mare ca al impostorilor, nu mai e nicio piedica in a-i vedea pe impostori specialisti si viceversa.

 

Apropo: semnatarul articolului, Frédéric Lordon, este „economist” si autor al volumului Jusqu’à quand? Pour en finir avec les crises financières (Pana cand? Sa terminam cu crizele financiare), publicat, evident, nu inainte de 2008. D-sa n-a avut timp sa faca profetii.