La inceput am urmarit cu un oarecare amuzament polemica editorilor lui B. Fundoianu (Mihai Sora si Mircea Martin) pe marginea drepturilor de editare. De fapt, la inceput de tot am urmarit preliminariile polemicii, cu o oarecare neintelegere: nu intelegeam de ce Mihai Sora si Luiza Palanciuc publica in Observator cultural ca inedite in limba româna texte deja traduse (eminent) din frantuzeste de Ion Pop, in editia lui Mircea Martin din 2004.

 

Dar, dupa aceea, cum ziceam, am tratat ca divertisment polemica Sora-Martin, zicându-mi ca totul va fi spre binele lui Fundoianu: the more we are together, the happier we shall be, nu?

 

Orice apetit pentru distractie mi-a disparut dupa ce am citit interviul aiuritor pe care Mihai Sora i-l acorda lui Nicolae Prepeliceanu (un intervievator impardonabil de pasiv fata de prapastiile turnate de dl Sora) in Viata Româneasca:

 

„… nu ezit sa-l numesc spe Mircea Martin criminalul lui Fondane. În nici un caz editorul lui. Criminalitatea aceasta n-am intâlnit-o nici macar la cenzorii inculti, rau-voitori, ticalosi de pe vremea comunismului.”

Lucrurile si tonul au ajuns, in partea lui Mihai Sora, mult prea departe. Ceea ce dl Sora nu vede sau nu intelege e ca in acest punct al discutiei ceea ce domnia sa pretinde ca face pentru Fundoianu devine irelevant: Fundoianu este pur si simplu un pret prea mare platit dreptului de a o lua pe aratura. La urma urmei, nu e vina nimanui ca dl Sora si-a descoperit abia la 90 de ani vocatia de editor al lui Fundoianu. Cu tot respectul pentru viata lui Mihai Sora, de la un punct incolo vârsta nu mai este un alibi.