Ajunsa la numarul 12, revista Sci-Fi Magazin trage oblonul. Pacat. Fara sa fie neaparat de top ca produs final, a fost de top ca bune intentii; eu unul mi-am cumparat toate numerele.

„Motivul este lipsa de succes la public”, suna anuntul oficial.

 

Complementar lui, directorul revistei, George Lazar, incearca in editorialul Intoarcea la magie sa construiasca o explicatie dincolo de cifre si marketing.

Si anume:

 

„Nu mai exista SF pentru simplul motiv ca SF-ul s-a strecurat demult si pe nesimtite in realitate. Nu mai impresioneaza pe nimeni gaurile negre si quasarii, deveniti decoruri pentru filmele low budget, dupa cum calatoria cu o astronava sau turismul spatial au devenit deja, daca nu chiar cotidiene, fapte care s-au intamplat si se intampla. Mai mult, chiar daca soldatii au impus secretul asupra laserelor orbitale, ceea ce s-a aflat despre Razboiul stelelor – la initiativa militara americana ma refer – a depasit povestile SF.

Exista un nivel pana la care noi, ca oameni, putem accepta noul. Dupa care se banalizeaza … . Eu cred ca in acest moment am ajuns la saturatie. … realitatea a luat-o inaintea imaginatiei, ceea ce e un paradox, pentru ca si realitatea a trebuit mai intai imaginata.”

 

Concluzia este ca

„Salvarea ar putea sa vina de la fantastic. De la magie. … Magia inca ne place. Inca ne ajuta sa ne pastram vie imaginatia.”  

  

Imi permit sa fac, pe marginea textului dlui Lazar, cateva observatii, nu neaparat conflictuale cu ce a spus d-sa.

 

(i) SF-ul nu este reductibil la prospectarea viitorului & a tehnologiilor acestuia. Poate la fel de bine sa se ocupe de trecut si de tehnologii retro –vezi steampunkul Sau de prezent. Cata tehnologie este in Philip K. Dick? Si, mai ales, cat de relevanta este ea?

(ii) de asemenea, SF nu poate fi redus la partea pitoreasca de agentie de turism de unde cumperi bilet pentru o geografie nonterestra. Ar fi ca si cum am reduce literatura la asa-zisa literatura exotica.

(iii) principala problema a SF-ului e ca cyberpunk-ul a fost ultima infuzie (conceptuala/ terminologica/ tematica/ stilistica/ de viziune) prin care a trecut. Or, asta s-a intamplat acum 25  de ani.

(iv) de la William Gibson nu a mai aparut un autor mare (mare in sens paradigmatic)

(v) media SF-ului scris in ultimul timp (afara, nu in Ro) e destul de nisata, prafuita si mediocra. In materie de poveste, SF-ul a pierdut in mod clar lupta cu fantasy-ul.

(vi) genul SF nu a cunoscut in ultimul timp (ultimele doua decenii) un mare bestseller, cu penetrare in mainstream. Or, acest lucru este esential: uitati-va doar ce rol a jucat Harry Potter in favoarea fantasy-ului (inclusiv in sensul ca a introdus fantasy-ul in cinema; iar in materie de moda cinema-ul este dictatorul absolut).

(vii) fantasy-ul este mai putin solicitant intelectual decat SF-ul

(viii) fantasy-ul are avantajul de a domina nisa literaturii pentru copii (pe unde, in peisajul ditorial actual, circula sume uriase). Or, dintotdeauna, literatura pentru copii a exportat marfa literaturii pentru adulti.

(ix) fantasy-ul asigura Cinemaului & literaturii (si, implicit, consumatorului de azi) un stoc din acea inocenta pe care acestia a cheltuit-o de mult. Fantasy-ul asigura povestilor un alt fel de gravitatie; asigura cliseelor un alt fel de ventilare, de libertate. Ganditi-va doar la unul dintre cliseele cele mai corupte: razboiul. Pana si Holywoodul a obosit sa il stoarca de eroism si de sublim. In timp ce intr-un fantasy razboiul mai poate inca semnifica lupta dintre bine si rau. S.a.m.d.

(x) in ce priveste Ro: din 90 incoace, autorii romani buni activi de SF se numara pe degetele de la o mana: Danut Ungureanu, Sebastian A Corn, Ovidiu Bufnila, Liviu Radu. Ultimul venit in club este George Lazar insusi, cu romanul America One. Poate ca mai pot fi adaugate cateva (2-3) nume. Totusi, nu e cam putin?

  

P.S. Ce zice dl Lazar in legatura cu Razboiul Stelelor, mega-investitia administratiei Reagan intr-o tehnologie next gen (crearea unui superscut ce ar fi asigurat Statelor Unite protectia absoluta in fata oricarui atac), este doar partial corect. Programul a existat, nu si rezultatele.

„Razboiul Stelelor” a papat, in zece ani, 30 de miliarde de dolari; dar superarma era o aiureala stintifica si n-ar fi putut fi obtinuta nici pana la pastele cailor. „Creierul” proiectului era un ametit care ar fi facut cariera ca autor SF, dar altfel un naiv de-a binelea in campul stiintei. Cum de nu s-a prins nimeni? Simplu: programul fiind supersecret, oamenii de stiinta care i-ar fi putut arata gaunosenia nu avusesera acces la el. Pentru mai multe detalii, recomand cartea lui Robert Park, Stiinta Voodoo. Drumul de la prostie la frauda (traducere de Nicolae Angelescu, cuvint inainte de Gheorghe Stratan, Editura Humanitas, 2006).