Deosebit de chestiunile cu aspect de recenzie citite de mine prin presa frantuzeasca a momentului apropo de cel mai nou roman al lui Pynchon, iata in La Quinzaine littéraire (numarul din 15 – 30 septembrie) un material pe trei pagini care tinteste ceva mai mult decat si-au propus alte publicatii. O contextualizare a recentului Contre-jour [Against the Day] in interioarele universului pynchonian. Autorul, Philippe Jawkorski pare sa fi citit mai mult Pynchon decat omologii sai de pe la alte reviste si pare sa fie dispus chiar sa ridice nivelul dincolo de temperatura comuna la care se discuta Pynchon, „mascarada”, „carnavalesc”, „burlesc”, „grimasant”, „Babel”, „virtuozitate verbala”, „policentrare”, „paramorfoscop” s. a. Monsieur Jawkorski indrazneste chiar sa declare limitele satisfactiei sale cand e vorba de Pynchon, chiar daca o face in tonul unor nelinisti mai vechi de treizeci de ani. Ma limitez si eu la a le reproduce:

Contre-jour e distractiv si catchy – „dar nu tot timpul”! „Intre doua transe pontoase, la inceput timida, apoi din ce in ce mai sigura, iata vine intrebarea: ce-a vrut sa faca, domne, Pynchon? In fond si la urma urmei, «postmodernismul» poate sa te prinda (daca tot tinem la etichete, desi Pynchon e un scriitor mare dincolo de etichete), dar nu poti sa te multumesti tot timpul cu bravuri metafictionale, mai vine si nevoia de putin «continut» (cum ziceam altadata), de putin sens pentru noi, amaratii de jos. Unde e deci, scriitorul, cu proiectul sau cat de cat transparent, inapoia carui personaj, in ce raport e cu cititorul? Degeaba intreb, cautare vana la Pynchon. Niciun personaj nu pare sa «poarte» mesajul autorului…”