Gilles Lipovetsky si Jean Serroy, Ecranul global. Cultura, mass-media si cinema in epoca hipermoderna, traducere de Mihai Ungurean, Editura Polirom, 2008, 328 pagini, 32,95 lei

 

Editia originala e din 2007, deci suntem in perioada hiper a lui Lipovetsky. Omul lucreaza pe sablonul „cuvantul si sistemul”. Dati-i un cuvant si va face o carte din el, in care realitatea cedeaza irevocabil, capitol dupa capitol, penetrarii conceptuale a ganditorului. Realitatea nu are nici o sansa in fata lui Lipovetsky, mai ales ca acesta, versatil, nu uita sa schimbe cand moda i-o cere vechile cuvinte de succes cu viitoarele cuvinte de succes. Ultimul lui cuvant e hiper, de la hipemarket: hipermodernitatea, hipercinematograful, toate conceptele si realitatile se indoaie si se supun in fata baghetei magice.

 

Fiind vorba, aici, de cinema, platoul de gandire s-a pregatit dupa ultimele tendinte. Michael Bay a coborat durata medie a planurilor la doua secunde? Nu-i nimic, asa face si Lipovetsky. Trei, patru, cinci, sase filme pe pagina, fara a mai reveni decat prea rar asupra vreunui titlu: inmultiti cu numarul paginilor si veti obtine o orgie de referinte fuserite. In cinemateca lui Gilles se lucreaza in viteza MTv: nu e timp de palavre.

Altceva: metoda. „Stilul cinema a invadat lumea”, observa Lipovetsky & co. Godard, in A bout de souffle, unde Belmondo il imita pe Bogart pana in clipa mortii, a vazut totul. Descriind deci cinema-ul, descrii lumea. Povestesti pe scurt un film, ai rezolvat (in sensul ca l-ai descris) un aspect al lumii de azi. Povestesti o suta, deja esti departe, gnoseologic vorbind. Ganditi-va doar cat de departe ajunge Lipovetsky povestind o mie, sau mai mult de o mie.

La sfarsit, isi prezinta cu tupeu concluziile, perfect cadrabile cu mediul glossy al gandirii contemporane:

„Suntem nu atat la ora proletarizarii consumatorului si a pulverizarii existentelor singulare, cat la cea a artializarii generalizate a gesturilor si a modurilor de existenta. … Universul ecranic i-a adus omului hipermodern nu atat, asa cum se afirma prea adesea, domnia alienarii totale, cat o capacitate noua de distantare critica, de detasare ironica, de judecata si de dorinte estetice. Singularizarea a obtinut prin aceasta mai mult decat miscarea gregara a valurilor.”