Alain Badiou, Sfantul Pavel. Intemeierea universalismului, Editura Tact, traducere de Andreea Lazar, 2008, 132 pagini, 29 lei

  

Va recomand o carte amuzanta. Tres funny. Alain Badiou, Sfantul Pavel. Intemeierea universalismului.

Badiou il citeste pe Pavel ca pe Lenin sau pe Mao! Ati citit ceva mai viagrant de la Sioran, care il declara pe fostul ciomagar, viitorul apostol – „agent electoral”?

 

Care sunt problemele lui Badiou? Ce-l face sa scrie cartea asta? Sa vedem. Comunismul a cazut. Ceva mai actual? Da: globalizarea reusit. E rau? Nu. De ce? Pentru ca a spus-o Marx („o predictie geniala” – una dintre ele): „lumea in sfarsit configurata, dar ca piata, ca piata mondiala.”

„Aceasta articulare este constrangatoare in raport cu orice proces de adevar. Ea este in constitutia sa organica fara adevar.”, spune Badiou, pentru care toata voga leftista a subansamblurilor (gen lupta minoritatilor pentru parohia lor) face jocul capitalului. „Aceste enunturi minoritare sunt propriu-zis barbare”, in sensul grecesc al cuvantului, sens care echivaleaza faptul e a fi grec cu universalitatea, mai mult, cu existenta, si restul cu barbaria. Capitalul tine aceste grupuri – care nu pot aspira la conditia de centralitate – pe tusa: le face sa se tina singure pe tusa. Mai mult, le transforma in produse, in marfuri care augmenteaza minciuna diversitatii pietii. Le formalizeaza in marea fictiune a „abstractiunii monetare capitaliste”.

Deci aceasta articulare este fara adevar, spune Badiou. Ce este adevarul? Here comes Paul. Si aici incepe sa nu-mi mai placa Alain.

Ceea ce face el e in esenta ceea ce facea Sienkiewicz acum 100 de ani cand isi scria trilogia istorica: convoca istoria pentru a imbarbata inimile prezentului. Cum o convoca? Simplu: cum voia el.

 

Pavel este pentru Badiou un nettoyeur. Ce il pune Badiou sa faca, printre altele? Iaca: sa lichideze, pentru uzul contemporanilor nostri, aceasta trista moda a memoriei. Prea mult Gulag (chiar daca astfel se pierde Holocaustul; dar poate fi dezgropat oricand dupa ce Gulagul a fost uitat in cimitir). „Pavel… nu crede ca este cu putinta sa existe un «adevar istoric». Sau mai curand, nu crede ca adevarul tine de istorie, de marturie sau de memorie.” Limpede? Clar. „Un apostol nu este nici un martor al faptelor, nici o memorie. Intr-un timp in care suntem chemati din toate partile la „memorie”, ca paznica a sensului, si la constiinta istorica drept substitut al politici, forta pozitiei lui Pavel nu avea cum sa ne scape.”, pune sare pe rana Badiou. Pentru ca totul sa fie cristal.

 

Sigur, toata afacerea are cateva aspecte jenante pentru un stangist. Invierea lui Cristos: iata unul dintre ele. Ce cauta un ateu – cum Badiou vrea sa fim siguri inca din Prolog – in zona asta? Omul se scuza cum poate. „La urma urmei, invierea nu este decat o asertiune mitologica. … Cezura paulina se refere in realitate la conditiile formale.” Cafea fara cafeina. Dulciuri no sugar. Tigari fara cancer. Isus fara Isus.

 

Oricum, istoria ne invata ca revolutia mai curand survine decat urmeaza unei pregatiri a ei. Revolutionarul de top e cel care stie cand sa isi faca siesta in Elvetia si cand sa sara in tren.

Problema cea mai mare a marxismului nu e cum se savarseste o revolutie, ci: ce facem dupa aia? Problema nu e Marx, poate nici Lenin, e Stalin. Iata o problema de studiat adevarata: papa Borgia si de altfel tot ce vine dupa Pavel si transforma toata povestea intr-un balci dogmatic. La ce foloseste ca Pavel omoara Legea? E o simpla lichidare a elementului etnic din ea: Legea va reveni mai puternica. Intoarcerea refulatului e un truc care reuseste intotdeauna.

 

Deci, de ce are Badiou nevoie de Pavel?

In fond, ce vrea mai nou stanga? Sa schimbe lumea? Nu mai vrea asta. Sa o constientizeze. Stanga e acum mai mult budhista decat crestina.

Badiou nu face decat sa faca jocurile antimarxistilor care reduc pe Marx la isteria profetilor. Daca s-a tot vorbit de sursele religioase ale marxismului, Badiou nu contrariaza aceste vorbe; dimpotriva, le confirma.

 

Sunt foarte clare mecanismele de definire („adevarul este un proces si nu o iluminare”, „este cu totul subiectiv (este de ordinul unei marturisiri care atesta o convingere cu privire la eveniment)”) si de publicitare a adevarului la Pavel – Badiou se descurca minunat aici. Dar care este intemeierea adevarului? Daca tema lui Badiou nu este Pavel, ci marxismul, iar lectura este alegorica (si este: cartea are un fund dublu: partea vizibila e o fantasma, partea reala e ceea ce e dincolo de oglinda), care este atunci in naratiunea marxista corespondentul drumului Damascului? Faptul ca Pavel este un excelent PR nu escamoteaza conditiile in care a primit jobul de PR: printr-o actiune verticala. Nu suficienta, capisco, dar necesara si verticala.

S-ar putea scrie de altfel o carte corporatista despre actiunea lui Pavel. Multinationalele nu fac in principiu altceva decat sa anuleze Legea si sa si-o promoveze pe a lor (universalista, uniformizatoare si pacificatoare – vezi legea conform careia intre doua tari care detin franciza McDonald’s nu vor porni conflicte). Ca lucrurile au un mic aspect comercial si ca multiationalele vand hamburgheri in loc de mantuire, care e problema?

Cum ajunge un marxist la adevar, in conditiile in care acest adevar nu se gaseste in gradina, dupa cateva prospectiuni sumare? Care este sursa adevarului? Exterioara? Nu: in exterior este Legea care trebuie depasita. In interior? They call it schizofrenia. 

Daca „subiectul crestin [marxist] nu preexista evenimentului pe care il marturiseste (Invierea lui Cristos [lupta de clasa])”, care e tragaciul care il scoate afara? Pana si Neo are nevoie de o pilula, nu?

Ei bine, raspunsul lui Badiou  - in cheia cartii – este ca pentru a fi marxist ai nevoie de o revelatie verticala de tip religios.

Asta ma scoate din minti.

Originea inspirata a crestinismului determina originea inspirata a marxismului. Credeam ca cred intr-o chestie stiintifica sau macar laica; dupa Badiou, intre mine si unul care are viziuni in plin camp nu e nici o diferenta.

 

Comunisti din toate tarile, uniti-va si nu-l mai lasati pe Badiou sa bata campii!