Daniel Cristea-Enache a scris un text despre bloggeri pentru Suplimentul de cultura, in care este suficient de dragut sa se refere si la mine. Cum a avut amabilitatea sa-mi trimita scrierea in avanpremiera, ii raspund in acelasi fel. (Cei care vor vrea sa-i aprofundeze lectura gasesc SdC-ul pe net la sfarsitul saptamanii in curs).

 

Pe scurt, Daniel se confeseaza (cuvant cheie in continuare: tineti-l minte!) ca il „amuza felul in care unii bloggeri isi pun poalele-n cap, aducind in spatiul public tot ce au mai facut ei pe-acasa.” Si da trei exemple, dintre care primul ma priveste direct (al doilea, al unui neigienic oarecare, ma priveste doar indirect, ca gen de context neflatant – mai mult, jignitor – la care Daniel m-a asortat :D ). „Un blogger proaspat”, zice Daniel, „care imi e si prieten (si un tip extrem de inteligent), povestea deunazi ce film de groaza a vazut el la orele tirzii ale noptii si cum, dupa aceea, auzea apa trecind prin conducte.”

 

Din context, deduc ca textul pe care l-am postat acum cateva zile despre filmele de groaza ar fi un fel de a-mi „pune poalele in cap”. As deveni, prin urmare, ilustrativ pentru o intreaga categorie in care nu aveam habar ca fac parte: „Dincolo de faptul ca unii dintre acesti oameni n-au notiunea de intimitate (ce intimitate mai este aceea pe care o pui la dispozitia tuturor?), ei nu filtreaza nimic din ce li se intimpla. Ori ca totul li se pare la fel de important, ori ca sint niste exhibitionisti infantili, la ani-lumina de adevaratii perversi, e clar ca au o problema de raportare.”

O categorie din care Daniel, conform propriilor observatii, sigur nu face parte. „Poate ar trebui sa postez si eu pe blogul personal”, noteaza el sfichiuitor, „cum m-am certat alaltaieri cu un vecin oligofren pentru un loc de parcare si cum mi-am mutat masina noua, de frica sa nu iasa noaptea sa mi-o zgirie. Sau cum mi-am luat, cind am iesit in oras, nu perechea de adidasi maro, cam murdara, ci pantofii aceia cumparati dintr-un magazin din Brasov, si care parca se potriveau si mai bine cu pantalonii proaspat spalati.”

 

Partea amuzanta a intregii tarasenii nu e insa ca eu fac parte dintr-o categorie din care nu stiam ca fac parte: partea amuzanta e ca  Daniel insusi face parte din categoria pe care o dezaproba, a bloggerilor confesivi.

Pentru ca, da, Daniel are blog, si inca unul personal, nu unul gen http://revistacultura.ro/blog/, si pe acest blog posteaza si altceva decat cronici literare intre 9 mii si 20 de mii de semne.

 

Cateva spicuiri din blogul personal al lui Daniel Cristea-Enache:

 

N-am mai postat aici de anul trecut, din noiembrie! Rusinica, de trei ori rusinica, halal blogger… Adevarul e ca am avut foarte multe pe cap. Iar apoi au venit Sarbatorile, iar apoi mi s-a bulit computerul. Internetul de-acasa e mort de vreo zece zile, interval in care ura mea impotriva baietilor de la cablu a crescut constant. (4 ianuarie 2008)

 

Am niste zile foarte pline, ca de fiecare data inainte de Tirgul de Carte.

Am atitea de facut, incit am si uitat de entorsa care, totusi, n-a fost prea grava. Si mi-a oferit ocazia de a aparea la diferite lansari intr-o costumatie mai lejera, adica in adidasi. (16 mai 2007)

 

Dupa un picnic

…la Mogosoaia, cu clasa lui Matei, cu bucate alese si o partida de fotbal indracit, in care am calcat intr-o groapa si-am facut o entorsa de toata frumusetea, de stau acum aproape imobilizat… (6 mai 2007)

 

De la Iasi…

…la Bucuresti am facut exact cat am facut si de la Bucuresti la Iasi, adica aproape sase ore.

Diferenta a fost ca erau nu-stiu-cate radare prin satele moldovenesti; si ca in spatele nostru, cu un deplin cinism, cei doi importanti scriitori romani contemporani (Ioan Es. Pop si Horia Garbea) beau bere rece si buna. Tuborg-ul li s-a parut dulce si le-a stat in gat, dupa care, milos, m-am oprit la o benzinarie sa-si improspateze mini-barul.

Ne-am simtit excelent la Iasi. (22 aprilie 2007)

 

Si, in fine:

 

Sunt fericit fiindca ieri noapte amicul meu Nicu Ilie mi-a reparat computerul de acasa.

8 tulpini de virusi, dintre care unul extrem de indaratnic, plus actiunea distrugatoare a unui fulger din timpul celebrei furtuni, care mi-a ars vreo doua componente importante.

Merita sa mai povestesc pe scurt urmatoarea intimplare, care defineste perfect lipsa mea totala de orientare in Bucuresti. In seara cu furtuna, ducindu-l pe Nicu acasa, undeva in Colentina, la intoarcere am luat-o gresit, ceea ce n-ar fi iesit din tipare. Dar haios e ca mi-am dat seama ca nu sunt pe drumul cel bun cind am ajuns in… Voluntari

Intoarcerea a fost deci glorioasa. Dar stiti ca din Voluntari si pina la Piata Victoriei se muncea neintrerupt, la 12.00 noaptea, la carosabil, sine de tramvai, borduri etc.? Totul, pe o ploaie in rafale.

M-am simtit ca intr-un film horror prost. (19 iulie 2007)