Stieg Larsson, Barbati care urasc femeile, traducere de Elena-Maria Morogan, Editura Trei, 2008, 678 pagini, 45 lei

 

Am vrut cartea de cum am citit despre ea pe la francezi (care s-au tavalit cel mai temeinic-admirativ). I-am facut un fel de prezentare in Cultura, prin aprilie; ma intrebam cu acel prilej care editura din Ro o sa sara in schema, dezolat ca nu gasisem traducerea in niciuna din cele doua librarii engleze din Bucuresti (in cele zero librarii frantuzesti n-am incercat). Pana la urma a fost Editura Trei, si inca (super!) cu o traducere din suedeza, nu prin intermediar.

 

Stieg Larsson (1954-2004) a fost un jurnalist suedez de stanga (reporter de razboi in Africa, redactor-sef al revistei „Expo” s.a.). A murit (infarct) la scurt timp dupa ce predase trilogia Millenium unui editor. Cartea a aparut postum si a avut un succes urias in Suedia, fiind rapid exportata. In Franta primele doua volume au aparut in 2006 (ultimul in 2007); in UK/ SUA a iesit doar primul volum, la inceputul lui 2008, restul urmand sa apara in 2009 si 2010.

 

Nu am citit mare lucru din literatura suedeza, desi presupun ca nu sunt singurul marcat in copilarie de Selma Lagerlof cu Nils Holgersson al ei. Dar, intamplator, ultimele doua carti din tara lui Ibrahimovic pe care mi le-am injectat (asta a lui Larsson si Gentlemeni de Klas Östergren) nu doar ca mi-au placut foarte mult, dar si seamana intre ele prin cateva subteme– de pilda prin obsesia pentru prelungirile postbelice ale fascismului importat din Germania lui Hitler.

 

Personajul principal al trilogiei Millenium este cuplul Michael Blomkvist-Lisbeth Salander (cu o chimie pe care nu am mai vazut-o de la Ultimul ritual al islandezei Yrsa Sigurdardottir; romanul e tradus la Humanitas si il recomand atat fanilor genului mistery, cat si celor care au timp de pierdut intr-un fel agreabil). El e redactor-sef al revistei stangiste Millenium, specializate in demascarea escrocheriilor din economia suedeza. Ea e o post-adolescenta anorexica cu oaresce probleme psihice si sociale si cu super-skill-uri in chestiuni de hackereala; lucreaza pentru o agentie de investigatii. Michael e angajat de Henrik Venger, fost director al unui mare concern industrial, acum batran si retras din prim-plan, sa rezolve un mister vechi de 30 de ani. Cam asta e premisa primului volum; trebuie spus ca sfarsitul nu e unul de tip cliffhanger, adica nu lasa povestea in pom. Volumele urmatoare vor propune alte ploturi, cu aceeasi distributie centrala (Michael+Lisbeth).

 

Oferind o experienta foarte intensa dpdv al imersiunii & suspansului, Barbati care urasc femeile are si cateva faze de ideologie aplicata care pot enerva sau amuza – depinde dupa facultati.

Dintre cliseele stangii combatante il amintesc pe acela care echivaleaza calitatea de mare industrias cu cea de mare ticalos. Si nu e vorba ca marele industrias e ticalos doar in regimul afacerilor (fraudeaza etc): ci e cu necesitate ticalos si in zona moralitatii particulare (se poarta urat cu femeile). In cel mai bun caz, marele industrias are afaceri curate si un beci de tortura.

 

Apoi, discursuri de felul urmatorului, care distinge natura „naturala” a productiei concrete de bunuri de natura corupta a speculatiei financiare (dialectica aminteste de distintia boier-ciocoi din Ciocoii vechi si noi ai lui Filimon”):  „Trebuie sa faci deosebire intre doua lucruri – economia suedeza si piata bursei suedeze. Economia suedeza este suma tuturor produselor si serviciilor care se realizeaza in aceasta tara, in fiecare zi. Sunt telefoanele de la Eriksson, automobilele de la Volvo, gainile de la Scan si transporturile, din Kiruna pana la Skovde. Ele sunt economia suedeza, si aceasta este exact la fel de puternica ori de slaba cum a fost cu o saptamana in urma. … Bursa este cu totul altceva. Acolo nu exista nici o economie si nici o productie de bunuri si servicii. Acolo sunt doar fantezii, in care de la ora la ora se decide ca o anumita fimra valoreaza atatea miliarde mai mult sau mai putin. Aceasta nu are nimic de a face cu realitatea sau cu economia suedeza.”

 

In mod clar, Larsson se proiecteaza in Michael Blomkvist. Pe cale de consecinta, ii injecteaza cateva evergreenuri ale fantasmelor masculine: toate tipele devin brusc atente cand Michael intra in decor si sunt dispuse sa il imparta inginereste. Il surprinde amanta in pat cu o alta? No problem: reactia ei e sa se simta rusinata ca a dat buzna. Apoi fetele stau impreuna la o cafea etc.

 

Si o faza care m-a ofticat: Michael si Lisbeth au notebook-uri Apple (probabil pe principiul ca a fi elitisti ca aia de la Apple e mai putin rau decat a fi corporatisti monopolisti ca aia de la Microsoft), in timp ce bad guy-ul are Dell (bai, d-ala am si eu, ca MacBook-ul nu-ti ruleaza nici Spider Solitaire, ce sa mai zic de Gothic 3).