Sari la conținut

Idea/ arta+societate

 

Numarul 47 din 2015 al revistei clujene Idea/ arta+societate, una dintre putinele publicatii romanesti cu alura si substanta internationale, specializata in fenomenologia Europei Centrale si de Est, se deschide cu un grupaj de texte si interviuri interesate de felul in care exegeti romani si maghiari (János Sugár, Miklós Erhardt, Csaba Nemes, Raluca Voinea, Tímea Bakk-Dávid s.a.) imagineaza raportul dintre arta contemporana, pe de o parte, si contextul social-politic, critica sau disidenta, pe de alta parte, si se incheie cu un pachet tematic intitulat Pedagogia cazului grec. Un text semnat de Ovidiu }ichindeleanu si alte patru ale lui Panagiotis Sotiris (unul in colaborare cu Despina Koutsoumba), reprezentand versiuni complete ale unor conferinte organizate de stanga internationala din 2013 pana in 2015, descriu o lucida hermeneutica a inca nerezolvatei crize din Grecia, speculand chestiuni de strategie, organizare, noi mize ale stangii etc., intr-o viziune asupra filosofiei „ca praxis politic“ si a coborarii teoriei la realitate.

N-ar fi multe de modificat in verdictul dat de Sotiris in 2013, plecand de la cazul Greciei: „In multe privinte, Grecia a ajuns la nivelul definitiei gramsciene a crizei organice sau la o criza de hegemonie, cu clase sociale detasate de partidele lor, mobilizare politica sporita si o criza a reprezentarii parlamentare care poate explica si cotitura autoritara catre guverne de «unitate nationala», inlesnita de dorinta UE de a impune o conditie de suveranitate limitata. Pe langa formele deschise ale crizei politice, asa cum e traita ea in Grecia, exista semne ale unei distante tot mai mari intre cetateni si UE si guvernele nationale deopotriva, in intreaga Europa. Pentru a inrautati si mai mult lucrurile, elitele politice europene actioneaza ignorand cu totul faptul ca politica nu poate fi un fel de «pilot automat» al impunerii autoritare de masuri luate din manualele neoliberale si al incercarilor de a forta un «consens» ignorand echilibrul efectiv al fortelor. Aceasta tactica nu poate decat sa exacerbeze o criza de legitimitate. Forma «postdemocratica» si «post hegemonica» a guvernarii neoliberale ar putea parea cea mai buna modalitate pentru «ingineria sociala» neoliberala, dar, in realitate, ea deschide calea pentru explozii sociale si o criza politica deschisa.“