Archive for iulie, 2015:

Succes mare, viata ratata

 

Teatrul Evreiesc de Stat anunta o alta premiera, Baiatul din Brooklyn, de Donald Margulies, in regia lui Cristi Juncu si scenografia lui Vladimir Turturica. Un romancier are in sfârsit succes cu romanul sau autobiografic, dar exact când cariera lui e pe val, casatoria, prietenii si sanatatea tatalui sau intra vertiginos in declin. Piesa prezinta cariera scriitorului Eric Weiss, al carui roman autobiografic devine bestseller, in timp ce viata sa personala e compromisa. Sotia il paraseste, tatal bolnav este internat in spital, prietenul lui din copilarie crede ca l-a tradat. O privire amuzanta si emotionanta asupra familiei, prietenilor si a succesului. O piesa inteligenta, provocatoare, care atinge resorturile intime ale fiecaruia, demonstrând stiinta dramaturgului american in a descifra psihologia relatiilor.

Din distributie fac parte Tudor Aaron Istodor, Andrei Finti, Marius Calugarita, Raluca Aprodu, Mihaela Velicu, Natalie Ester si Cezar Grumazescu

Dupa flower power

 

Ultima premiera a Teatrului National din Timisoara este Intim de Patrick Marber, in regia lui Peter Kerek. O poveste despre atractie si respingere, despre oameni care incearca sa se implineasca nu in interiorul cuplului, ci in virtual, care se impiedica de propria senzualitate si de drogurile la care apeleaza pentru a se simti vii. Vorbind despre fuga de realitate, spectacolul aduce in discutie un subiect care, desi incomod, trebuie abordat cu sinceritate. Adultii anilor ‘80-’90 formeaza, dupa explozia flower power, o societate noua. Rastoarna toate valorile parintilor, intregul esafodaj pe care il presupune exteriorizarea sentimentelor, traiul laolalta de tip ashram sau kibbutz. Ei se inchid intr-un sistem in care a fi office sau bussiness inseamna, in primul rând, a fi circumscris unui tip de conduita comuna in care implinirea nu e reala, ci se regaseste doar in spatiul virtual. Distributia ii reuneste pe actorii Nationalului timisorean Claudia Ieremia, Victor Manovici, Ana Munteanu si Colin Buzoianu, carora li se alatura muzicianul Sebastian Hamburger, care cânta live la tobe. Scenografia este semna

Tugulea, un erou printre supereroi

 

„Superman, Batman, Spiderman: toti au in comun nu doar eroismul, ci si faptul ca figurile lor au devenit celebre datorita unor artisti talentati. De ce nu am avea si eroi autohtoni printre ei?“ Avem! Editura Casa Radio l-a lansat. Tugulea, este un roman grafic de Alexandru Ciubotariu dupa o dramatizare de Grigore Bajenaru. Scenariul radiofonic integrat in BD prelucreaza basmul lui Petre Ispirescu, Tugulea, fiul unchiasului si al matusei, din volumul Legende sau basmele românilor (1872). Albumul contine un CD cu inregistrarea Radio România din 1964. Din distributie fac parte: Alexandru Matei, George Oancea, Jeni Moruzan, Stefan Mihailescu-Braila, Horia Caciulescu. Trailer: „Tugulea pare inrudit cu Harap Alb. Fiul cel mic al unui mos si al unei babe, Tugulea, desi e istet si curajos, are o mare problema: la nastere, Zmeoaica pamântului i-a furat vinele de la picioare. Drept care numai calare se simte in largul lui. Visul ciudat pe care il are intr-o noapte – cu o zâna frumoasa si buna care ii da un chimiras fermecat – ii schimba radical viata si declanseaza un sir lung de peripetii. Nota bene: fata de imparat cucerita cu greu nu lipseste din poveste.“

Michel Houellebecq, Supunere

Citind Supunere dupa zeci de cronici dedicate lui am avut un puternic sentiment de déjà lu. Cam tot ce era de spus s-a spus deja, asa ca reflexele mele de cititor nu puteau decât sa maimutareasca – adica sa repete – observatiile celor care au scris deja despre Supunere. Cu atât mai mult cu cât nu este un roman covârsitor de complex cum fusese Particulele elementare. Totusi, Houellebecq nu se afla in punctul cel mai de jos al mediocritatii in care a intrat dupa acea timpurie capodopera. Romanul cuprinde câteva pagini agreabile despre viata universitara franceza, desi MH, fara studii superioare, sustine ca nu o cunoaste decât indirect, din povestile altora. Apoi, Houellebecq e un eseist ascutit pe teme precum consumerismul (Platforma), cultura populara (Posibilitatea unei insule), arta contemporana (Harta si teritoriul) si politica (acest Supunere); remarcile lui sunt mai usor de inghitit decât editorialele si eseurile care se scriu ici si acolo.

In ce priveste tema cartii – declansatorul intregului scandal si a hype-ului mediatic –, ce i se poate reprosa lui Houllebecq nu e anti-islamismul. Scriitorul a evoluat de la diatribele din Platforma la o pozitie mult mai intelegatoare – cel putin in limitele cinismului sau fundamental. I se poate reprosa insa, sau doar constata, ca distopia in care islamistii pun mâna pe putere in Franta lui 2022 si chiureteaza in scurt timp toata laicitatea, toata modernitatea, toata Revolutia Franceza, inlocuindu-le cu o societate patriarhala – toate acestea au un aspect de cosmar fluent, dar nu mai putin infantil. Distopia politica a lui Houellebecq e un joc cu caluti de lemn, in care toate lungimile realitatii au fost simplificate, reduse la versiuni caricaturizate.

Unul dintre meritele care nu trebuie trecute sub tacere este redescoperirea lui Huysmans. Poate ca editorii seriei La Pléiade vor lua sugestia lui Houellebecq in serios si vor reedita acest scriitor in colectia care se balaceste in ultimii ani intre literatori mediocri precum Drieu La Rochelle si alegeri pur si simplu scandaloase precum Jean d’Ormesson.

 

Michel Houellebecq, Supunere, traducere de Emanoil Marcu, Editura Humanitas, Bucuresti, 2015

 

Dmitri Miticov, Dmitri: genul cinic

 

Cu Efectul de pelicula si Numele meu e Dmitri (2010) sau cu Dmitri: uite viata (2012), Dmitri Miticov se detasa cu greu de stilul biografist-minimalist patentat de Sociu-Khasis. Odata cu Dmitri: genul cinic, volumul cel mai recent, tânarul poet ridica dintr-odata stacheta: aparent disparate, notatiile cotidiene se organizeaza de data asta intr-un scenariu dominat de concepte precum „etic“, „estetic“ sau „cinic“. Din aplicarea lor unor felii de viata nu rezulta insa nimic programatic sau strident, ci ironia melancolica a celui care mai cauta zone autentice si vii intr-o societate tot mai sterila si uniformizanta, in care „Trec ani si intr-o zi se intâmpla ceva extraordinar“.

 

Dmitri Miticov, Dmitri: genul cinic, Cartea Româneasca, Bucuresti, 2015, 56 p.