Archive for februarie, 2015:

Mi-aduc aminte…

 

Ultima premieră a Teatrului Naţional din Iaşi provoacă publicul cu premiera Variaţiuni pe modelul lui Kraepelin de Davide Carnevali, o reîntâlnire creativă fericită, ca de fiecare dată, a regizorului Alexandru Dabija şi a scenografului Dragoş Buhagiar, desăvârşită de jocul actorilor Călin Chirilă, Doru Aftanasiu, Ionuţ Cornilă, Radu Homiceanu. De la ce a plecat spectacolul mărturiseşte chiar regizorul Alexandru Dabija: „Mi-aduc aminte… Mi se pare firesc să încep ceva despre Alzheimer cu mi-aduc aminte… Eu mi-aduc aminte. Tu, nu. Mi-aduc aminte de un text care m-a fascinat acum mulţi ani. O piesă de teatru de David Mamet: Duck Variations. Doi bătrâni stau pe bancă, în parc, se uită la raţele de pe lac şi vorbesc. Am vrut să fac spectacol cu textul ăsta şi nu am putut… Actorii de o anumită vârstă cu care aş fi dorit să lucrez nu mai rezistau la cantitatea uriaşă de text şi la prea multele nuanţe care trebuiau respectate… Actorii care ar fi putut, tehnic, să joace erau prea tineri. Nu am reuşit să fac spectacolul. Am dat, de curând, peste textul lui Carnevali şi am revenit la entuziasmul de atunci. E un text foarte bun şi nu trebuie neapărat jucat de oameni foarte bătrâni. Bătrâneţea este o temă care mă bântuie de mic. În tinereţe eram fascinat de bătrâneţea extremă ca de un spectacol, nu ştiam de procesele degenerative, de Alzheimer. Acum sunt interesat de ce mi se întâmplă mie, de cum e cu omul când îmbătrâneşte. Am stat în ultimii ani în preajma şi printre tineri. Tinereţea nu este un merit, aşa cum bătrâneţea nu este o boală. E plin de tineri paralizaţi de neputinţă şi e plin de bătrâni proşti ca noaptea.”

Bienala Naţională de Arhitectură

 

În aceste zile se desfăşoară Bienala Naţională de Arhitectură organizată de Muzeul de Artă Cluj-Napoca în colaborare cu Uniunea Arhitecţilor din România, filiala Cluj. „Reunite sub tema Dilemele şi provocările spaţiului arhitectural (România 2013-2014), cele aproape 200 de proiecte selectate pentru a participa la bienală şi în cadrul expoziţiei de la Muzeul de Artă Cluj-Napoca se încadrează în următoarele secţiuni: arhitectura locuinţei, arhitectura dotărilor comunitare, tehnologie – inovaţie – sustenabilitate, arhitectura patrimoniului cultural, arhitectura spaţiului public şi publicaţii de arhitecturã. ş…ţ Bienala Naţională de Arhitectură interoghează prin discursul său expoziţional atât în privinţa elementelor de evoluţie a unui oraş, cât şi în privinţa modalităţilor prin care se decid acţiunile privitoare la dezvoltarea sa.“

O nouă librărie Cărtureşti

 

De curând s-a deschis în centrul vechi al capitalei o nouă librărie Cărtureşti – ceva, înţeleg din fotografii şi din descrieri, ce n-a mai văzut România. Citez dintr-un articol de Dinu Guţu publicat pe platforma CriticAtac: „are şase niveluri. Unul cu muzică şi filme. Altul carte şi dichis. Altul este organizat ca o galerie de artă contemporană <…>. La ultimul etaj, un bistro – pentru că lectura merge întotdeauna cu un vin bun, după cum ne îndeamnă şi posterele pop-art de vânzare la secţia artă <…>. Pe rafturi, puţine cărţi şi multe obiecte fetiş. Este ca un magazin universal cool, unde sigur găseşti un cadou pentru un apropiat. Aşezarea pe câteva niveluri îţi inspiră un mall în miniatură – un mall cultural de fiţe”.

Pe de altă parte, este notoriu că lanţul Cărtureşti, altfel inegalabil ca aparenţă, percepe comisioane de 55% (cerând chiar mai mult, din câte se aude) şi chiar în aceste condiţii amână sistematic plăţile către edituri (în special către cele mici, cele mai vulnerabile). Ceva îmi spune că investiţiile în noua librărie vor ascuţi noi ţepe în viitorul apropiat şi mediu.

Cosmin Borza, Marin Sorescu – singur printre canonici

Cosmin Borza, Marin Sorescu – singur printre canonici, Editura Art, Bucureşti, 2014

 

Volumul lui Cosmin Borza, Marin Sorescu – singur printre canonici, nu suferă de niciuna dintre „metehnele” debuturilor în critică. Nici supralicitarea subiectului, nici ataşamentul necondiţionat faţă de autorul monografiat nu-i stau în fire tânărului critic. În schimb, el reuşeşte să demonstreze, cât se poate de limpede, că „veriga lipsă” în evoluţia de la şaizecism la optzecism nu poate fi decât Marin Sorescu. Un demers de restaurare care depăşeşte, aşadar, „cazul” Sorescu şi soluţionează o problemă mai amplă a istoriei literare recente. Fapt deloc la îndemâna criticilor de azi, chiar mai experimentaţi decât Cosmin Borza.

 

Meir Shalev, Roman rusesc,

Meir Shalev, Roman rusesc, traducere Gheorghe Miletineanu, Colecţia Globus, Editura Univers

 

„La începutul secolului trecut, trei tineri de curând emigraţi din Ucraina şi stabiliţi în Palestina iubesc aceeaşi femeie. Împreună, cei patru întemeiază o comunitate, iar în jurul lor încep să se adune oameni şi poveşti, iubiri şi trădări. O iubită aşteptată jumătate de secol, un copac miraculos care dă fructe de soiuri diferite, un taur purtat pe umeri, un cimitir plin cu ambiţioşi, un aspirator primit din America, un măgar fermecat şi multe altele. Încetul cu încetul, se naşte o naţiune. Plină de imaginaţie, umor şi înţelegere a condiţiei umane, această poveste întinsă pe câteva generaţii respectă amănuntele istorice, adaugă o briză de fantezie, forfoteşte de personaje colorate, pline de hachiţe şi defecte, pune în discuţie idealuri sociale şi conflicte regionale, captivează, instruieşte, farmecă.

Meir Shalev (născut în 1948, în Galileea, Israel, într-o familie de intelectuali) este unul dintre cei mai iubiţi scriitori în ţara lui, iar Roman rusesc face parte din topul celor mai vândute cinci cărţi în Israel. Titlul este un omagiu adus tradiţiei literare de la care se revendică autorul. În 2014 a fost decorat în Franţa cu gradul de Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres.” (Editura Univers)

Artă decorativă persană

 

Biblioteca Academiei Române şi Ambasada Republicii Islamice Iran în România organizează în sala „Th. Pallady“ a bibliotecii expoziţia Comori ale artei decorative persane. Caligrafie, miniaturi, legături de carte, emailuri, ceramică, tapiserie. Caligrafia, în prezent o artă înfloritoare, a început să se dezvolte la scurt timp dupa invazia arabă. Valoarea estetică a scrisului a fost totdeauna preţuită în Iran, însă doar în perioada Islamului caligrafia a devenit treptat o preocupare majoră, la fel de apreciată în timpul timurizilor şi safavizilor (secolele XV- XVI), ca şi arhitectura şi pictarea miniaturilor de care este strâns legată. Între aceste trei forme de exprimare artistică au existat raporturi de natură matematică, geometrică şi simbolică. Creaţiile se remarcă prin atitudini îndrãzneţ de expresive, prin bogăţia paletei coloristice şi subtila armonie a culorilor. Pe pagini de mari dimensiuni, se înşiră numeroase personaje iar distanţele sunt sugerate prin suprapunerea obiectelor. Lumina este distribuită uniform, ansamblul păstrându-şi întreaga gingăşie; culorile strălucesc în toată splendoarea lor pe întreaga pagină.

Cronologia vieţii literare româneşti. Perioada postcomunistă

 

„Publicăm acum cele dintâi volume dintr-o Cronologie a vieţii literare în postcomunism (1990-2000); consemnăm, pentru început, pe întinderea a cca. 1.700 de pagini, evenimente, dezbateri, luări de poziţie, anchete, polemici caracteristice pentru climatul intelectual din intervalul 1990-1992. Primii trei ani ai tranziţiei româneşti postcomuniste – corespunzători, nu întâmplător, primului ciclu electoral de după căderea regimului Ceauşescu – sunt marcaţi de o reconfigurare radicală a relaţiilor dintre actorii câmpului literar/cultural, precum şi a raporturilor dintre acesta şi contextul mai larg, socio-economic şi politico-ideologic, intern şi internaţional. Este momentul în care, după seismul din Decembrie 1989, Intelectualul, cu precădere intelectualul din zona umanistă, şi în particular Scriitorul, aflat în faţa unor bruşte schimbări de relief produse în câmpul cultural, este constrâns să-şi redefinească poziţia în ansamblul unei societăţi bulversate şi să-şi reevalueze obiectivele în orizontul, cu contururi nu tocmai clare, al unui nou proiect social, cerut de ieşirea din totalitarism.” (Bianca Burţa-Cernat)

 

Eugen Simion (coordonare), Bianca Burţa-Cernat (coordonare redacţională), Paul Cernat, Lucian Chişu, Carmina Cojocaru, Teodora Dumitru, Stancu Ilin, Andrei Milca, I. Oprişan, Cronologia vieţii literare româneşti. Perioada postcomunistă, vol. I-III (1990-1992), Editura Muzeul Naţional al Literaturii Române, Bucureşti, 2014

N. Iorga, Curs universitar

„Cursul de istorie universală din 1933-1936, ţinut de N. Iorga la Universitatea din Bucureşti, reprezintă o noutate mondială în istoriografie. De data aceasta, istoria generală este privită aplicativ, prin deschiderile pe care le are către ea istoria românilor, ca factor de istorie universală şi a implicărilor pe care le regăsim în trecutul nostru a unor cauzalităţi venite din afară.

Deşi cursul de istorie universală al lui N. Iorga, pe care-l publicăm, se compune din prelegeri libere, niciodată scrise, textul stenografiat are o densitate extraordinară, fiecare frază conţinând o aşa de mare bogăţie de idei, de trimiteri la izvoare, de interpretări şi rejudecări ale fenomenului în ansamblu sau ale faptelor şi contribuţiilor diverselor personalităţi concrete, încât mintea cititorului e pur şi simplu bulversată de noutatea informaţiilor. Cu atât mai mult vor fi fost impresionaţi cei care l-au ascultat. Profesorul te uimeşte – chiar dacă nu întotdeauna te şi convinge, dându-ne adevărata măsură – căci cursurile lui de istorie păstrate sunt extrem de puţine, a fenomenului pe care l-a reprezentat oratorul genial, schiţând cu aparentă uşurinţă ipoteze bazate pe o imensă documentare.”

Iorga, Istoria universalã. Curs universitar, 1933-1936, vol I-II, Editura Saeculum IO, Bucureşti, 2015

Andreea Mironescu, Afacerea clasicilor

Pe lângă că e necesară, monografia dedicată de tânăra cercetătoare Andreea Mironescu lui Paul Zarifopol, Afacerea clasicilor, e şi o carte extrem de curajoasă. Cu foarte puţine excepţii (o monografie a lui Constantin Trandafir şi un studiu sintetic semnat de Mircea Muthu), în ultimele decenii opera criticului a intrat într-o nedreaptă uitare. Dincolo, însă, de această adevărată reparaţie morală, demersul Andreei Mironescu e cât se poate de subtil, de vreme ce miza autoarei e aceea de a pune în lumină un paradox: unul dintre cei mai statornici comentatori ai literaturii clasice pe care i-a avut literatura română e un spirit prin excelenţă modern. Sau, tocmai de aceea, un antimodern, de înscris în tipologia lui Compagnon?

Andreea Mironescu, Afacerea clasicilor. Paul Zarifopol şi critica modernităţii, Editura Tracus Arte, Bucureşti, 2014, 264 p.

Martor, revista de antropologie a MŢR

 

„Una din caracteristicile remarcabile ale ţărănimii este rezistenţa ei la necroloage“ scrie Frank Uekoetter, profesor la Universitatea din Birmingham, în postfaţa revistei Martor 19/2014, a cărei lansare a avut loc vineri, 30 ianuarie, 18.30, la Librăria Bastilia.

Sub titlul At the Margins of History. The Agrarian Question in Southeast Europe, numărul 19/2014 al revistei de antropologie Martor are amploarea unui volum colectiv, menit să umple golul ştiinţific în ce priveşte problema agrară în Europa de Sud-Est. În România, ţară cu o importantă populaţie rurală, nu a existat după 1989 o dezbatere pe acest subiect în mediul academic autohton, cu atât mai puţin o colecţie de lucrări care să analizeze subiectul comparativ cu ţările vecine cu care România îşi împărtăşeşte istoria.

Ceea ce părea un subiect de istorie socială – chestiunea agrară – a reapărut în discursul public şi în cel politic după restituirea pământurilor şi pădurilor după 1989. Articolele cuprinse în acest număr se referă comparativ la România, Grecia, Serbia, Bulgaria, Albania, Ungaria şi Republica Moldova.

Pentru intimitate

În Lateral ArtSpace de la etajul 1 al Fabricii de Pensule puteţi viziona expoziţia lui Gabriel Stoian, And Give Us Our Daily Voyeurism. Ce l-a determinat pe artist să-şi aleagă subiectul mărturiseşte el însuşi: „În prezent, intimitatea sau spaţiul privat sunt aproape imposibil de conceput. Odată cu accesul facil la informaţii, societatea a dezvoltat un sistem de tip interdependent prin care dezvăluie şi urmăreşte activitatea celorlaţi. Tentaţia de a spiona, de a obseda pare imposibil de evitat. Oamenii îşi stăpânesc din ce în ce mai greu dorinţa de a căuta prin imaginile, obiectele sau locurile celorlalţi, ca şi cum viaţa noastră se transformă extrem de uşor în viaţa altora. Mediile care alimenteză acest fenomen sunt în slujba noilor tehnologii de comunicare şi informare de tipul reţelelor de socializare. (…) Demersul de cercetare, documentarea subiectului implică o abordare experimentală de tip documentarist-exibiţionist social. Imaginile şi obiectele rezultate reprezintă o reflecţie subversivă asupra modului în care trăim şi ne manifestăm, atunci când avem impresia că nu ne priveşte nimeni“ (Gabriel Stoian).