Archive for octombrie, 2014:

Gala Premiilor Contemporanul · 2014

Gala Premiilor Contemporanul · 2014

Academia Română, Ministerul Culturii, Fundația Dignitas și revista Contemporanul au organizat în data de 16 octombrie 2014, la ora 15.00, Gala Premiilor Contemporanul . Desfășurat într-o vilă somptuoasă din centrul vechi al capitalei – sediul Fundației Dignitas din str. Anton Pann nr. 21 – acest eveniment s-a bucurat de participarea unor personalități de vârf ale vieții culturale românești, printre care Augustin Buzura, Eugen Uricaru, Andrei Marga, Delia Marga, Nicoleta Sălcudeanu, Angela Martin, Theodor Codreanu, Teșu Solomovici, Dumitru Bălan, Adriana Liciu, Călin Căliman, Eugen Simion, Nicolae Bârna, Mihai Milca, Luiza Cristea, Lucia Hossu Longin, Dan Necșulea, Mihai Popa, Paul Daian (plus trompeta), Sandu Staicu, Vlad Vameșu, Dan Mircea Cipariu, Ștefania Coșovei, Ioana Greceanu, Lara Gal ș.a.

Premiile revistei Contemporanul – decernate de Aura Christi și Nicolae Breban – sunt următoarele:

Premiul pentru erudiție mitteleuropeană – Theodor Codreanu

Premiul pentru curaj și radicalism – Nicoleta Sălcudeanu

Premiul de Excelență în istoria filosofiei – Andrei Marga

Dintre premianții revistei, de-a lungul anilor, alături de noi s-au aflat Eugen Negrici, Octavian Paler, Lucia Hossu Longin, Radu G. Țeposu, Dumitru Radu Popescu, Augustin Buzura, Eugen Simion, Bogdan Crețu, Ion Simuț, Marian Victor Buciu, Alex Ștefănescu, Călin Căliman, Irina Petraș, Ștefan Borbély, Constantina Raveca Buleu, Marta Petreu, Ion Mureșan ș.a.

Eveniment organizat cu sprijinul Ministerului Culturii

Parteneri media: Fundația Dignitas, Asociația Revistelor, Publicațiilor și Editurilor (ARPE), Radio România, Agenția de Carte, Marshal Turism, librariapentrutoti.ro, Fundația Culturală Ideea Europeană

Mănăstiri din Bucovina

Text: Neagu Djuvara

Imagini: Cătălin D. Constantin

Editura: Peter Pan ART

Peter Pan ART este o editură dedicată cărţii frumoase, cărţii-obiect. Publică, în tiraje limitate, volume de colecţie,  cu grafică specială, cu subiecte rare, în condiţii tipografice de înaltă calitate.

 

Colocviile Scrisul românesc, ediţia a IX-a

Comunicat de presă

 Scrisul Românesc – Revista şi Editura – organizează în perioada 30-31 octombrie 2014,

la Muzeul de Artă din Craiova – Sala Oglinzilor,

 COLOCVIILE SCRISUL ROMÂNESC, ediţia a IX-a

 Vor avea loc o serie de manifestări cultural-ştiinţifice şi artistice

 Joi, 30 octombrie – orele 16

 SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE

Tema: De la cenzura impusă la autocenzură

Participă: academicieni, profesori universitari şi din învăţământul preuniversitar, critici şi istorici literari, scriitori, directori şi redactori de reviste culturale.

Invitaţi speciali: academicienii Augustin Buzura, Dumitru Radu Popescu, Gheorghe Păun, profesorii universitari Adrian Cioroianu, Cornel Ungureanu, Lia Faur, Constantin Zărnescu, actriţa Genoveva Preda

 Lansarea volumului Limba română şi mass-media

 Lansarea numărului special, 11/2014, al Revistei Scrisul Românesc

 Expoziţia de cărți şi reviste Scrisul Românesc 2006–2014

Cioran – despre carte, iubire, muzică și DumnezeuRecital susţinut de actriţa Genoveva Preda

 Vineri, 31 octombrie – orele 11

 LANSĂRI DE CARTE:

I.L.Caragiale, Poezii, ediţie şi prefaţă de Florea Firan

Cornel Ungureanu, Zilele şi nopţile săptămânii. O introducere în opere lui D. R. Popescu

Genoveva Preda, Macii, ploaia şi singurătăţile Irinei Mavrodin

Edward Hirsch, Foc nocturn/Nocturnal fire Poeme alese, ediţie bilingvă

Viorica Gligor, Feţele adevărului. Dimensiunea morală a romanelor lui Augustin Buzura

Constantin Zărnescu, Țara lui Urmuz

Craiova, oraşul întâlnirilor, antologie de Florea Firan

 Recital susţinut de actori ai Teatrului Naţional „Marin Sorescu“

 GALA PREMIILOR „SCRISUL ROMÂNESC“ – 2013

 Decernarea premiilor de debut în volum – 2014

 

SESIUNEA DE COMUNICĂRI ŞTIINŢIFICE, EDIŢIA A IX-A

De la cenzura impusă la autocenzură

Joi, 30 octombrie 2014, ora 16 – Muzeul de Artă din Craiova

 

Academicieni, profesori universitari, scriitori, critici şi istorici literari, directori şi redactori de reviste culturale înscrişi cu comunicări ştiinţifice la actuala ediţie:

Florea FIRAN, De la cenzura impusă la autocenzură

Gabriel COȘOVEANU, Cenzori, cenzuraţi și simpli privitori

Nicolae PANEA, Observarea participativă ca autocenzură în scrierea etnologică

Dumitru Radu POPESCU, Libertatea cenzurii și cenzura libertăţii

Monica SPIRIDON, Relectura și postcenzura

Ovidiu GHIDIRMIC, Autocenzura sau ceea ce ne lipsește

Constantin M. POPA, Rănile încă necicatrizate ale textului

Adrian CIOROIANU, Mistificare, autocenzură sau rescrierea trecutului?

Ioan LASCU, Cenzura ideologică și cenzura economică

Marian Victor BUCIU, Eseu despre (auto)cenzură

Augustin BUZURA, Cenzura – comunistă și anticomunistă

Gheorghe PĂUN, Despre cenzură, dinspre mai multe direcţii, toate personale

Cornel UNGUREANU, De la cenzura oficială la autocenzură

Mihai DUŢESCU, O poveste necenzurată

Mihai ENE, Autenticitate și autocenzură

Lia FAUR, Cenzura mea, n-am să te pot uita…

Florentina ANGHEL, Cenzură și creaţie

Dan IONESCU, Cenzura și autocenzura sau Fuga de tine însuţi

Dumitru Radu POPA, Cenzura, autocenzura și… bunul simţ

Adrian SÂNGEORZAN, Foc fără fum

Radu POLIZU, Călătorind prin cenzură

Carmen FIRAN, Ferestre zidite și metafore zburătoare

Șerban CENTEA, Cenzura și autocenzura virtuală: un contract social destrămat

Deyan Ranko BRASHICH, Banii – noul cenzor

Constantin ZĂRNESCU, Cenzură, amânări, democratură

Gabriela RUSU-PĂSĂRIN, Teoria măștilor acustice

Alexandru OPRESCU, Libertatea de exprimare – între deontologie și autoconservare

Ilie RAD, Sinuozităţi, capricii și inconsecvenţe ale cenzurii comuniste

Oana BĂLUICĂ, Autocenzura – un „Auto-da-fé“ al modernităţii

Alexandra GEORGESCU, Despre cenzură și alţi demoni

Geo CONSTANTINESCU, Cenzura și autocenzura

Ion PARHON, Atacuri la persoana bunului simţ

Viorel FORŢAN, Despre cenzură și autocenzură – poem

Dodo NIŢĂ, Cenzură și auto-cenzură în banda desenată românească (1945–1949)

Mircea POSPAI, Cenzura comunistă în instituţia radioului

Rodica GRIGORE, Cenzură și dictatură. Miguel Ángel Asturias, Domnul Președinte

Mirela MITU, Despre libertatea de a f i noi înșine

Lucian Florin ROGNEANU, Arta între cenzură și autocenzură

Sorana GEORGESCU-GORJAN, Constantin Brâncuși și cenzura

Stanislaw Lem, Catarul

Cu toate cã dispreţuia genul pentru unilateralitate şi lipsă de complexitate intelectuală, Stanislaw Lem a abordat convenţiile literaturii poliţiste în două romane de această factură: Investigaţia (1959) şi Catarul (1975). Deşi sunt scrieri care nu trădează aşteptările în materie de suspans şi de recuzită, calitatea este, desigur, fiind vorba de Lem, cu mult superioară mediei. De fapt, Lem se foloseşte de convenţiile romanului poliţist pentru a elabora, plecând de la ele, investigaţii de epistemologie; în mod similar procedase cu convenţiile genul science-fiction în Solaris sau Glasul Domnului, romane care arătau limitele cognitive ale formulei.

În Investigaţia, faptul care declanşează ancheta este inexplicabil: o serie de cadavre se reanimează şi evadează. Performanţa lui Lem e de a depăşi universul realismului fără a afecta raţionalitatea şi fără a intra în fantastic. Echipa investigatorilor se va izbi de zidul enigmei fără a izbuti să-i dea de cap. Meciul este unul epistemic. Limitele sunt interne, ţin de cunoaşterea umană, nu de postulate fantastice. Omul de ştiinţă din echipa detectivilor reuşeşte să scrie câteva ecuaţii care să formalizeze dispariţia cadavrelor – dar, cu toată această formalizare ştiinţifică, anchetatorii nu reuşesc să înţeleagă ecuaţiile; aşa cum, fundamental, oceanul gânditor din Solaris nu putea fi înţeles. Enigma din Investigaţia a rămas nu atât nerezolvată, cât neînţeleasă. Lem mărturisea într-un interviu că a continuat să primească scrisori atât din partea cititorilor frustraţi, care cereau explicaţii autorizate, cât şi din partea cititorilor cooperativi, care ofereau propriile explicaţii.

Catarul, în schimb, publicat la mai bine de un deceniu după Investigaţia, oferă o tratare simetrică a codului romanului poliţist. De data aceasta, enigma (şirul de crime) este produsul statistic al coroborării accidentale de factori favorabili; iar explicaţia, la rândul său, survine tot ca accident al şansei – dar, la fel precum crimele, unul predictibil statistic: „Misterul din Napoli a fost provocat de mecanismul destinului şi acelaşi mecanism l-a dezlegat. În ambele elemente ale problemei a acţionat legea numerelor mari”.

 

Stanislaw Lem, Catarul, traducere de Mihai Mitu, Editura Nemira, 2014

 

Karl Löwith, De la Hegel la Nietzsche

Inclus în colecţia „Angelus Novus“, una dintre cele mai bune ale Editurii Tact, coordonată de Andrei State şi Alex Cistelecan, acest volum emblematic al lui Löwith se adaugă unei biblioteci de clasici sau staruri ale gândirii contemporane, traduşi în română majoritatea în premieră, de la Alexandre Kojève, Jacob Taubes, Hans Blumenberg, Michael Walzer până la Reinhart Koselleck, Giorgio Agamben şi Jonathan Israel.

Apărută în cel mai fierbinte deceniu al secolului trecut (prima ediţie a fost în 1939, a doua în 1949) şi dând seamă de întreg secolul precedent, De la Hegel la Nietzsche e un metadiscurs de anvergură care gravitează între doi poli, nu doar ai filosofiei germane idealiste şi post-idealiste, dar ai gândirii europene şi planetare, esenţială pentru edificarea unei imagini a modernităţii, cu tot ce înseamnă implicaţie politică, teologică, juridică, economică, sociologică ş.a.. De la care poate începe, fireşte, deconstrucţia.

 

Karl Löwith, De la Hegel la Nietzsche. Ruptura revoluţionară în gândirea secolului al nouăsprezecelea, traducere de Maria-Magdalena Anghelescu, Editura Tact, Cluj-Napoca, 2013, 530 p.

 

Gary iese la război

 

Eliminaţi mesagerul / Kill the Messenger este un mix de film politic şi de biopic, bazat pe realităţi din existenţa jurnalistului american Gary Webb. La mijlocul anilor nouăzeci, el a descoperit rolul CIA în importul de cocaină în S.U.A., drog vândut apoi în ghettourile din întreaga ţară. Uriaşele fonduri obţinute astfel îi finanţau pe soldaţii CONTRAS din Nicaragua. În cartea Dark Alliance, jurnalistul a dezvăluit teorii ale conspiraţiei, relaţia dintre Ronald Reagan şi Mafia drogurilor, precum şi rivalitatea de faţadă dintre George Bush Sr. şi Bill Clinton. Laureat al Premiului Pulitzer, supus unei acerbe campanii de defăimare, Gary Webb a fost găsit mort (împuşcat în cap) în 2004. Cazul a fost închis imediat, acceptându-se cu uşurinţă varianta sinuciderii.

Regizorul Michael Cuesta semnează un film – dezbatere, cu inserturi de thriller, având capete de afiş două vedete hollywoodiene: Jeremy Renner şi Michael Sheen.

 

Oaxaca, magie şi culoare

 

În perioada 22-29 octombrie 2014, Muzeul Naţional al Ţăranului Român vă aşteaptă la Săptămâna Culturală a Mexicului: Prezentarea Regiunii Oaxaca în România. Tradiţiile reprezentative pentru statul Oaxaca sunt exemple cotidiene ale diversităţii multietnice întruchipate de culturile milenare care stăpâneau marile oraşe pre-columbiene, materializate în universuri dominate de culori, texturi, sunete şi arome. Publicul român va asista la Guelaguetza, un faimos obicei zapotec tradus prin „ofrandă, dar, preţuire”. Dansuri specifice comunităţilor indigene din cele opt regiuni ale statului Oaxaca, dar şi din alte părţi ale Mexicului, în interpretarea ansamblului folcloric „Yuhua“ vor pigmenta săptămâna mexicană. Arta tradiţională va fi reprezentată prin expoziţia colectivă de gravuri intitulată No estaban muertos, andaban de parranda (Nu erau morţi, ci se pregăteau de petrecere, referire la sărbătorirea Zilei Morţilor), care reuneşte lucrări semnate de cincisprezece artişti de renume. Povestea Mezcalului, băutură care provine din

timpuri străvechi, cu o mare încărcătură spirituală în ceremoniile şi ritualurile organizate în Oaxaca, va fi prezentată de la începutul procesului de elaborare până la faza finală, degustarea, de către scriitorul şi expertul Ulises Torrentera Gómez. Un recital de muzică tradiţională în interpretarea cântăreţei Yaneth Venegas,

originară din Oaxaca, va încheia seria de activităţi. Intrarea este liberă.

Vis interactiv

 

Teatrul Odeon a programat pe 22 octombrie, ora 19.30, spectacolul de dans Magnetic Fields, conceput de coregraful italian Massimo Gerardi, cu Mircea Andrei Ghinea, Ioana Marchidan, Vanda {tefănescu şi Judith State. Diferite personaje încearcă să-şi trăiască propriul vis, în contrast cu universul închis al logicii umane, evocând o doză de suprarealism. Ele încearcă să scape de o realitate pe care o neagă, din cauza exigenţei structurii impuse. Această nouă realitate e o construcţie rigidă, o grilă care îi obligă să urmeze anumite mişcări, acţiuni sau moduri de a fi. Toate personajele îşi pot proiecta lumea proprie, implicându-i pe ceilalţi ca într-un cadru. Au loc creaţii neobosite, dezvoltări şi suprapuneri de realităţi individuale/vise. O paralelă cu societatea actuală şi cursa ei pentru păstrarea diferitelor structuri ale puterii economice şi politice, care, practic, sunt artefacte. Conceput iniţial ca oportunitate de a crea un paradis propriu, Magnetic Fields degenerează într-o confuzie distopică de stări de spirit: soluţia ar putea fi distrugerea şi reluarea de la capăt.

Obsesie şi cherestea

Noul film al regizoarei Susanne Bier (laureată a Premiului Oscar) e o saga de familie americană. Cei doi Pemberton, George şi Serena, pleacă din sofisticatul Boston în munţii din Carolina de Nord, unde întemeiază un veritabil imperiu al cherestelei, în 1929. Într-o lume a bărbaţilor puternici, Serena se adaptează rapid, susţinută şi de obsesiva iubire pentrul soţul ei. Ambii au puteri discreţionare şi îşi conduc afacerea cu mâini de fier şi în dispreţul legii. Până când Serena află două veşti îngrozitoare – că nu va putea avea copii şi că George are o altă familie, pe care o va oficializa în curând, cu Rachel Hermann, care i-a dăruit deja un moştenitor. Serena consideră că nu are altă soluţie decât s-o ucidă pe Rachel…

Serena e un film cu peisaje splendide, cu inspirate decoruri şi costume de epocă şi cu un trio actoricesc de zile mari – Jennifer Lawrence, vedeta din Jocurile Foamei, deţinătoare a unui Premiu Oscar, Bradley Cooper, nominalizat la Oscar, şi actriţa româncă Ana Ularu, care face o mică bijuterie din rolul Rachel Hermann.

Premiera în 24 octombrie. Neapărat de văzut.

Magnetismul din vis

Un vis, aşa îşi descrie coregraful Arcadie Rusu spectacolul Nesomn, prezentat în cadrul programului Chişinău şi Bucureşti la Teatrul Odeon. Unul cu zvârcolirile emblematicului el-ea, plin de tensiunile ce ţâşnesc din subconştient, în care mişcarea şi imaginile se îmbibă de erotism. Perechile se schimbă, dar neodihna, întoarcerile, zbuciumul şi răsucirile sunt în continuă desfăşurare. El şi ea se contopesc, se prind, se aruncă, se zvârcolesc. Şi cât de spectaculoase sunt aceste zvârcoliri când iau naştere din corpurile expresive ale excelenţilor interpreţi Ioana Marchidan, Judith State, Galina Bobeicu, Elisabeta Mihai, Ştefan Lupu şi Arcadie Rusu! Se înalţă, zboară prin aer, se hârjonesc. Se resping, apoi cedează iar şi iar în faţa magnetismului care le sudează perpetuu. Sunt chinuite, însângerate sau exuberante. În rochiile lor albe, fetele se scrijelesc de corpul bărbaţilor, într-o alăturare a cărei furie mestecă disparităţile. Toate pe o muzică ce ia minţile, în accentele saxofonului tânguios, greu de dorinţe şi de nostalgii.

În Nesomn, har Domnului!, dansul contemporan nu înseamnă doar concept, ci şi mişcare. Şi încă una alertă, cu grad înalt de frumuseţe şi spectaculos. Mai ales când Ştefan Lupu, cu privire detaşată, în surprinzător contrast cu frenezia mişcării, îşi va continua partitura pe picioroange. Aceeaşi zbatere din cuplul prins în dansul de atracţie-respingere, membrană pulsatilă, aluat din două trupuri care creşte şi descreşte, se va perpetua şi la înălţimi diferite. Disparitatea generează complex de superioritate sau handicap? Cum să te lipeşti de femeia visurilor, să-ţi ridici iubita, să te dezlipeşti de ea, să o răsuceşti, când ai două măsuri de om în plus? Dar în mâinile şi expresivitatea lui Ştefan Lupu şi a partenerei sale, Ioana Marchidan, totul se poate.

Sfârşitul cu spectatori care se ridică din public pentru a pătrunde în visul personajelor rotunjeşte halucinant un spectacol din cale afară de frumos. Cu nici un chip, iubitorii de dans contemporan nu trebuie să-l rateze!

(Foto: Dani Ioniţă)

Fest(in) pe Bulevard

Cea de-a doua ediţie a Festivalului Internaţional de Teatru Fest(in) pe Bulevard, organizat de Teatrul „Nottara”, se află în plină desfăşurare. Au fost prezente trupe din ţară şi din străinătate, precum şi patru spectacole marca Nottara, dintre care trei se află în competiţie. „Pentru că teatrul nu este apanajul elitelor, am adunat laolaltă producţii pentru toată lumea, încercând să nu facem concesii prostului-gust, vulgarităţii, trivialităţii. Aşa cum stă bine unui festin teatral, avem reprezentaţii spumoase, care stârnesc hohote de râs, precum şi producţii crude, puternice, cu subînţelesuri filosofice”, mărturiseşte directoarea teatrului şi a festivalului, Marinela Ţepuş. Şi la ediţia aceasta, Teatrul Nottara a produs un spectacol special pentru eveniment, Poker Face, în regia Adelei Biţică, după textul unui dramaturg ceh contemporan, Petr Kolecko. Piesa aduce în prim plan un eveniment important din istoria recentă, Revoluţia de catifea – moment care a provocat crize şi a schimbat vieţi.

Dr. Mengele în Patagonia

 

Propunerea Argentinei la Premiile Oscar 2014 este Îngerul morţii/ The German Doctor-Wakolda, o dramă puternică, excelent transpusă pe peliculă de Lucía Puenzo, una dintre cele mai apreciate regizoare din America Latină. Biopicul (uşor) ficţionalizat narează întâmplări din viaţa de exilat a funestului doctor nazist Josef Mengele, autorul îngrozitoarelor experimente genetice pe evrei în lagărul de la Auschwitz.

În 1960, fugarul Înger al morţii ajunge în Patagonia, unde se cazează la hotelul ai cărui proprietari, Eva şi Enzo, sunt repede fermecaţi de carisma străinului. Acesta, la rândul său, devine interesat de fiica lor Lilith, adolescentă în corpul unei fetiţe de nouă ani. Cuprins de frenezia trecutelor experimente, Dr. Mengele ia hotărârea, să intervină şi să-i forţeze maturizarea. Ce urmează, veţi afla în sala de cinematograf. În distribuţie, pe lângă excelenta prestaţie actoricească a lui Alex Brendemühl (Mengele), o veţi remarca şi pe Natalia Oreiro, într-un rol surprinzător şi bine pus în evidenţă.

Q.E.D.

După ce a avut premiera mondială la Festivalul Internaţional de Film de la Roma (unde a primit Premiul Special al Juriului) şi după un veritabil turneu pe la festivaluri cu ştaif, precum New Directors/New Films de la New York, TIFF sau Karlovy-Vary (inclus în Variety Critics Choice, proiectul iniţiat de reputata publicaţie americană), Q.E.D. (Quod Erat Demonstrandum) poate fi văzut şi în cinematografele din România.

Deloc interesat de reţetele cu şanse de câştig în competiţii internaţionale de gen, regizorul Andrei Gruzsniczki a construit, impecabil, un film inspirat din istoria recentă (anii optzeci, vârful dictaturii comuniste din România), dramă cu inserturi de policier. Un matematician ia hotărârea temerară să-şi publice, fără avizul organelor, cercetarea high level într-o publicaţie americană de specialitate. Ceea ce urmează e un turbion de trădări, prietenii spulberate, compromisuri, mai mult sau mai puţin la vedere. Distribuţia reuneşte, în roluri principale, doi foarte înzestraţi actori de teatru, Ofelia Popii şi Sorin Leoveanu, şi pe Florin Piersic Jr., cu o partitură atipică, descifrată cu brio până la capăt, pentru care a primit elogii de la Variety – care a remarcat şi scenografia şi autencitatea costumelor. Q.E.D. este un lung-metraj în alb-negru – primul după Moromeţii (1988) – la reuşita lui contribuind din plin directorul de imagine Vivi Drăgan Vasile.

Neapărat de văzut!

(Foto: Ancuţa Iordăchescu)

Monika Peetz, 7 zile fără

Autoare germană de bestseller-uri, Monica Peetz scrie literatură cu un grup ţintă de cititori bine definit, care să se identifice total cu personajele centrale: cinci femei aflate în midlife crisis („doamnele de marţi”) compun o mică societate pusă pe clarificări identitare. Cele cinci se aventurează la un castel dintr-o localitate izolată, unde experimentează o asceză profană: fără bărbaţi, fără laptopuri şi telefoane mobile şi… mai ales, fără mâncare. Ce iese de-aici? Un roman fără pretenţii, însă viu şi amuzant, despre iluziile clasei de mijloc şi despre capacitatea de recâştigare a inocenţei în societatea de consum.

 

Monika Peetz, 7 zile fără, traducere din limba germană de Mihai Moroiu, Baroque Books & Arts, Bucureşti, 2014, 284 p.

Roger Vercel, Căpitanul Conan

 

 

Căpitanul Conan (Premiul Goncourt în 1934) a fost tradusă prima dată în română în 1935, de Mihail Sebastian, într-o versiune (făcută probabil în grabă) aproape ilizibilă. Traducerea lui Laurenţiu Zoicaş este incomparabil mai bună, ceea ce nu face însă romanul mult mai lizibil. De fapt, singurul interes al cărţii ţine de prezenţa României printre decorurile naraþiunii. Un argument suplimentar va fi stat în cei 100 de ani scurşi de la izbucnirea Primului Război Mondial – aflat în centrul romanului. Totuşi, cam puţin.

(Ecranizarea din care a fost preluat clişeul de pe copertă nu e nici ea mai brează.)

Roger Vercel, Căpitanul Conan, traducere din limba franceză şi note de Laurenţiu Zoicaş, postfaţă şi notă biografică de Frederic Bonnor, Editura Polirom, 2014

Joël Dicker, Adevărul despre cazul Harry Quebert

 

În engleză, dar cu un cuvânt grecesc, subgenul din care face parte Adevărul despre cazul Harry Quebert se numeşte poioumenon – metaficţiune, ficţiune având ca temă producerea unui artefact artistic. De la Patul lui Procust şi mai ales de la Şcoala de la Târgovişte încoace, literatura română numără destule trebuşoare de acest fel. Doar că romanul elveţianului Joël Dicker e un thriller cu mare succes pe piaţa de limbă franceză (de public şi de critică – Premiul Academiei Franceze pe 2012), tradus apoi – adevărata consacrare pentru biata literatură franceză de azi – în Statele Unite. Reclamele pe care unii le publică sub nume de critică au vorbit despre un nou Stieg Larsson, despre un nou Philip Roth, despre un nou Jonathan Franzen. Mânat mai cu seamă de prima comparaţie, am citit bucoavna (650 de pagini) şi, ce-i drept, n-am lăsat-o din mână până la sfârşit. Ceea ce nu înseamnă că Dicker n-ar fi de o găunoşenie abjectă. Singurul lucru pe care îl face bine este confecţionarea suspansului. În rest, dialoguri plate, personaje de carton, intrigă ultraconvenţională şi un gust execrabil în materie de literatură (fragmentele din „marele roman american” prezentate de-a lungul cărţii – care, să nu uităm, e metaficţională: ficţiune în ficţiune în ficţiune ş.a.m.d – sunt diabetice şi nu s-ar califica nici la nivelul „Sandra Brown fără sex”). Pe scurt, kitsch pe toţi pereţii. Dacă pe piaţa francofonă, cum spuneam, succesul a fost pe linie (ce vânzări! ce premii! ce inflamări critice!), recenziile din mult mai frusta Americă au pus thrillerul la locul lui, ca operă de duzină ce ar fi putut fi confecţionată de atâţia şi atâţia meseriaşi cinstiţi ai genului din Statele Unite, cărora nimănui însă nu i-ar da prin cap să le dea Premiul Academiei Franceze.

 

Joël Dicker, Adevărul despre cazul Harry Quebert, traducere de Ana Antonescu, Editura Trei, 2013

 

 

Hotel Kroetz

 

Compagnie 28 Paris & Teatrul Unteatru Bucureşti, în coproducţie cu Colectiv A Cluj, pregătesc spectacolul Hotel Kroetz (inspirat din „Wunschkonzert“ de Franz Xaver Kroetz), a cărui avanpremieră a avut loc pe 5 octombrie. Regia este semnată de Eugen Jebeleanu, iar scenografia de Velica Panduru. Distribuţia este formată din actriţele Emilia Dobrin şi Camelia Pintilie.

Hotel Kroetz este un spectacol non-verbal despre mutismul general al societăţii actuale, puternic influenţate de un trecut în care omul, bine supravegheat, lipsit de puterea de decizie, trăia în frică. „Toate aceste rămăşiţe s-au agăţat ca nişte viruşi în formarea individului şi creează patologii”, aminteşte autorul spectacolului.

Filmul românesc în lume

 

Între 9 şi 18 octombrie, producţiile Când se lasă seara peste Bucureşti sau Metabolism, regia Corneliu Porumboiu şi Câinele japonez, regia Tudor Cristian Jurgiu, participă la Festivalul Internaţional de Film din Haifa, Israel. Proiecţia filmelor este posibilă cu sprijinul ICR Tel Aviv.

În fiecare an, timp de opt zile, Festivalul Internaţional de Film de la Haifa are loc în timpul sărbătorii iudaice a Sukkot-ului (Sărbătoarea corturilor). Proiecţiile se defăşoară în şapte spaţii culturale din Haifa. Festivalul a fost inaugurat în 1983, fiind prima manifestare de acest fel în Israel, şi atrăgând de atunci, de fiecare dată, o largă audienţă de cinefili şi profesionişti media din Israel şi străinătate. Sunt prezentate în medie 150 de filme, în premieră, dintr-un total de aproape 250 de proiecţii: lungmetraje, documentare, filme de animaţie, scurtmetraje, retrospective şi tributes.

Adolescenţi în labirint

 

După vampiriada în serial, după Jocurile foamei, aşijderea, a apărut la orizont o nouă ecranizare, anunţată în patru serii, cea a romanelor lui James Dahner cu şi pentru adolescenţi. Prima parte, Labirintul: Evadarea/The Maze Runner îşi desfăşoară acţiunea într-o, credem noi, lume post-apocaliptică. Pe o Pajişte idilică trăiesc, într-un fel de colectivism primitiv, mai mulţi băieţi care au fost aduşi cu un fel de cabină de lift, printr-un tunel. Ei nu au amintiri şi nu ştiu de ce au ajuns acolo. Când apare Thomas, regulile grupului încep să se clatine, pentru că îndrăzneţul adolescent vrea să exploreze imensul labirint care înconjoară Pajiştea şi să lupte cu monştrii robotizaţi din interior, Dureroşii/Grievers. În regia lui Wess Ball (producţie SUA, 2014), cu doi tineri carismatici în rolurile principale, Dylan O’Brien şi Kaya Scodelario, filmul pare la început o revizitare a mitului lui Tezeu, apoi SF, apoi thriller şi are un final încropit. Să-i acordăm însă circumstanţe atenuante – e primul din serie. Şi, s-a dovedit deja, pe placul publicului tânăr.

Bijuterii cu muzică

 

Musicals e o insolită expoziţie de bijuterii găzduită de Galeria Occidentului. Artistul bijutier

Alexandru Burlacu nu mai are nevoie de prezentare, numele său e o garanţie că exponatele ţi se lipesc de suflet şi le poţi visa multă vreme! Inspiraţia şi rafinamentul meşteşugului fac totul, opulenţa materialelor e pusă în paranteză. Căci piesele inspirate de muzicieni precum Dire Straits, Chris Rea, Judas Priest, Leonard Cohen, Sade etc. sunt realizate din argint, piatra lunii, pilita de fier, zisă şi aurul săracului sau peridotu. Şi poartă titluri de hituri (cu poveştile aferente): Road to the Hell, Metalgold, Money for Nothing, Smooth Operator.

Artist între artiştii geniului, maestrul bijutier Alexandru Burlacu e… absolvent al Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii.

Pagina 1 din 212