Archive for august, 2014:

Cetatea de Scaun a Sucevei, redeschisă pentru turişti după restaurare

Cetatea de Scaun a Sucevei, aflată de câteva luni în proces de restaurare, s-a redeschis pentru turişti începând de miercuri, 6 august, a anunţat directorul Muzeului Bucovinei din Suceava, Emil Constantin Ursu. Cetatea medievală a fost închisă pentru public din luna aprilie, din motive de securitate. Ea este restaurată printr-un proiect în valoare de 52,59 de milioane lei (din care 35,58 de milioane, contribuţia Uniunii Europene). Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Ioan Cătălin Nechifor, a declarat luna trecută că Cetatea de Scaun va fi deschisă progresiv, odată cu luarea măsurilor de protecţie, până la finalizarea lucrărilor de reabilitare. Decizia redeschiderii parţiale pentru vizitare a fost luată pentru a se permite organizarea manifestărilor tradiţionale din Cetate, precum Festivalul Medieval şi Bucovina Rock Castle. Potrivit lui Emil Constantin Ursu, turiştii vor avea acces începând de miercuri în curtea interioară a cetăţii. În ziua redeschiderii, programul de vizitare va fi între orele 8:00 şi 20:00, urmând ca de joi monumentul istoric să fie deschis publicului între orele 17:00 şi 20:00, de luni până vineri, şi între 8:00 şi 20:00, sâmbăta şi duminica, a mai spus directorul Muzeului Bucovinei din Suceava, potrivit agerpres.ro. Detalii la: https://ro. stiri.yahoo.com/cetatea-de-scaun-a-sucevei—redeschis%C4%83-pentru-turi%C8%99ti-153754717.html

Originea Ţãrilor Române în scrierile strãinilor

Din multitudinea de călători care au ajuns prin părţile noastre unii dintre ei au şi scris despre aceste locuri. Au scris despre bogăţia pământului, despre moravurile oamenilor; au susţinut teza romanităţii românilor şi au vorbit şi despre întemeierea statelor medievale. Unii au descris clima, au descris unele evenimente importante din istoria românilor, pe domni, modul de succesiune la tron şi multe alte lucruri. Un astfel de călător ar fi Domenico Sestini (1750-1832), arheolog şi numismat italian, dar şi călător în Orientul Apropiat şi Extrem, care în drumul său spre aceste meleaguri a trecut şi prin Moldova şi Ţara Românească. Însemnările pe care le-a făcut despre pământul românesc se găsesc în cartea Viaggio in Valachia e Moldova con osservazioni storiche, naturali e politiche. În cartea apărută în anul 1853, după moartea autorului, se vorbeşte despre climă, pământul românesc, bogăţia sa, originea numelui de vlah şi român, romanitatea românilor, despre primii principi şi întemeietorii de ţară. Abordând problema numelui celor două principate, Sestini spune că această chestiune i-a preocupat pe toţi cei care s-au interesat de cele două ţări. Un alt străin care a scris despre originea numelui neamului românesc şi despre asemănarea atât de izbitoare dintre limba română şi cea italiană a fost Anton Maria del Chiaro, secretarul lui

C. Brâncoveanu care, în cartea sa, Istoria delle moderne rivoluzioni della Valachia, a vorbit şi despre cum îşi spun românii, dar şi despre această similaritate izbitoare între cele două limbi, oferind şi unele exemple. Detalii la http://societatesicultura.ro/2013/08/originea-tarilor-romane-in-scrierile-a-doi-straini-ii/.

Artiştii catalani au defilat la Timişoara

 

Peste cinci sute de artişti din Catalunia s-au aflat la Timişoara, la Aplec Internacional, festival cu caracter itinerant, ce se desfăşoară anual într-un oraş din afara Spaniei, cu scopul de a promova cultura şi folclorul catalane. Festivalul a reunit artişti renumiţi din Catalunia care şi-au transformat energia individuală într-o adevărată probă sincronă de spectacol urban stradal. Pe străzile Timişoarei, alături de reprezentaţii susţinute de grupuri folclorice din România, au avut loc parade cu giganţi, spectacole cu foc, turnuri umane, adevărate castele ridicate de tineri acrobaţi, dar mai ales dansul emblematic „la sardana“ sau hora catalană, pe muzica tamburinelor şi a instrumentelor de suflat.

Hot boiled cuisine

 

Lasse Hallström i-a obişnuit pe pasionaţii de cinema să aştepte surprize de la el. Nici de data aceasta nu se dezminte. Un bestseller internaţional excelent ecranizat, o actriţă oscarizată, Helen Mirren, doi tineri şi carismatici actori cu origini indiene, Manish Daial şi Om Puri, doi producători care nu mai au nevoie de prezentare, Steven Spielberg şi Oprah Winfrey. O nouă, apetisantă surpriză de la regizorul filmului Chocolat. Război în bucătărie/ The Hundred-Foot Journey e o comedie în care se înfruntă savuros două lumi şi două moduri de… a găti. Mentalităţile autohtonilor versus cele ale nou-veniţilor şi bucătăria ca afacere versus pasiunea de a încânta peste poate papilele gustative. Într-un orăşel de vis din sudul Franţei, care devine teatru al ostilităţilor dintre Madame Mallory – proprietara unui restaurant de lux – şi Hassan Kadam care, până la urmă, o va îmblânzi, impresionând-o cu geniul său de a excela în gastronomie franţuzească. Premiera (mult aşteptată), pe la 15 august.

Scene de proximitate

 

Tot la Godot Cafe-Teatru (care are stagiune permanentă) puteţi vedea/ revedea un spectacol plin de aventul tinerimii pe un text cu viaţă şi scene de proximitate, aşa cum ne-a obişnuit deja Mimi Brănescu. Actor fiind, el ştie multe despre greul replicii şi despre naşterea scânteii de teatru (aparent!) din nimic. Iubire, bravadă, timiditate, jocuri ale seducţiei, cheie comică, un regizor inspirat, Radu Popescu, şi patru tineri la început de drum într-ale scenei, care n-au ajuns încă să fie decepţionaţi de câte belele are, pe româneşte, viaţa de actor: Alec Secăreanu, Paul Ipate, Cristina Găvruş, Mihaela Alexandru. Flori, filme, fete sau băieţi e teatru viu şi merită văzut.

Mea culpa. Pe franţuzeşte

 

Noul film al lui Fred Cavayé, Mea culpa (producţie 2014) este un thriller psihologic în rama bine-cunoscutei reţete a noir-ului, care a dat câteva pelicule-cult cinematografiei franceze. Ce era de valoare s-a păstrat, ce devenise (oarecum) datat, mai ales în sfera montajului şi a construcţiei cadrelor, a fost infuzat cu viziune proaspătă. A rezultat un film cu personaje bine individualizate – Simon şi Franck – interpretate de doi actori de top, Vincent Lindon şi Gilles Lellouche, cu ritm alert, cu urmăriri spectaculoase, exces de adrenalină şi schimbări de situaţie care îi ţin pe spectatori cu sufletul la gură. După ce au stropit cu mult alcool finalizarea unei anchete, doi poliţişti din Toulon accidentează mortal un copil, iar cel aflat la volan, Simon, el însuşi rănit grav, îşi pierde uniforma şi familia. După şase ani, fiul său, Théo, aflat la locul nepotrivit, e martorul unei reglări de conturi între mafioţi şi viaţa îi este în pericol. Disperat, Simon apelează la ajutorul lui Franck şi porneşte într-o cursă infernală pentru a-şi salva băiatul. Dar lucrurile nu sunt chiar atât de simple…

Salvarea vine de la Facebook

 

Zilele acestea Facebook introduce un buton nou, de „Salvare“, aflat în testări din iulie 2012, prin care utilizatorii îşi pot pune semn la link-uri şi diferite conţinuturi la care doresc să se întoarcă ulterior. Conţinuturile salvate sunt private, doar dacă utilizatorul nu alege să-şi partajeze descoperirile. Urmarea previzibilă va fi că utilizatorii vor sta şi mai mult pe Facebook.

Newyorkezi de vară

 

Pe perioada verii, toate articolele din The New Yorker, începând cu anul 2007, fie în ediţia tipărită, fie online, pot fi citite gratuit. În plus, vor fi disponibile şi articole mai vechi, populare printre cititori, de autori ca Janet Flanner, Alice Munro sau Calvin Trillin. Această gratuitate apare promoţional în contextul reformulării website-ului newyorker.com şi va dura până la toamnă, când website-ul va introduce o formă de plată.

Artă contemporană pentru copii

 

Zece muzee şi organizaţii culturale organizează în vacanţa de vară a copiilor între şase şi zece ani ateliere de educaţie culturală şi artistică. Coordonator: Global Mindscape. Parteneri: muzeele. În fiecare miercuri, joi şi vineri, de la ora 10, preţ de vreo două ore, Caravana Muzeelor trece pe la Casa Memorială „Tudor Arghezi“, Casa „Vasile Grigore“, Foişorul de Foc, Anaid Art Gallery (pentru artă contemporană!) şi altele. Până la 12 septembrie. Detalii la www. caravanamuzeelor.wordpress.com.

Dirty Nils din Norvegia

 

După ce a fost foarte bine primit la câteva festivaluri internaţionale de gen, dar şi la Tribeca, la Berlinală şi la Tiff, al şaptelea film al regizorului norvegian Hans Petter Moland a ajuns şi la Bucureşti. În ordinea dispariţiei/ Kraftidioten este un amestec inspirat de policier şi de comedie cu umor negru rar întâlnit în cinematografia nordică. Integrat perfect în ţara de adopţie, Norvegia, suedezul Nils, un ins masiv şi taciturn, bun soţ, tată şi cetăţean, devine om al anului în orăşelul în care deszăpezeşte zilnic, conducând un autoplug, drumul dintre localitate şi aeroport. Când însă fiul său adolescent, Ingvar, este ucis, iar crima e mascată prin efectul unei supradoze, bărbatul se transformă într-un justiţiar pe cont propriu. şi începe să extermine în trombă mafioţi autohtoni şi mafioţi est-europeni, mai mult sau mai puţin asimilaţi, ale căror nume apar în ferpare marcate cu cruci sobre protestante sau cu unele înflorite, ortodoxe. Umorul negru curge în valuri, ca şi sângele de răufăcători. Nimic nu e iertat – modelul social nordic, sindromul Stockholm, criza Uniunii Europene, tribulaţiile emigranţilor, împănate cu citate din filmele lui Tarantino, din Top Gun şi din Dirty Harry. O excelentă distribuţie, avându-i capete de afiş pe Stellan Skarsgard, Bruno Ganz şi Jakob Oftebro. Neapărat de văzut.

Ioan Stanomir, Camera obscură. Vis, imaginaţie şi bandă desenată

 

Am citit cartea cu aşteptări care s-au desumflat repede. Stanomir atacă un subiect palpitant – benzile desenate ale lui Hergé, Hugo Pratt ş.a. –, dar îl mozoleşte cam ca Ionel Teodoreanu în zilele lui proaste, ancorând în metafore şi asocieri hazardate care ţin loc de bibliografie şi de naraţiune. Stanomir pare să fi crezut că dacă scrie despre Tintin şi Corto Maltese thrill-ul este asigurat. Aşa că se lasă în seama propriilor mici plăceri, asociaţii şi impresii, uitând sau neştiind să dubleze poveştile de la care pleacă printr-o metapoveste critică. Iar din zecile de cărţi care s-au scris pe subiect pare să nu fi citit mai nimic. Nu ştiu cui se adresează cartea. Fanilor li se va părea redundantă sau plictisitoare; cei care nu cunosc albumele nu vor înţelege mai nimic. Însă adevărata oroare e că la sfârşit Stanomir introduce două fan fictions, ficţiuni de fan în care continuă aventurile lui Tintin şi Corto. Am citit-o doar pe prima – o stupiditate înfiorătoare care se dovedeşte exact măciuca de care avea nevoie carul cu oale hurducănite până acolo.

 

Ioan Stanomir, Camera obscură. Vis, imaginaţie şi bandă desenată, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2014

 

Petru Poantă, Clujul interbelic. Anatomia unui miracol,

Ultima carte a lui Petru Poantă cuprinde povestea – schematică şi idealistă ca orice poveste – transformării Clujului dintr-o localitate modestă ca număr de locuitori şi resurse (economice, culturale etc.) la finalul secolului al XIX-lea în capitala Transilvaniei imediat după Unire. {i, chiar dacă n-aş plasa sub semnul „miracolului“ acest salt, Petru Poantă reuşeşte să-l ilustreze convingător – şi cu multe detalii pitoreşti, de la obiceiurile cotidiene ale clujenilor până la arhitectura oraşului. Cei interesaţi de dimensiunea hard a istoriei Clujului, marcată de tensiuni etnice înainte şi după Unire, vor fi dezamăgiţi. Pentru cei nostalgici, însă, care privesc istoria ca pe o succesiune de ilustrate, cartea lui Petru Poantă poate deveni un reper.

 

Petru Poantă, Clujul interbelic. Anatomia unui miracol, Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013

 

Octavian Soviany, Călcâiul lui Magellan

 

„Am venit să vedem cum lucrează pustiul“. Pustiul e un alt nume al timpului, căci Soviany nu e un Magellan cu reveria geografiei care-şi caută împlinirea, ci unul al istoriei deturnate spre mitic şi simbolic, chiar când apucă – sau chiar pentru a apuca – cu mai multă forţă baierele unui prezent altminteri greu sesizabil, unde, în afara poeziei, „singurul Dumnezeu“ e „falimentul“. O deambulare prin gări şi plaiuri din Lumea Veche – Lipova, Timişoara, Sarajevo, Budapesta, Praga, Berlin –, cu detalii extrem de „fizice“, dar perisabile, goale pe dinăuntru, susţinute doar de scheletul legendei, ca şi oamenii (poeţii versus restul lumii), imponderabili, ceţoşi, simple contururi plimbate încoace şi încolo pe harta memoriei culturale a Europei: „Dincolo de şiştarovăţ/ toate drumurile/ sunt blocate de/ bolovani/ şi începe/ austro-ungaria, începe/ cenuşa“.

 

Octavian Soviany, Călcâiul lui Magellan, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2014

 

 

 

1 la 1

 

Atelier 35 a lansat interesanta publicaţie 1:1, rezultat al proiectului omonim curatoriat de Mihaela Varzari. „Proiectul 1:1 reuneşte şase artişti contemporani internaţionali, ale căror lucrări exploatează conceptul de cartografiere. Acest concept devine astfel un instrument de (re)definire a subiectivităţii, (in)format de şi prin forţe biopolitice complexe. Graniţele fizice încep să preia conturul graniţelor mentale, iar reprezentarea devine punctul central. 1:1 tratează relaţia complexă dintre memorie, cetăţenie şi identitate într-o manieră provocatoare şi intenţionat evazivă. Punctul de plecare al proiectului îl constituie oscilaţia constantă între dorinţă şi nevoie a teritoriilor recent afiliate Uniunii Europene. Prin lucrările selectate, proiectul discută atitudinea intransigentă a Uniunii Europene pe parcursul negocierilor cu viitoarele state membre şi ecourile ulterioare integrării. Mai precis, dictatura economică care a urmat. Astfel, proiectul subliniază impactul pe care Europa, acest teritoriu din ce în ce mai puternic cu multiple naţiuni, îl are la nivel global.” Publicaţia, din care am citat rândurile de mai sus, poate fi citită şi descărcată de pe site-ul atelier35.eu.