Archive for iulie, 2014:

Planuri de festival

 

De abia încheiată stagiunea, Teatrul „Nottara“ se pregăteşte pentru festivalul din toamnă, cea de-a doua ediţie de Fest(in) pe Bulevard. Păstrându-şi caracterul competitiv, aceasta va cuprinde două secţiuni principale, Bulevardul comediei, care are drept temă comedia de bună calitate şi va cuprinde opt reprezentaţii româneşti şi străine, şi Mici crize şi… ELECTORALE, desfăşurată sub sloganul: Eu pentru cine votez?. În cea de-a doua secţiune, cea competitivă, îşi vor disputa întâietatea spectacole din ţară şi din străinătate.

Trecutul pe viu

 

 

Douãzeci şi trei de artişti semnează lucrări expuse până la 10 august sub genericul Europe. South East – Recorded Memories, la Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti. Proiectul este realizat de Goethe-Institut în colaborare cu Museum für Photographie Braunschweig şi este curatoriat de Constanze Wicke, cu sprijinul specialiştilor din unsprezece ţări sud-est europene. Temele – trecutul recent, memoria colectivă, cultura rememorării şi rolul imaginii în aceste procese – sunt ilustrate în fotografii, lucrări video şi instalaţii. Expoziţia porneşte de la ideea că „imaginile realizate cu aparatul de fotografiat şi cu camera de filmat ocupă un loc privilegiat în consemnarea istoriei. În momentul captării, aparatul creează o legătură inseparabilă între trecut şi lumea actuală. Redarea vizuală a poveştii captive, trecutul pe viu, ca să spunem aşa, trebuie să fie întotdeauna examinată, citită, interpretată – o perspectivă care se naşte invariabil din trecutul propriu. Fiecare vizionare creează o nouă poveste. A te confrunta cu aceste imortalizări înseamnă a te confrunta, în fapt, cu elemente disparate, cu fragmente asupra cărora să deliberezi. Fotografia, filmul şi arta video sunt, toate, agenţi ai trecutului – dar pot fi şi un mijloc de a ridica semne de întrebare asupra felului în care vedem noi istoria şi memoria.“ (Constanze Wicke). (Foto: extras din Cartea Abatorului Bucureşti de Ştefan Sava)

Mitologii de bărbaţi

 

 

După atâtea mitologicale în 3D, cu final mai puţin sau mai mult schimbat decât ceea ce ştiam din istoria zeilor/ eroilor antici pe înţelesul tuturor, Hercules e (aproape) un film cuminte. În regia fără prea multă implicare a lui Brett Ratner, pelicula narează viaţa tumultuoasă a semizeului fiu al lui Jupiter (Zeus la greci) şi al Alcmenei, pretext de scenariu cu profunzimi psihanalitice, dar şi de policier clasic (vezi Agata Christie). Dwayne Johnson, vedetă în filme full action, e carismatic şi plin de vivacitate în hainele eroului, secondat de John Hurt şi Ian McShane. Încordare, muşchi, eroism, aventură în antichitate, aşa cum ne-au obişnuit blockbuster-ele de gen de la Hollywood. Mitologii de bărbaţi, cum s-ar spune, iar dacă o femeie frumoasă, după standardele aceloraşi studiouri, traversează, din când în când, ecranul, cu atât mai bine! E caniculă, a început vacanţa, mergem la cinematograf să ne destindem şi să savurăm binefacerile aerului condiţionat, plus efectele Dolby-Stereo! Premiera pe 25 iulie.

Croitoraşul canibal

Ecranizare (liberă) a romanului omonim al lui Humberto Arenal, Canibal/ Cannibal e, în ciuda aşteptărilor thrilleristice, un film de artă. Care spune – cu amănunte acoperite – povestea lui Carlos Martínez, un croitor din Granada. Sub aparenţa unei existenţe ritualizat banale, croitoraşul (deloc viteaz!) e un asasin de dame, pe care le consumă sub formă de friptură însoţită de vin roşu. Până când se înamorează de Nina, sora Alexandrei, ambele fiind maseuze cu dexterităţi asiatice, dar provenite din România. Regizorul Manuel Martín Cuenca ştie să creeze atmosferă, să folosească primplanul fix şi să uzeze de biografia şvaiţer (cu goluri misterioase) a personajului central, interpretat remarcabil de Antonio de la Torre. Românca Olimpia Melinte (în dublu rol, Alexandra/ Nina) îl secondează cu brio. Imaginile sunt senzaţionale – oraş medieval, Andalusia montană (premiu la Festivalul Internaţional de Film de la San Sebastian). A discuta acest film în cheia veridicităţii ar fi o greşeală. Pelicula e mult deasupra şi ar merita alt fel de abordare…

Solitaritate nu pleacă singur

 

Producţia Gianinei Cărbunariu, Solitaritate, va fi însoţită la Avignon de o expoziţie creată de Dan Perjovschi, unul dintre cei mai apreciaţi artişti vizuali români pe plan internaţional, ale cărui expoziţii sunt adevărate spectacole. Artistul român va continua seria intervenţiilor de pe zidul exterior al Teatrului Naţional din Sibiu intenţionând să facă, în premieră la Avignon, o cronică vie a societăţii moderne prin intervenţii site-specific cu desene de tip comentariu social. Ziarul Orizontal proiectat pentru Avignon completează colecţia nemuzeală din cadrul Platformei de Arte Vizuale a Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu, formând o nouă poezie urbană.

România în selecţia oficială a Festivalului de la Avignon

În perioada 19–27 iulie, Teatrul Naţional „Radu Stanca“ Sibiu prezintă, în selecţia oficială a Festivalului de la Avignon, spectacolul Solitaritate, în regia Gianinei Cărbunariu. Scenariul original al tinerei regizoare face o cronică vie a României actuale, care vorbeşte despre discriminare, pierderea identităţii şi dezbinarea societăţii. „Fiecare dintre cele cinci scene ale spectacolului este o ficţiune inspirată dintr-o realitate sau dintr-un anumit tip de discurs public prezent în societatea românească actuală“, mărturiseşte Gianina Cărbunariu. Solitaritate este o coproducţie Teatrul Naţional „Radu Stanca“ Sibiu şi Théâtre National de la Communauté Française de Belgique, în colaborare cu Odéon-Théâtre de l’Europe şi Le Festival d’Avignon 2014.

Arta omenirii

 

 

Cu câteva zile în urmă, la Treviso, a avut loc vernisajul expoziţiei Imago Mundi – L’Arte dell’Umanità, care prezintă două mii de lucrări de artişti contemporani din zece ţări: România, Afghanistan, Azerbaidjan, China, Cuba, Japonia, India, Islanda, Mongolia (dublă colecţie) şi Africa de Sud. Expoziţia prezintă în premieră colecţia Snapshot Romania, pe care Claudio Scorretti a realizat-o în calitate de curator în 2013. Între timp, catalogul colecţiei a devenit un instrument de referinţă pentru piaţa de artă românească întrucât propune o perspectivă panoramică asupra artei româneşti contemporane în, probabil, perioada cea mai creativă a acestui spaţiu cultural est european de după 1989. În toamna acestui an, colecţia Imago Mundi va ajunge la Bucureşti, unde vizitatorii vor avea ocazia să admire, alături de Snapshot Romania, o selecţie de alte şase colecţii reprezentative de pe toate continentele.

Ateliere pentru copii la MŢR

Ateliere pentru copii la MŢR   Cum ar fi să pictăm cu flori, frunze sau cafea? Muzeul Ţăranului organizează, pe 22 iulie, de la orele 10.00 şi 12.00, ateliere de tipărit şi imprimat pentru copii: gravură în linoleum şi plastic, ştampile şi imprimeuri pe pânză, desene cu mirodenii, ceai şi culori din plante, imprimare cu presa manuală. Pe 23 iulie, de la orele 10.00 şi 12.00, copiii vor putea asista la ateliere de pictură cu flori şi mirodenii. Pe 24 iulie, de la orele 10.00 şi 12.00, cei mici pot participa la ateliere de construit instrumente muzicale simple care redau sunete din natură, confecţionate din lemn, bambus, nuci şi rămurele: albinuţa, ciripitoarea, bondarul, ciocănitoarea, vântul, xilofonul de învârtit, rain-maker şi altele.

 

Love Stories la purtător

 

 

Paul Haggis, regizorul lui Crash/ Poveşti din LA, peliculă care a obţinut, în 2006, trei Premii Oscar, inclusiv Oscarul pentru cel mai bun film, recidivează cu The Third Person/ Dragoste la persoana a treia în abordarea unui scenariu puzzle. Trei istorii amoroase, petrecute la Paris, New York şi Roma, se întrepătrund, se completează şi se suprapun, tensionat dramatic, dar şi cu umor, într-un misterios joc în bucăţele. Dar, sunt ele reale sau se derulează doar în mintea unui scriitor aflat acum într-o criză a creaţiei dublată de o traumă bine ascunsă, de care încearcă să se vindece scriind un nou roman? O distribuţie cu nume mari – cap de afiş Liam Neeson (prozatorul Michael Leary) – din care fac parte Adrian Brody, Mila Kunis, Olivia Wilde, James Franco, Maria Bello, Kim Basinger evoluează remarcabil pe canavaua naraţiunii meandrate. Revelaţie este actriţa israeliană Moran Atias, perfect intrată în pielea unei ţigănci cu temperament exploziv, dar şi cu duioşii pe măsură.

Tompa Gábor la „Nottara“

 

 

Teatrul „Nottara“ şi-a încheiat stagiunea cu avanpremiera spectacolului Noul locatar de Eugène Ionesco, în regia lui Tompa Gábor şi scenografia lui Helmut Stürmer. Un spectacol despre adaptare şi despre neputinţa de a renunţa la amintirile de lângă şi din noi, în drumul spre marea şi eterna mutare. Rolul principal este interpretat de Francisco Alfonsín, un actor spaniol care a jucat atât pe scene din ţara natală, cât şi în Franţa şi Anglia. Alături de el, îi veţi revedea în această montare pe actorii Teatrului „Nottara“, Ada Navrot, Ion Grosu, Gabriel Răuţă.

Gabriel de Broglie: rolul educativ al mass-media s-a diminuat mult în prezent

 

 

Gabriel de Broglie, cancelar al Institutului Franţei, care şi-a dedicat 18 ani din carieră audiovizualului francez, a declarat într-un interviu acordat recent agenţiei Mediafax că rolul educativ al media s-a diminuat mult în prezent şi că presa a ajuns să acuze persoane chiar în absenţa unei proceduri judiciare.

Cancelarul Institutului Franţei (L’Institut de France), una dintre cele mai vechi şi prestigioase instituţii de cultură franceze, şi membru de onoare al Academiei Române, a participat, recent, la Bucureşti la inaugurarea oficială a Centrului Regional Francofon de Cercetări Avansate în ştiinţe Sociale (CeReFREA). În interviul pentru Mediafax Gabriel de Broglie a vorbit şi despre rolul pedagogic al media, care „s-a diminuat mult în prezent“. Potrivit lui Gabriel de Broglie, televiziunea se bazează pe improvizaţie, pe invitarea unui public care nu este pregătit în acest sens, este „o televiziune de talk-show“, şi nu una de creaţie.

M. Duţescu, Uranus Park

Mafia imobiliară: cât de intim şi straniu sună aceste cuvinte! Toată lumea urăşte realitatea care se ascunde în spatele lor, dar câţi o cunosc?

M. Duţescu, un tânăr arhitect, vine cu informaţii dinăuntru. Doar asta, şi ar fi suficient pentru a-i citi cartea. Dar romanul oferă mult mai mult: cerebral şi cinic, melancolic şi brutal, pervers şi subtil, plin de lovituri cu mantă pentru cunoscători şi de plăceri pentru toata lumea. Deşi nu face parte din cavaleria stângii, Duţescu etalează, spinalizat, întreg mecanismul alienării contemporane, al exploatării şi autoexploatării. Deşi meseria lui e să ridice clădiri, în Uranus Park conduce un buldozer, silenţios şi sofisticat, care sparge în cioburi colorate şi reci faţada unei lumi strălucitoare.

 

M. Duţescu, Uranus Park, Editura Polirom, Iaşi, 2014, 272 pagini

 

 

Ioan Stanomir, Camera obscură. Vis, imaginaţie şi bandă desenată

Cu siguranţă una dintre cele mai exotice apariţii în materie de eseu ale lui 2014 este recenta Camera obscură. Vis, imaginaţie şi bandă desenată a lui Ioan Stanomir. Specialistul în politologie, cercetătorul atent al culturii comuniste româneşti, dar şi monograful operei lui Ionel Teodoreanu propune acum o carte cel puţin la fel de imprevizibilă – ca sferă de preocupări – ca acelea anterioare. Camera obscură vine în linia recentului volum al lui Ion Manolescu Benzile desenate şi canonul postmodern (2011), însă spre deosebire de aceasta oferă un insight mai complex asupra fenomenului. Şi asta, pentru că „benzile desenate“ nu sunt urmărite doar ca fapt cultural autonom, ci şi ca discurs ideologic, capabil de a condensa valori sociale stratificate.

 

Ioan Stanomir, Camera obscură. Vis, imaginaţie şi bandă desenată, Editura Cartea Românească, Bucureşti, 2014, 264 p.

 

 

Mircea Cărtărescu, Orbitor, I-III,

A treia reeditare, la optsprezece ani de la apariţia primului volum, Aripa stângă, şi la şapte de la apariţia celui de-al treilea, Aripa dreaptă, Orbitor rămâne capodopera în proză a lui Cărtărescu, aşa cum Levantul este cea a poeziei. Sigur, aici e loc de discuţii, căci serioşi candidaţi la titlul de capodoperă se mai găsesc, atât în proza lui (Nostalgia, chiar Enciclopedia Zmeilor sau, pentru cei care preferă ierarhiile mai în răspăr, De ce iubim femeile), cât şi în poezie – volumele optzeciste, de exemplu. Orbitor rămâne însă cartea unei epoci, atât în biografia literaturii de după 1990, cât şi în biografia autorului ei, cu care, aparent, se confundă. Chiar dacă e o creaţie imperfectă, îşi păstrează postura în pofida piciorului schilod, Aripa dreaptă, romanul ratat al revoluţiei din 1989, şi denotă în detaliu – prin imaginarul colosal, prin oniric, prin calitatea prizei la real, a ochiului care soarbe tot, de la arhitectura universului la pulsul moleculei – grifa unui mare autor. Român.

 

Mircea Cărtărescu, Orbitor, I-III, Editura Humanitas, Bucureşti, 2014

 

 

Către tactil

 

Expoziţia de fotografie De aproape de la Fabrica de Pensule din Cluj reuneşte doi artişti fotografi care expun împreună în premieră: CASA, by Rie Kuroda, artistă din Tokyo stabilită la Berlin, şi Irina Dora (Dumitraşcu) din Cluj. Tema expoziţiei este forma abordată pe două căi diferite: „arhitectura şi corpul uman“. Din conceptul curatorial: „Fotografiile semnate de Irina Dora şi de CASA împing actul privirii către tactil, către acea «vision haptique» despre care vorbea Deleuze ca despre cea mai înaltă formă a percepţiei, transformând imaginea în instrument, mai exact, în instrument complex, plurisenzorial de semnificare. Cu cele două serii de fotografii ale expoziţiei Shape ne aflăm într-o paradigmă a modernităţii, a abstracţiunii de sorginte modernistă: în absenţa imediatului recognoscibil (atât de drag postmodernismului şi realismelor de tot felul) forma este cea care contează, textura şi detaliul capătă întâietate…”.

Uniforma vinovatului

 

Între revelaţiile din ultimii ani ai cinematografiei ruse, Iuri Bikov este, cu siguranţă, cap de listă. Fără să aibă studii de specialitate cu patalama, tânărul regizor şi actor a furat meserie de la maeştri şi, după cum se vede, şi-a însuşit-o bine. A ştiut ce să fure şi, mai ales, ce i se potriveşte. Filmul său Maiorul, în care cineastul e şi regizor, şi interpret al personajului titular, a fost nominalizat la Cannes, în 2013, la Marele Premiu al secţiunii „Semaine de la Critique“ şi a obţinut premiile pentru cea mai bună regie şi muzică la Festivalul Internaţional de Film de la Toronto şi la cel de la Shanghai, în acelaşi an. Dramă puternică asezonată cu elemente de film de acţiune şi de policier, Maiorul aminteşte, ca manifest conţinut, în primul rând, de Micuţa Vera, filmul lui Vasili Piciul (cu senzaţionala Natalia Negoda) care anunţa o nouă direcţie la sfârşitul anilor ’80. N-a fost să fie, dar poate că acest rol îl va juca acum Iuri Bikov. Care, minimalist, realist cu sufletul pe tavă, dar interiorizat în ceea ce priveşte conştiinţa încărcată pe ruseşte, nu e chiar atât de depărtat, în esenţă, de Andrei Zviaghinţev (mai ales de Întoarcerea acestuia).

Retrospectivă Radu Maier

 

 

Muzeul de Artă Cluj-Napoca, în parteneriat cu Galeria Raduart din Fürstenfeldbruck, Germania, a programat în perioada 4 iulie-3 august Expoziţia Radu Maier. Retrospectivă, cuprinzând o selecţie semnificativă a lucrărilor realizate în perioada 1998-2014. Acestea sintetizează principalele direcţii stilistice pe care le-a cunoscut opera artistului în ultimii şaisprezece ani. Întreaga expoziţie pune un accent deosebit asupra portretelor de mari dimensiuni, veritabile alter ego-uri ale artistului, care sunt reprezentative pentru perioadele de cotitură din evoluţia creaţiei lui Radu Maier.

Reprezentant semnificativ al generaţiei anilor ’60, la baza universului său artistic se află surprinzătoare laitmotive onirice, creaţia lui Radu Maier pendulând constant între universuri arhetipale, permanent conturbate de lumi vizionare care generează adevărate metafore narative. În semn de protest faţă de interdicţiile regimului comunist din anii ’70, artistul s-a stabilit în München, devenind cunoscut la nivel internaţional mai ales prin participarea sa la expoziţii organizate în Germania, Austria şi Elveţia.

Bosch pe scena din Iaşi

Ultima premieră a stagiunii la Teatrul Naţional Iaşi, sala Teatruł (Teatru la Cub), este Hieronymus, un spectacol de Nic Ularu. Piesa scrisă şi regizată de Nic Ularu (scenograf, regizor şi autor dramatic, profesor la Departamentul de Teatru şi Dans al Universităţii din Carolina de Sud) a fost jucată în varianta americană pe scena La MaMa din New York. Detaliile spaţiale şi evenimenţiale (Bosch a fost căsătorit cu o femeie bogată a cărei zestre i-a permis libertatea de creaţie, a supravieţuit epidemiei de ciumă şi marelui incendiu din Hertogenbosch etc.) propun identificarea personalităţii artistului şi plasarea lui într-o realitate recreată în contextul social istoric propriu epocii, bântuit de frica de inchiziţie şi reforma religioasă. „Creaţia lui Bosch despovărează relatările biblice, le deschide, le desface şi le repovesteşte. Am încercat să creez o ficţiune dramatică despre viaţa şi opera fantastică a lui Hieronymus Bosch care să păstreze contextul istoric al sfârşitului întunecat de Ev Mediu nord european şi care se bazează pe câteva fapte documentate despre viaţa artistului. Piesa încearcă să disece contextul în care imaginaţia lui Bosch a încorporat sacrul şi profanul, simbolul şi metafora şi în jurul căreia gravitează viaţa dramatică a creatorului“, declară Nic Ularu.

Acapella cântă în Granada

 

 

Grupul Vocal Acapella participă, alături de grupuri din Franţa, Finlanda şi Germania, la Festivalul Internaţional de Muzică şi Dans din Granada, desfăşurat între 20 iunie şi 15 iulie 2014. Vocea, prin muzica redată de extraordinarul instrument uman, este principala protagonistă a ediţiei 63 a Festivalului din cunoscutul oraş andaluz, care adună în fiecare an mai mult de 30.000 de persoane, fiind unul dintre cele mai prestigioase evenimente de acest gen din Europa. Sub titlul Joy of Music, Acapella va prezenta cântece din repertoriul internaţional, dar şi piese din folclorul românesc. Prezenţa românească la festivalul andaluz are loc cu sprijinul Institutului Cultural Român de la Madrid. Festivalul este una dintre întâlnirile culturale cele mai atractive şi importante din Spania, fiind cunoscut în lume şi pentru spaţiile emblematice în care se desfăşoară, precum Alhambra, complex care aparţine patrimoniului UNESCO, şi grădinilor acestuia, biserici, monumente, teatre şi săli de concerte din diferite clădiri istorice din provincia Granada.

Robert Wilson în România

 

Celebrul regizor american Robert Wilson, una dintre cele mai puternice personalităţi ale avangardei teatrale din ultima jumătate de secol, montează pentru prima oară în România, la Teatrul Naţional Craiova. Premiera spectacolului Rinocerii, de Eugčne Ionesco are loc pe 2 iulie 2014. Regizorul, care a lucrat alături de echipa sa de colaboratori, asigură, aşa cum ne-a obişnuit, şi light-designul spectacolului. Fireşte, unul complicat şi spectaculos. Robert Wilson a declarat la conferinţa de presă susţinută săptămâna trecută că lucrul cu actorii craioveni a însemnat o remarcabilă experienţă şi a apreciat excelenţa actorilor TNC. Pe 3, respectiv 4 iulie vor avea loc încă două reprezentaţii, iar spectacolul va fi reluat în luna octombrie. Rinocerii lui Ionesco/Wilson este deja invitat să participe la turnee şi festivaluri în Norvegia, Anglia, Polonia, Ungaria – primele ţări în care spectacolul va fi jucat în 2015. Wilson a mai fost în câteva rânduri oaspete al României, iar la Craiova i s-au jucat două spectacole, în cadrul Festivalului Internaţional „Shakespeare“: Femeia mării, de H. Ibsen, 2008, şi Sonetele lui Shakespeare, prezentat de „Berliner Ensemble“, 2012.

Pagina 1 din 212