Archive for martie, 2014:

Without face, DanaArt Gallery,

FOTOGRAFIE

DanaArt Gallery, Teatrul Odeon

„Without face”, o expoziţie de fotografie semnată Dragoş Mălăescu. Lucrări conceptuale, metaforă şi accente dark. Cel mai adesea, Mălăescu alege să facă o fotografie care nu este nici instantaneu, nici document, ci este intenţie. Un mise en scène. Ceea ce nu e uşor, pentru că şi-a pus pe cap două sarcini: şi conceptul şi realizarea.  În „mise en scene“-ul artistului, elementele şi alăturarea lor se situează pe trepte diferite ale uzualului. Mai surpinzător sau mai comun, mai rafinat sau mai facil, de la o lucrare la alta, mai cum simte şi creatorul lor că bate vântul dinspre gustul publicului. Mălăescu are câteva expoziţii la activ, iar, potrivit curatoarei Daniela Zbârcea, participarea la expoziţia Story of the Creative, din New York, a reprezentat pentru el momentul culminant al anului 2013.

Mircea Ivănescu, Versuri

CARTE

Grafic, este cea mai frumoasă ediţie de până acum a poeziilor lui Mircea Ivănescu. De asemenea, antologia a fost îngrijită de specialistul şi fanul no 1 al poetului – Al Cistelecan (asta este de fapt a treia care i se datorează).
Pe de altă parte, după atâtea antologii, a venit totuşi timpul unei ediţii integrale a poeziei (măcar a poeziei, deşi eseurile ar merita şi ele să fie strânse cândva) lui Ivănescu: două volume groase ar trebui să fie suficiente. Humanitas deţine drepturile şi este, cel puţin deocamdată, singura editură care ar putea să o facă; dar cum nici în cazul autorilor cu care a făcut bani – Cioran, Eliade ş.a. – nu s-a învrednicit să se mişte, probabil că mai e de aşteptat.

Mircea Ivănescu, Versuri, ediţie îngrijită, cuvânt înainte şi tabel cronologic de Al. Cistelecan, Editura Humanitas, Bucureşti, 2014

 

„Comedie de modă veche”, în regia lui Vasile Toma

TEATRU
Pentru publicul mai aşezat care nu gustă experimentul sau zvâcnirile avangardiste din teatrul contemporan, Comedie de modă veche  ar putea fi o opţiune de weekend. Emoţie, muzică rusească, picături de sentimentalism, dar şi de comedie… Şi mai ales doi actori care cuceresc inimile. Ada Navrot etalează o panoplie de mijloace teatrale: ba exuberantă, ba explozivă, ba nonşalantă, ba în dispoziţie de melopee. Punct cu punct, actriţa înaintează într-un recital de forţă. Iar partenerul ei de scenă, Vasile Toma, adeptul simplităţii, constituie exact contrapunctul. Firescul asumat şi lipsa de morgă marchează cu stricteţe contrastul necesar pentru ca spectacolul să ajungă la inima publicului cel nostalgic după vechiul teatru cu poveste de dragoste, emoţie şi – de ce nu? – dulceaţă.

Dora Pavel, Do Not Cross

Foarte interesant e, în romanele Dorei Pavel, comportamentul naratorului, nu mai puţin „deviat” decât cel al protagoniştilor. „Perversiunile” narative, manifeste în nevoia permanentă de a răsturna orizontul de aşteptare – fie că e vorba de lovituri de teatru propriu-zise sau de declicuri psihologice spectaculoase – ridică permanent miza romanelor. Do Not Cross nu face nici ea excepţie de la o formulă ce riscă să devină marcă înregistrată prin amestecul de formule şi de registre stilistice aparent incompatibile: roman-parabolă, thriller senzaţionalist, pastişă freudiană, psy gotic ş.a.m.d. Un singur lucru rămâne totuşi cert: avem nevoie de mai mulţi scriitori îndeajuns de sadici încât să însceneze cititorului astfel de perversiuni narative.

 

Dora Pavel, Do Not Cross, Editura Polirom, Iaşi, 2013

Impressed & depressed, Art Yourself Gallery

ARTE VIZUALE
Două expoziţii de văzut la Art Yourself Gallery din Bucureşti, între 17-29 martie. Impressed & depressed, colectivă: „Suntem impresionaţi de stimuli, de senzaţii, de o idee, cu efecte remarcabile. Suntem, în acelaşi timp, deprimaţi de cauze inverse care ne ating profund, conştient şi subconştient”. Expun Aitch, Felix Aftene, Gabriel Caloian, Codruţa Cernea, Mihail Coşuleţu, Cristian Crisbăşan, Suzana Dan, Amalia Dulhan, Andreea Floreanu, Cornel Lazia, Ileana & Cătălin Oancea, Dragoş Pătraşcu, Tudor Pătraşcu, Radu Rodideal, Adrian Sandu, Bogdan Teodorescu, Ioana Ursa. Şi expoziţia Deconectat a graficianului Gabriel Caloian, cu o serie de tuşuri pe hârtie, introducând „o lume imaginară de personaje inventate”. ARTYOURSELFGALLERY.RO

Arbănaşi, un sat la sud de Dunăre

TURISM CULTURAL
În Bulgaria, dar foarte aproape de Bucureşti, la nici 180 de kilometri, se află Arbănaşi, un sat de conace, declarat rezervaţie arhitecturală. Întemeiat în secolul al XVI-lea de colonişti din regiunea Albaniei, de unde şi numele, a fost scutit de plata taxelor către Poarta Otomană şi s-a dezvoltat economic în mod surprinzător. Rezultatul se vede şi astăzi: conace masive de lemn şi piatră, multe şi bine restaurate, opt biserici cu fresce spectaculoase. Printre conace, unul al lui Brâncoveanu, unul al familiei Filipescu, altul al familiei Cantacuzino, mai bine păstrate decât cele din Valahia. Veţi descoperi acolo şi alte urme istorice româneşti. Câteva anticariate vând, la preţuri de nimic, obiecte vechi bulgăreşti. Eu mi-am luat o căldăruşă de aramă, bătută la ciocan prin secolul al XIX-lea.

Sunetul muzicii, Sinaia

Stagiunea Sunetul muzicii, Sinaia

Sâmbătă, 29 martie, ora 17.00, se deschide, la Castelul Peleş, Stagiunea Sunetul muzicii. Această a patra ediţie a evenimentului marchează centenarul trecerii în eternitate a Regelui Carol I şi o sută de ani de la încheierea domniei Reginei Elisabeta, supranumită „Protectoarea artelor”.
În Sala de Concerte a Reşedinţei regale, actriţa Maia Morgenstern (deţinătoare a Ordinului ,,Nihil Sine Deo”) va recita poeme purtând semnătura Carmen Sylva. Unul dintre cele mai valoroase ansambluri camerale româneşti, ,,Duo Jaya” (violoniştii Ella Bokor şi Mircea Marian), va interpreta opusuri de Reinhold Griére şi David Popper. Până în octombrie, Sunetul muzicii va oferi publicului zece recitaluri avându-i printre invitaţi pe soprana Cristina Radu, pianistul Steffen Schlandt, jazzmanul Mircea Tiberian, Duo Atris, Ansamblul „Game”.

Andrei Terian, Critica de export

CRITICĂ LITERARĂ
Autorul impozantei monografii G. Călinescu. A cincea esenţă (2009) atacă problema valorilor pe care critica şi istoria literară românească le-ar putea oferi pieţei de idei internaţionale. Terian arată că numele şi teoriile noastre critice au capacitatea de a-şi depăşi complexele marginale şi relevanţa strict locală, dar şi că, pentru a pătrunde în circuitul academic internaţional, e nevoie de o serioasă reformă conceptuală şi metodologică. De altfel, Critica de export coincide în bună măsură cu o campanie contra habarnismului şi a justificărilor sale, cel puţin în practica cercetării literare de la noi. Căci mai departe, vorba lui de Gaulle: „Vast program!”

 

Andrei Terian, Critica de export. Teorii, contexte, ideologii, Editura Muzeului Literaturii Române, Bucureşti, 2013

Mihai Zgondoiu la Five Plus Art Gallery, Viena

Mihai Zgondoiu, The artist’s golden hand, Five Plus Art Gallery, Viena
O mână ruptă, fixată în gips. În locul clasicelor zmângăleli ale prietenilor pe ghipsul accidentatului, Mihai Zgondoiu, un tânăr artist activ şi vizibil, şi-a transformat, aidoma lui Peneş Curcanu, accidentul „în renume“, învelindu-şi ghipsul cu foiţă de aur şi punându-i un titlu. Astfel, Mâna de aur a artistului a devenit brusc operă de artă. Ironia la adresa artistului cu A mare şi autoironia postmodernă au fost gustate în ţara din care a pornit Dada, iar obiectul a fost expus în mai multe galerii bucureştene. Din 21 martie, el este elementul central al unei expoziţii Zgondoiu la Viena, la galeria Five Plus. Beneficiind de expertiza Anei-Maria Altmann, curator la Albertina, Five Plus a organizat recent mai multe expoziţii ale artiştilor români, de un mare interes fiind Travelling Lights (Lumini călătoare), cu spectaculoase lucrări semnate de Silviu Oravitzan. Din portofoliul galeriei fac acum parte artişti ca George Apostu, Horia Bojin, Gheorghe Ciobanu, Ioan Nemţoi.

Premieră la Ţăndărică

Teatrul Ţăndărică marchează în avans Ziua Mondială a Teatrului de Animaţie cu noua sa premieră, Croitoraşul cel viteaz, din colecţia de povestiri culese de Fraţii Grimm. Figura principală este un croitor sărac, învingător de fiecare dată în faţa peripeţiilor întâlnite. Regizorul Daniel Stanciu păstrează linia clasică a poveştii, folosind mijloacele teatrului de animaţie cu păpuşi de diferite mărimi şi tehnici de mânuire. Noutatea vine din grafica şi animaţia digitală, special concepută pentru acest spectacol, care se pliază pe mânuirea păpuşilor, pe accentele muzicale şi pe elementele scenografice.

Ce idee! HomeFest

Spectacole de apartament

Între 12 şi 20 Aprilie 2014 va avea loc HomeFest, primul festival românesc de teatru desfăşurat în case şi apartamente din Capitală. Acum cinci ani, la iniţiativa lui J.-L. Sterian, se năştea ideea unui teatru jucat în spaţiul intim al locuinţei. Lorgean theatre a atras încă de la început un public numeros, aşa încât, trei ani mai târziu, se lansează, prin mai multe apartamente din Bucureşti şi alte oraşe, campania Se joacă cu casa deschisă. Astăzi, proiectul HomeFest presupune transformarea sufrageriilor şi dormitoarelor personale în scenă pentru teatru şi dans contemporan.

Iov, Şerban Foarţă şi TNT

Teatrul Naţional Timişoara pregăteşte spectacolul Iov, în regia lui Sabin Popescu. Montarea recreează cunoscuta poveste biblică, în versificarea de excepţie a poetului Şerban Foarţă. Iov, iubitorul de Dumnezeu, este încercat greu pentru credinţa lui. Drama sa, întrebările paroxistice despre credinţă, tentaţia îndoielii, atingerea celor mai profunde resorturi spirituale ale omului, se proiectează într-un univers ce sugerează lumea rurală a primilor colonişti germani din Banat. Ilustraţia muzicală şi interpretarea la orgă îi aparţin lui Walter Kindl. Premiera va avea loc sâmbătă, 12 aprilie, de la ora 20, în Domul Romano-Catolic din Piaţa Unirii.

Sută la sută comic(s), Hotel Grand Budapest

Hotel Grand Budapest (S.U.A., Germania, 2014)

Cu tuşe apăsat parodice şi personaje desprinse parcă din comics-urile epocii, noul film al lui Wes Anderson, Hotel Grand Budapest, se anunţă (şi) un mare succes internaţional. O distribuţie de aşi, avându-i capete de afiş pe Ralph Fiennes, Edward Norton şi Saoirse Ronan, trece cu dezinvoltură prin aventuri la limita dintre genul noir şi comedia bufă, într-o scenografie adecvată caricaturizării, marca Anderson: recuperarea unei picturi renascentiste, dispute pentru stăpânirea unei averi de familie etc. Protagoniştii, portarul Gustave H. şi hamalul Zero Mustafa, provoacă râsul copios din vremuri (interbelice) aşezate, în spatele căruia însă poţi ghici şi norii negri ai viitoarei conflagraţii. Neapărat de văzut.

Rinocer în galerie, 418 Contemporary Art Gallery

La 418 Contemporary Art Gallery (Intrarea Armaşului nr. 12, Bucureşti) s-a deschis noua personală a lui Cristian Răduţă, Unatended Ceremony. Artistul este unul dintre numele de referinţă ale noului val, foarte activ în ultimul deceniu, cu lucrări care se înscriu între ,,activism şi poezie“. Ritualuri stranii, alternanţe de volume din piatră şi ghips, dimensiuni înşelătoare ale obiectelor configurează un univers vizual original. Cele mai recente lucrări combină materialele rezistente – ciment, răşină, os – şi materiale fragile – scobitori, crengi – într-o instalaţie amplă, în care armonia formei e potenţată de dubletul duritate/ perisabilitate. Între animalele exotice devenite prezenţe obsesive în opera artistului figurează, de nouă ani încoace, rinocerul, veritabil personaj în acest bestiar postistoric. Expoziţia e deschisă până în 30 aprilie.

Octavian Soviany, Călcâiul lui Magellan

Octavian Soviany, Călcâiul lui Magellan,  Bucureşti, Editura Cartea Românească, 2014, 120 pagini, 20 lei

„Aparente reportaje de călătorie, bogat împănate cu referinţe livreşti, poemele lui Octavian Soviany sunt, totodată, incursiuni prin arhivele  prăfuite ale istoriei, promenade nostalgice prin trecutul artei şi al literaturii. Autorul construieşte aici harta, puternic personalizată, a unei Europe bântuite de aspiraţia secretă a propriei sale nimiciri, pune pe hârtie frisoane thanatice, e obsedat de forţele distructive ale istoriei. Octavian Soviany se dovedeşte, înainte de toate, un poet al prafului şi al pulberii.“
WWW.CARTEAROMANEASCA.RO

Rodica Grigore, Pretextele textului

Rodica Grigore, Pretextele textului, Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 2014, 378 pagini, 37 lei

„Îmi doresc ca această carte să-i determine pe cei care o vor citi să se gândească măcar uneori că până şi pretextele (ale textului, desigur!) sunt nimerite: pentru că ne fac să medităm la esenţa lumii şi a lucrurilor din jur şi ne ajută să descoperim, dincolo de prea abilele jocuri ale aparenţelor sau ale măştilor de orice fel, citind şi recitind marea literatură, cine suntem cu adevărat.“ (Rodica Grigore) WWW.CASACARTII.RO

Tove Jansson, Aventuri în Momilandia

Tove Jansson, Aventuri în Momilandia, traducere de Florin Bican, Editura Arthur, Bucureşti, 2014, 98 pagini, 35 lei

„Bine aţi venit în minunata lume a Momilandiei! Fie că e vorba de încercarea nereuşită a lui Momi de a face artă modernă, de insistenţa Domniţei Fandosica de a se strecura în bikini minusculi sau de încercările oportunistului Smiorc de a se îmbogăţi de pe urma elixirului tinereţii, uimitoarea şerpuire narativă a lui Tove Jansson îi va încânta la fel de mult pe cei care îi cunosc deja pe Momini, ca şi pe cei care abia acum îi vor descoperi.“ WWW.EDITURA-ARTHUR.RO

Jacques Derrida, Fiara şi suveranul

Jacques Derrida, Fiara şi suveranul. Volumul I (Seminar 2001-2002), traducere de Bogdan Ghiu, Cluj-Napoca, Editura Tact, 2013, 526 pagini, 67 lei

 

„Fiara şi suveranul, ultimul dintre seminariile ţinute de Jacques Derrida la École des Hautes Études en Sciences Sociales din Paris, din toamna anului 2001 până în primăvara anului 2003, este o scriere în acelaşi timp experimentală, dar reţinută, care nu forţează, care este interesată de pedagogic, de a pune la dispoziţie toate elementele şi de a nu avansa, decât cu mare prudenţă şi rigoare, în chip infinit responsabil, ipoteze.“ EDITURA.IMAGINETACT.RO

Stephen Greenblatt, Clinamen. Cum a început Renaşterea

Stephen Greenblatt, Clinamen. Cum a început RenaŞterea, traducere de Adina Avramescu, Bucureşti, Editura Humanitas, 2014, 384 pagini, 45 lei

 

„Adevărat thriller al unei descoperiri, anume descoperirea într-o mânăstire germană, în 1417, de către secretarul pontifical Poggio Bracciolini, a unui manuscris vechi de şase sute de ani cuprinzând poemul lui Lucreţiu De rerum natura, socotit pierdut pentru totdeauna. Dat la copiat şi răspândit imediat în cercul umaniştilor vremii, De rerum natura a reprezentat tocmai acea abatere în preocupările lor care a făcut cu putinţă Renaşterea“ WWW.HUMANITAS.RO

James Bowen, Un motan pe nume Bob

 James Bowen, Un motan pe nume Bob, traducere de Ana-Maria Man, Iaşi, Editura Polirom, 2014, 248 pagini, 28 lei

„În primăvara anului 2007, James Bowen găseşte într-un adăpost un motan portocaliu rănit; are grijă de el, îl botează Bob, iar când acesta se însănătoşeşte, se aşteaptă să nu-l mai vadă vreodată. Cei doi vor deveni însă prieteni nedespărţiţi. Intervievat de jurnalistul Gary Jenkins, James Bowen îşi spune povestea şi astfel apare, in 2010, romanul autobiografic Un motan pe nume Bob, devenit bestseller şi tradus în aproape treizeci de limbi. Plină de umor, curaj şi determinare, povestea inteligentului Bob descrie lumea celor care trăiesc la limita supravieţuirii şi vorbeşte despre decădere şi singurătate, învinse atunci când preocuparea faţă de fericirea altcuiva devine un motiv pentru a-ţi schimba în bine viaţa.“ WWW.POLIROM.RO

Pagina 1 din 41234